anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Doi mari poeţi, contemporani ai noştri: Mihai Ursachi şi Nicolae Ionel

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Iaşul nu duce lipsă de poeţi talentaţi şi valoroşi, de poeţi importanţi sau foarte importanţi. Cred însă că, dacă facem abstracţie de Eminescu, doar puţini au fost atinşi, cum se spune, de aripa geniului. Aceştia sunt Mihai Ursachi şi Nicolae Ionel.

Deşi acest lucru mi se pare atât de evident încât nu ar mai fi nevoie de argumente, voi încerca, totuşi, să formulez câteva cuvinte de justificare a convingerii mele de cititor român, recunoscător pentru marele dar pe care cei doi poeţi mi‑l oferă prin versurile lor.

Poeţii sunt sarea pământului. Alături de sfinţi şi de eroi, ei sunt aceia dintre noi care ne consolează la ideea că aparţinem unei specii detestabile în esenţa ei. Ca într‑o oglindă, în fiinţa poetului contemplăm partea mai bună a fiinţelor noastre. Asemenea unor preoţi, ei ne reprezintă şi mijlocesc pentru noi în faţa eternităţii. Ei nu scriu doar pentru noi, ci şi, deopotrivă, în locul nostru. Luându‑mi riscul de a părea banal, voi folosi o metaforă arhetipală. Poetul genial cântă precum privighetoarea: fără să întrebe pe nimeni, fără să ceară voie, fără să se aştepte la o răsplată, pur şi simplu, cântă pentru că acesta este datul sau harul lui. Natura decăzută a neamului omenesc i‑a obligat pe zei să ne impună o scară a valorilor strâmbă şi imperfectă, pe măsura noastră. Este scump ce este sau pare de trebuinţă corpului nostru pieritor (hrană peste măsură, veşminte somptuoase) sau ne mângâie orgoliul (vile ori palate cu zeci de camere, automobile mari şi puternice, bijuterii), laudele cât mai mari, mai dese şi mai grosiere ale semenilor. Toate acestea costă mulţi bani sau aur, metalul pe care am convenit la un moment dat să îl considerăm, datorită rarităţii sale, simbol al puterii noastre asupra celorlalţi. Ceea ce ţine de spirit sau de duh este gratis în sensul cel mai brutal şi mai direct: nimeni nu dă doi bani pe poezie. Ca şi rugăciunea, poezia trebuie să rămână gratuită. Poetul este un analogon al Creatorului, fiindcă el a fost ales să potenţeze la maximum cele trei trăsături principale cu care am fost înzestraţi: logosul, creativitatea şi libertatea. De aceea îi iubim pe poeţi, deşi, repet, „nu dăm doi bani” pe poeziile lor. Cei mai mulţi dintre noi, în afară, poate, de nişte vagi amintiri din şcoală, nu ştim mai nimic despre ce sunt poeţii şi cu ce se ocupă ei de fapt. Nu avem cum să ne dăm seama că fără poeţi nu am putea trăi, tot aşa cum nu ne dăm seama că aerul pe care îl respirăm şi fără de care nu am putea trăi are, în sine, o greutate imensă!

Propoziţiile banale de mai sus sunt adevărate dacă le raportăm la poeţii adevăraţi. Nu toţi care scriu şi publică versuri sunt poeţi adevăraţi. Poet mare înseamnă, de fapt, poet adevărat, şi anume acel seamăn al nostru care îşi asumă, la nevoie, riscurile libertăţii absolute, inclusiv marginalizarea socială şi sărăcia, pentru a răspunde vocaţiei sale, aceea de a se apropia de rădăcinile logosului, adică ale limbajului, acolo unde a vorbi înseamnă a (re)crea lumea. Pentru a înţelege mai bine felul de a fi al unui poet, limba greacă ne furnizează două din cuvintele sale al căror sens primar şi evocator îl recunoaştem în ecourile din propria noastră limbă: νθουσιαασμός (enthousiasmós) ‚faptul de a fi cuprins de fiinţa Zeuluiʼ şi κστασις (éxtasis) ‚ieşire din sinele uman, unirea cu Zeul’. Aceasta este poezia: entuziasm şi extaz!

Dintre contemporanii mei, recunosc trăsăturile de mai sus la doi ieşeni: Mihai Ursachi (1941‑2004) şi Nicolae Ionel (n. 1941). În afară de stricta apropiere de vârstă şi de faptul că au publicat primele lor volume cam în acelaşi timp, Mihai Ursachi în 1970 - Inel cu enigmă, Nicolae Ionel în 1972 - Cuvînt în cuvînt, cei doi poeţi mai au în comun şi unicitatea sau singularitatea asumată, refuzul de a se înscrie într‑un curent, o „şcoală”, o grupare literară sau un cenaclu, de a aparţine unei „generaţii literare” oarecare. În comun, Ursachi şi Ionel mai au şi împrejurarea că au făcut studii filologice serioase la Iaşi, ceea ce i‑a cruţat de ridicolul situaţiei în care s‑a plasat recent un poet destul de apreciat de critici. Abordat la întoarcerea din Germania, copleşit încă de suma consistentă primită pentru lectura publică a poemelor sale, la întrebarea banală a reporteriţei despre poeţii germani preferaţi, poetul nostru a răspuns „cu ingenuitate”: - Nu cunosc, doamnă, nici un nume de poet german!

Îi mai caracteriza, deopotrivă, şi pe unul, şi pe altul, conştiinţa genialităţii proprii. Parcă pentru a ilustra literalmente vechiul adagiu latin despre irascibilitatea poeţilor (genus irritabile vatum), cei doi poeţi îşi purtau cu greu povara geniului. Semnele de admiraţie şi de iubire ale prietenilor, aprecierile criticilor şi premiile literare (e drept, mult prea puţine!) nu erau niciodată de ajuns, iar invidiile şi cârcotelile colegilor îi răneau şi îi scoteau din sărite. Ca să se protejeze, Ursachi îşi stilizase o figură cvasimitologică, de cavaler himeric, venit din alţi evi, inabordabil şi ţanţoş, iar Ionel se înconjoară cu un zid de tăcere impenetrabilă şi... asurzitoare. Dacă lui Ursachi îi plăcea să se închipuie ca un pelican, simbol al jertfei paterne (şi hristice!), pe Nicolae Ionel mi‑l imaginez sub efigia bufniţei (Bubo bubo), miraculoasa pasăre-simbol a Atenei (zeiţa şi oraşul!): înţelepciune, virginitate, solitudine, inaccesibilitate şi, mai cu seamă, eficacitate.

Ca la orice poet mare, de la Petrarca la Gottfried Benn, şi la cei doi poeţi ai mei creaţia lor rămâne mereu aceeaşi. Ei nu „evoluează” de la o etapă la alta, nu caută „noi formule lirice”, după cum ne învaţă profesorii de literatură, amatori de clasificări şi canoane. Poezia lui Ursachi a însemnat de la început şi a rămas metaforă, (auto)ironie ludică şi simbolistică fastuoasă. La Nicolae Ionel, sutele de poeme alcătuiesc un singur discurs esenţializator, litanie pură, psalm, imn, rugăciune. „Metalul” lui Ursachi este aurul, iar al lui Ionel diamantul. Piatra lui Urscahi este porfira, a lui Ionel granitul. Citez, aperto libro, câte o strofă: „Cugetătorul, în mijlocul totului,/ cugetă mult despre tot ce există,/ şi după atîtea milenii (cu stylul în mînă)/ ajunge aproape de marginea totului,/ la zidul complet străveziu/ al nimicului” (Ursachi, Balada cugetătorului). „Aşa cum către cineva-s rostire, nu pot decît spre cineva tăcea, spre-acel cu care sunt de o vorbire şi care auzirea fostu-mi-a” (Ionel, Sonet).

Încă două cuvinte despre recunoaşterea publică a poeţilor şi a faptelor lor. Ceea ce face diferenţa esenţială între poeţii mari şi noi, ceilalţi, care ne considerăm sau vrem să fim consideraţi „profesionişti ai scrisului”, este că ei, poeţii mari, nu scriu pentru a primi laude de la critici, un loc fruntaş în ierarhiile oficiale, câte vreun premiu, vreo slujbuliţă în organismele culturale finanţate de primării sau ministere, nici măcar pentru a publica din când în când câte o poezie sau un „grupaj” bine plătite în revistele literare stipendiate şi ele.

Să fie clar: nu condamn dorinţa unui scriitor valoros de a fi răsplătit cum se cuvine pentru munca lui, pentru bucuria pe care o aduce unor cititori sau, pur şi simpluj, pentru cultura naţională, ca entitate abstractă şi necesară. În fond, şi Sofocle primea, pentru vreuna din tragediile sale reprezentate în teatru, câteva pungi de aur, dar pentru el cununa de lauri pe care o primea în faţa poporului, ca poet, era infinit mai preţ.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri americane (I)

Alexandru LĂZESCU

Alegeri americane (I)

Actualele alegeri din Statele Unite nu sunt în principal o competiţie între doi candidaţi, ci între două viziuni radical diferite privind tipul de societate din America

Filmuletul zilei

opinii

Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA

Nichita DANILOV

Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA

Mergeam cu autobuzul 42 CUG – Copou, pe traseul ce cuprinde Bazarul, dealul Cetăţuia, cartierul Frumoasa, Manta Roşie, Pasarela Bucium, Bulevardul Socola, Bulevardul Tudor Vladimirescu, Elena Doamnă, Tg. Cucu, Bulevardul Independenţei, Casa Studenţilor, Universitatea, Supermagazinul Copou, Rondul de la Agronomie şi înapoi. Făcusem de câteva ori traseul, stând pe scaun şi privind pe geam.

Scrisoarea tovarăşului Călugăr

Michael ASTNER

Scrisoarea tovarăşului Călugăr

Prin ianuarie 1974, tata a primit o scrisoare oficială de mulţumire de la maiorul în rezervă Ioan Călugăr, comandantul Centrului de Pregătire Militară a Tineretului pentru Apărarea Patriei de pe lîngă Întreprinderea de Confecţii „Steaua Roşie“ Sibiu. Iat-o:

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT

Dana ȚABREA

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT

Nu îmi mai permit în actualul context pandemic să vă îndemn să fiţi buni. Pentru că mă uit în jur şi observ că oamenii buni au cam dispărut. Sau – dacă au dispărut – nu au fost niciodată acolo. Însă nu voi înceta să vă călăuzesc privirea spre frumos, iar astfel poate măcar cineva se va descoperi vreodată pe sine, într-o relaţie reală cu celălalt.

pulspulspuls

Cine şi ce primeşte la partidoiul ieşean

Cine şi ce primeşte la partidoiul ieşean

Ok, ştim că azi e sâmbătă şi, aşa cum v-am obişnuit, încercăm pe cât putem să nu vă plictisim şi în uichend cu subiecte din politichia cea sulfuroasă de Bahlui, dar iacătă că azi nu prea avem ce face şi, cum bătălia pentru liste la partidoiul ieşean mai are un pic şi iese în stradă, la bulivar, am zic că musai să vă spunem şi domniilor voastre două vorbe.

Caricatura zilei

Bun simt auto

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.