Doi Lucești pe două balansoare

Mircea Lucescu a preluat pentru prima oară echipa națională în 1982, la vârsta de 37 de ani, atunci când încă juca la Corvinul, echipa pe care a construit-o. Parcă îl auzim peste ani pe popularul crainic radio Victor Tudor Popa transmițând de pe Someș: „Vă salut și vă vorbesc din Cluj-Napoca, e 1-0 pentru Corvinul, a înscris antrenorul echipei naționale!”. Junele Lucescu a primit mai mult decât destinele alesei norodului fotbalistic românesc, ci și o funcție după modelul unui ilustru predecesor, Ștefan Covaci: director tehnic al FRF, un factotum integrator al tuturor loturilor naționale. Cu o energie fără seamăn, Il Luce și-a suflecat mânecile și s-a pus pe treabă: a trimis echipele naționale prin toate colțurile pământului, a alcătuit alte loturi, pe care le-a dat altor tehnicieni în primire, a plimbat naționala mare pe la Iași, Buzău,Târgu Mureș, Suceava și a stabilit un record anual de meciuri ale reprezentativei. Conservatorii care mârâiau în barbă au primit răspunsul: „cum poți să progresezi, dacă nu jucând mereu?” Pornind de la un nucleu inițial construit sub furnale, IL Luce a culminat cu victoria colosală asupra Italiei și calificarea la Euro 1984. Cariera i s-a frânt brusc, din birouri cu clanțe aurite, pentru că s-a considerat că naționala s-a DINAMIZAT destul și va trebui să devină mai ÎNSTELATĂ. Argument: Sevilla 1986.

În 2024, Mircea Lucescu a acceptat rugămințile FRF de a redeveni selecționerul echipei naționale, la vârsta de 79 de ani. Lucescu 2024 n-a mai putut refuza oferta, fiindcă au mai trecut niscai ani din vremurile când putea pune condiții. Cum s-a schimbat Lucescu peste vremuri vedem cu toții, dar trebuie spus că în primul rând s-a schimbat fotbalul după patru decenii. Anunțul radiofonic de la Cluj cu „antrenorul echipei naționale” avea sens atunci, fiindcă selecționerul era un antrenor cu ceva responsabilități sporite la nivel patriotic. Prin anii aceia, tânărul Lucescu era un antrenor constructor, cum trebuia să fie toți selecționerii cu valoare, acum ar vrea să construiască, dar n-are cum din moment ce materialul îl are la dispoziție în câteva reprize de câte două săptămâni pe an. Energie mai are la dispoziție, dar, precum am mai spus, nici hachițele nu-i lipsesc. Se pare, însă, că un zeu al fotbalului există și îl apreciază. Ar fi făcut Lucele schimbarea care i-a adus victoria în meciul cu Austria, dacă nu s-ar fi accidentat nefericitul Popescu?

În afară de balansoarul timpului, Mircea Lucescu mai este legănat și în scrânciobul opiniei publice. Forțând un pic nota, Lucescu a împărțit tagma microbiștilor, mai dihai decât s-a radicalizat națiunea în vremurile FSN. Unii îi închină ode, pe baza prestigiului și palmaresului său incomensurabile, scuipând sudalme la adresa celor care ar îndrăzni să-i zgârâie piedestalul. La extrema cealaltă, unii scuipă chiar și în respectabilul tehnician (nicio notă de ironie!), se leagă de vârsta sa înaintată, nelipsind nici epitete/metafore jegoase ca „boșorog, senil”, după care nu-i indicat să otrăvești apa trăgând de lanț.

Unele nuanțe trebuie reliefate; tehnicianul care aglomera naționala cu meciuri amicale, critică acum și un amical pe care ești obligat să-l susții, ca și cum fotbalul ar progresa cu ochii în televizor. Mai mult, pare-se că Il Luce fuge și de schimbări, și de întineriri, dar asta e treaba dumnealui de care răspunde. În tinerețe, cu tot sângele mai iute, Lucescu făcea parte din categoria mentorilor luminați, care nu-și critică ciracii în public. Acum, Moldovan, Popescu, mai nou Răzvan Marin și Stanciu au devenit subiecte de scandal exclusiv după declarațiile selecționerului. Lucescu are dreptate dacă vrea să se debaraseze de un jucător sau altul, dar asta se spune ferm și sincer, nu umbând la vicleșuguri de adolescent, ca în cazul lui Răzvan Marin.

Relația cu presa este și ea o problemă, Lucescu aplicând tehnica văcarului supărat pe sat. Poate că unii ziariști greșesc prin lipsă de respect și deferență, dar ei nu pun întrebări pentru mămicuțele, tătucuții și gagicuțele lor, ci pentru toți cei interesați de ce se întâmplă pe acolo.

Important este că, fie și cu doza de noroc aferentă, naționala lui Lucescu mai poate prinde trenul spre Mondialul nord-american. Dacă o va face, i se vor uita și stângăciile, și infatuarea, și hachițele. Dacă nu, nu are ce pierde. Prestigiul și palmaresul, dar și stima românilor n-au cum să-i fie luate.

Publicitate și alte recomandări video