joi, 28.01.2021
Doi medici de familie din Iaşi au fost găsiţi vinovaţi de culpă medicală de judecători şi obligaţi la plata unor daune morale consistente. Soţii Armand şi Liliana Daneliuc trebuie să despăgubească cu 70.000 de euro o fostă pacientă, căreia i-au prescris în dozaj greşit un medicament puternic. Pacienta a ajuns să ia de două ori pe zi tratamentul, în condiţiile în care ar fi trebuit să o facă de două ori pe săptămână. Cazul scoate la iveală şi carenţele din sistemul farmaceutic.
O reţetă greşită a făcut obiectul unui proces complicat, soluţionat recent de judecătorii ieşeni cu o soluţie atipică cazurilor de malpraxis. Dacă cele mai multe acuze de acest gen aduse doctorilor au fost tranşate, în ultimii ani, în favoarea medicilor, cazul soţilor Liliana şi Armand Daneliuc s-a dovedit o excepţie. Printr-o sentinţă care nu este definitivă, cei doi medici de familie din Iaşi au fost obligaţi să achite daune morale de 70.000 de euro unei foste paciente, Valeria C., care a început demersul juridic împotriva celor doi încă din 2015. Cazul femeii a fost analizat şi de achetatori, care au instrumentat un dosar penal de vătămare corporală din culpă ce a fost clasat, în 2017, când procurorii au considerat că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Reţeta greşită
La finele anului 2014, Valeria C. a mers la medicul de familie Armand Daneliuc, cu care pacienta colaborase, în trecut, foarte bine. Ieşeanca a primit un bilet de trimitere de la doctorul de familie. Valeria C. a mers la Spitalul Clinic de Recuperare, unde a fost diagnosticată de poliartrită reumatoidă. Medicul specialist i-a recomandat pacientei medicamentul Metotrexat, pe care ar fi trebuit să îl ia de două ori pe săptămână.
Pe 18 decembrie, Valeria C. a mers la cabinetul medicului său de familie, acolo unde a primit o reţetă pentru medicamentul Metotrexat, însă în doză greşită: 10 mg x 2/zi timp de 30 de zile în loc de 2 x 10 mg/săptămână. Cu acea reţetă, pacienta a mers la o farmacie, de unde a făcut comandă de medicament, care nu era suficient pe stoc. Deşi dozajul de pe reţetă era toxic, farmacista s-a comportat ca o vânzătoare: a dat comandă de Metotrexat şi, peste 3 zile, i l-a oferit pur şi simplu Valeriei C.
„Reclamanta şi-a administrat singură medicamentul respectiv, în dozajul menţionat pe reţeta emisă de pârâţi, începând cu 22.12.2018. După 5 zile de tratament, starea de sănătate a acesteia s-a înrăutăţit şi a fost necesară internarea sa în spital“, se arată în motivarea sentinţei.
Femeia a fost diagnosticată cu pancitopenie, stomatită, eczemă inghinală şi interfesier suprainfectat, toate efecte secundare la Metotrexat. A urmat o perioadă de tratament, în care pacienta a stat şi la pat, în prezent, starea sa de sănătate nefiind afectată de episodul de atunci. Potrivit motivării instanţei, supradoza de Metotrexat nu i-a pus viaţa în pericol, însă asta doar pentru că organismul a reacţionat la supradoză, în condiţiile în care reţeta greşit prescrisă era pentru 30 de zile.
„Practic, reacţia violentă a organismului a fost ceea ce i-a salvat viaţa, din perspectiva respectivei analize a dozajelor“, au precizat judecătorii.
Explicaţiile judecătorilor privind daunele
Una dintre apărările celor doi doctori a fost că pacienta Valeria C. nu a sesizat diferenţa de dozaj dintre reţeta de la spital şi cea emisă la cabinetul lor.
„Sub acest aspect, tocmai relaţia de încredere pe care o avea cu domnul Daneliuc Armand (pe care acesta a încercat, cu succes, să o demonstreze) putea constitui factorul ce a determinat reclamanta să nu se îndoiască de corectitudinea reţetei eliberate de acesta, de faptul că aceasta corespundea celei emise de medicul specialist. De altfel, ţine de specificul relaţiei medic-pacient ca acesta din urmă să aibă încredere în diagnostic şi în schema de tratament stabilită de primul, o consecinţă a acestei încrederi fiind că nu este de aşteptat, în mod rezonabil, mai ales din partea unei persoane în vârstă (aflată, deci într-o postură mai vulnerabilă) să confrunte reţeta emisă de medicul specialist cu cea emisă de medicul de familie, despre care ştie că ar trebui să reprezinte o transcriere a primei“, au mai spus judecătorii, care i-au găsit vinovaţi pe amândoi doctorii deoarece unul a efectuat consultaţia, iar cel de-al doilea a semnat reţeta eronată, „amândoi făcându-se vinovaţi de administrarea defectuoasă a cabinetelor medicale individuale ai căror titulari sunt şi de procedura care a condus la emiterea respectivei reţete în acea formă“.
Pentru această administrare defectuoasă invocată de instanţă, Colegiul Medicilor a aplicat o mustrare doctorilor de familie, din cauza unei proceduri iniţiate ca urmare a unei plângeri depuse de aceeaşi pacientă.
Valeria C. a cerut daune morale de 100.000 de euro, însă judecătorii au considerat că e îndreptăţită să primească 70.000 de euro, deoarece sănătatea fizică şi psihică a femeii a fost afectată.
„Astfel, au fost probate starea de rău provocat reclamantei, care a necesitat internare de urgenţă, tratament şi apoi supraveghere pentru o perioadă de aproximativ trei săptămâni, consultaţii şi analize ulterioare, consecinţele fizice ale tratamentului defectuos fiind remise abia la începutul lunii martie 2015 . De asemenea, deşi nu s-a reţinut primejduirea concretă a vieţii reclamantei, s-a putut reţine o periclitare potenţială a vieţii acesteia“, au motivat judecătorii.
Apărarea celor doi doctori
„Ziarul de Iaşi“ a încercat să discute pe marginea acestei sentinţe cu doctorul Armand Daneliuc, pe care l-am sunat şi căruia i-am remis şi un SMS în care i-am explicat ce ne interesează. Medicul nu a răspuns până aseară. Prezentăm însă cum s-au apărat cei doi în timpul procesului de la Judecătoria Iaşi.
Doctorul a spus că Valeria C. a venit la cabinet pentru transcrierea reţetei în aceeaşi zi în care a fost externată. Atunci, doctorul i-ar fi explicat despre efectele secundare ale medicamentului, ba chiar i-ar fi explicat, clar, că trebuie să ia medicamentul de două ori pe săptămână. Tot atunci, adică pe 17 noiembrie, doctorul i-ar fi spus pacientei să vină a doua zi pentru reţetă, însă, a zis el, nu a mai auzit nimic de Valeria C. până în ianuarie 2015, când a aflat că femeia e în spital din cauza supradozei de Metotrexat. Doctorul s-a apărat spunând că reţeta ar fi fost transcrisă greşit, însă nu de el, ci de o asistentă medicală, care i-a înmânat-o pe 18 noiembrie.
„Asistentele redactează reţetele pe calculator, dar numai în prezenţa doctorului, la recomandarea acestuia, la dictarea acestuia, iar ulterior doctorul o verifică. Asistenta domnului doctor Daneliuc Armând a considerat, probabil, că fiind vorba doar de transcrierea unor medicamente de pe scrisoarea medicală, se poate descurca singură. Nu şi-a imaginat, şi nici pacienta nu i-a spus că medicul din spital nu numai că nu i-a eliberat reţeta compensată, dar nici măcar nu i-a explicat pacientei cum să ia tratamentul“, se arată în întâmpinarea depusă la dosar de soţii Daneliuc.
Cuvinte cheie: + dozaj greșit, rețetă greșită, daune medici, pacient
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Scandal între Becali şi Ana Maria Prodan la transferul lui Man: Meseria femeii nu este impresar
Coronavirus în România: 2.901 cazuri noi în ultima zi după 31.294 teste
Ieșenii decolați de pe Otopeni au aterizat la Suceava. Ceața a dat cursele peste cap
CEC Bank lansează creditul de nevoi personale 100% online, de până la 90.000 lei
Penuria de vaccinuri în Germania urmează să dureze încă zece săptămâni, până în aprilie
Turcan anunță că 5 milioane de dosare de pensie vor fi evaluate în 18 luni
Orologiul apocalipsei rămâne în continuare aproape de miezul nopţii, la ”fără 100 de secunde”
HBO Max şi-a atins cu doi ani mai devreme obiectivul referitor la numărul de abonaţi
Sinucidere în saloanele de la Spitalul Spiridon. Un pacient COVID s-a spânzurat
Simona Halep rezistă în Top 10 WTA de 346 de săptămâni consecutive
Viscol în Constanța: o gravidă a născut acasă, asistată de echipajul de la Ambulanță
Putin anihilează toată familia Navalnîi. Poliţia l-a arestat şi pe fratele liderului opoziţiei
Doi adolescenți, amendați de un polițist deoarece se sărutau în parc. Motivul invocat de omul legii
Florin Roman: Să înţelegem că avem parte de o vaccinare paralelă? Este de neacceptat!
Un profesor a fost găsit împușcat în cap într-un bloc din Arad
Ministrul Năsui face un pas înapoi şi renunţă la numirea unei persoane care a turnat la Securitate
Armata de utilizatori Facebook a adus companiei americane venituri peste aşteptări
VIDEO Scandal la poarta Penitenciarului Iași. Are loc un miting
Românii vor putea fi vaccinați cu serul Moderna începând cu 1 februarie
VIDEO: "Bridgerton", cel mai popular serial de pe Netflix, urmărit de 82 de milioane de persoane
Un sfert din întreprinderile mici din Serbia s-au închis în 2020
VIDEO Columna lui Traian, colorată virtual. Un film 3D pe care merită să îl vezi
Va fi ignorat Iașul de guvernanți din cauza dosarelor penale din PNL? (P)
VIDEO: Actriţa Cloris Leachman, câştigătoare a premiilor Emmy şi Oscar, a murit la 94 de ani
VIDEO Întâlnire de cinci stele între un câine și mai multe pisici. Reacția animalelor
Ministrul Drulă vrea să plaseze fata unei eminențe cenușii a PSD la conducerea portului Giurgiu
VIDEO Un funcționar nu a venit 9 luni la serviciu. Avea o unghie încarnată. Nu a putut fi dat afară
6.800 €/lună pentru șefii de sindicat care cer mărirea veniturilor bugetarilor în pandemie de COVID
“Românii au talent” revine la PRO TV din 5 februarie, cu 2 ediţii pe săptămână
Două comune ieșene ”insistă” să rămână în scenariul roșu de COVID
Transparency International: România rămâne în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană
VIDEO emoționant – Un bărbat în scaun cu rotile deszăpezește în fața casei
Cod galben de viscol, joi dimineaţă, în zonele montane din 13 judeţe
Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 20% de la 1 februarie
Primarul Chirica bate la ușa lui Nichita. Afacerea Skoda: istoria cazului și rolul amantei
Accident cu trei răniți provocat de o doctoriţă pe pod Poitiers: s-a aplecat după geantă
Iaşul în scenariul verde: de azi, 50% din scaunele localurilor pot fi ocupate
În decembrie nu a fost la Iaşi un fulg de zăpadă. Deszăpezirea a costat 1,63 milioane lei
Militar ieşean degradat: mărturia mamei în dosar a dus la condamnarea fiului
Donaţia unei clădiri centrale din Iași aprinde spiritele în Consiliul Local
Sâmbătă e mare sărbătoare. Să vă împăcați cu rudele! Se prăznuiesc Sfinţii Trei Ierarhi
Cine plăteşte întreţinerea la Casa Berthelot? Foștii chiriași trebuie să contribuie
Cel mai nerăbdător hoţ din Iaşi. A furat 7.000 de lei în primele minute de la angajare
Prins fără permis, a promis 10.000 lei mită. La prima tranşă, de 500, a fost arestat
Magazin din Iași, spart de doi tineri. Au furat cinci telefoane mobile şi o tabletă
Pacienţii cu scleroză multiplă, scutiţi din acest an de drumurile de sute de kilometri
Două proiecte ale IRO: Centru de Radioterapie cu Protoni şi Centru Post-Cură
Codrin Liviu CUȚITARUGriji |
Bogdan ILIESCUMozart, miracolul umanităţii (265 de ani de la nașterea maestrului) |
Florin CÎNTICMoroii comunismului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.