Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Doi medici iluştri vor conferenţia la Iaşi, de Zilele UMF, primind şi titlul de Doctor Honoris Causa

GALERIE
Guido Silvestri and Vlad Ciurea medici
  • Guido Silvestri and Vlad Ciurea medici
- +

În perioada 6 -12 decembrie 2021, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) sărbătoreşte 142 de ani de educaţie medical la Iaşi. La festivitatea de deschidere a manifestărilor care va avea loc faţă în faţă joi, 9 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, sunt invitaţi atât membri ai comunităţii academice a universităţii, cât şi oficialităţi ale Iaşului şi reprezentanţi ai celorlalte universităţi de stat ieşene. 

„Zilele UMF Iaşi din acest an au o simbolistică aparte deoarece, pe lângă sărbătorirea celor 142 de excelenţă în educaţie medicală, marcăm doi ani de rezilienţă şi de eforturi deosebite ale tuturor membrilor universităţii în această perioadă pandemică grea”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi. Festivitatea de deschidere va continua de la ora 12.00 cu o conferinţă susţinută de prof.dr. Guido Silvestri, şef department patologie, Emory University, Atlanta şi directorul Departamentului de Microbiologie şi imunologie din cadrul Centrul Naţional de Cercetare a Primatelor Yerkes. Acesta va primi din partea UMF Iaşi şi titlul de Doctor Honors Causa, urmând a prezenta prelegerea intitulată „Towards an HIV cure: the role of CD8+ T cells”.

Vineri, de la ora 10.00, tot în Aula „George Emil Palade”, prof.dr. Alexandru-Vlad Ciurea, cunoscut neurochirurg, va primi la rândul său titlul de DHC şi va susţine conferinţa „Un studiu fascinant despre asemănările dintre anatomia şi fiziologia sistemului nervos central ale delfinului şi omului (verişorii noştri acvatici)”. Tot vineri, 10 decembrie, de la ora 13.00, în Aulă, va fi lansat romanul „Cazul K”, scris de studenta medicinistă Alexandra Bujor. Cartea, apăruta la Editura Junimea, va fi prezentată de cunoscutul scriitor Liviu Antonesei.

În aceeaşi zi de vineri, de la ora 18.00, vor fi premiaţi pe scena Teatrului Naţional din Iaşi atât profesorii emeriţi şi onorifici, cât şi cadrele didactice care au promovat pe funcţia de profesor în anul universitar 2020-2021. Ulterior, sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 10.00, în Sala MAVIS, din clădirea Nicolae Leon, specialişti din echipa proiectului „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS” şi din cadrul Centrului Cochrane România vor susţine cursul „How to publish a systematic review and meta-analysis”. În aceeaşi zi, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, se lansează o serie de cărţi de specialitate apărute la Editura „Gr. T. Popa”, eveniment moderat de prof.dr. Eugen Târcoveanu, directorul ştiinţific al Editurii Universităţii.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri