Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Doi copii cu forme moderate de Covid, internaţi la "Sf. Maria"

GALERIE
copii internati
  • copii internati
- +

De la începutul lunii august, de când a început din nou să crească numărul cazurilor de COVID, la Spitalul de Copii „Sf. Maria” au ajuns şase copii depistaţi pozitiv şi care au avut nevoie de spitalizare. În momentul de faţă, conform reprezentanţilor unităţii medicale, se află internaţi doi copii care primesc tratament şi care au o formă moderată a bolii, unul dintre copii are un deficit imun şi o patologie pre-existentă. 

La spitalul ieşean sunt nouă paturi disponibile pentru copiii depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 şi încă trei ATI pentru cazurile grave. „Copiii internaţi au forme moderate, ne aşteptăm şi suntem pregătiţi pentru cazurile grave cu insuficienţă respiratorie. Sperăm să nu apară aceste probleme şi copiii să dezvolte ca şi până acum forme moderate”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt şi coordonator ATI COVID.

În valul al treilea al pandemiei au ajuns la spital 273 de copii cu simptome moderate şi severe, cazurile uşoare fiind izolate la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie. Managerul spitalului, Alina Belu, a precizat că în funcţie de incidenţa cazurilor în rândul copiilor va fi extinsă zona roşie din spital pentru a putea asigura tratamentul tuturor pacienţilor. „Momentan avem nouă paturi disponibile, ele pot fi extinse, având în vedere că de la 1 octombrie clădirea mare va fi dată în folosinţă, putem asigura până la 100 de paturi cu oxigen şi aer comprimat, însă care nu sunt paturi ATI. Având experienţa valului trei, suntem optimişti privind valul patru, sperăm să trecem cu bine şi să nu fie nevoie să extindem zona”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii.

Medicii spun că o problemă va fi reprezentată de reînceperea şcolii în format fizic şi reîntoarcerea copiilor în colectivităţi, care va duce cel mai probabil la o creştere a numărului de cazuri. Astfel, recomandă părinţilor să fie atenţi la simptomele pe care le au copiii, în special cele digestive, mai ales că în valul anterior mai mult de jumătate dintre cei care care au ajuns la spital au avut astfel de simptome. Specialiştii se aşteaptă ca primele cazuri în rândul copiilor să apară la două săptămâni după începerea şcolii.

„Sfătuim părinţii să fie atenţi la orice modificare a stării de sănătate a copiilor şi le reamintim că în general copiii au şi simptomatologie digestivă. La noi, mai mult de 50% dintre cei depistaţi pozitiv au venit cu deshidratare, gastroenterite şi asta trebuie să le pună părinţilor un semn de întrebare şi să apeleze la medicul de familie sau la spital, pentru a face un test. De asemenea, trebuie luată în considerare simptomatologia respiratorie, dar ea este de obicei mai zgomotoasă”, a completat dr. Lavinia Ionescu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri