anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

Doi necrofagi şi trei cadavre politice

GALERIE
cosmin pasca
  • cosmin pasca
- +

Cu un USR care are un potenţial electoral real de 10-15% şi un partid aşa-zis anti-sistem (AUR) care latră, dar nu muşcă puterea (şi care, mai devreme sau mai târziu se va dizolva în PSD), opoziţia din România a rămas cu o singură speranţă. Ca cei doi necrofagi să se sfâşie între ei în jurul prăzii.

PNL a anunţat marţi, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Stroe, începerea negocierilor de fuziune cu ALDE. Cu câteva zile înainte, fondatorul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au fost văzuţi intrând în biroul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. Surse politice susţin că s-a discutat despre o fuziune prin absorbţie a celor două partide sub sigla social-democraţilor. Încă pe margine, PMP neagă că se va descompune în PNL, dar recunoaşte o colaborare „pe proiecte” cu liberalii.

Mizele acestor „adopţii” sunt uşor de intuit. Deşi mătrăşite din Parlament, ALDE, Pro România şi PMP au câştigat mii de mandate la nivel local. PNL şi PSD colaborează - mai mult sau mai puţin oficial - cu aceste „rebuturi” politice în consiliile locale şi judeţene, dar au nevoie de garanţii că nu aruncă banul public pe fereastră. Că aceşti aleşi, cumpăraţi en gros sau en detail, se vor încolona în spatele partidului care-i finanţează la următoarele alegeri. Mulţi n-o pot face acum pentru că şi-ar pierde mandatul. Pe lângă cohorta de aleşi, cei trei „muribunzi” şi-au păstrat o influenţă însemnată în deciziile editoriale ale unei părţi insalubre a presei, atât la centru, cât şi la nivel local. Un instrument pe care PNL şi PSD nu-l pot ignoraîn perspectiva următoarelor alegeri. Nu în ultimul rând, pentru liberali în particular, o fuziune cu ALDE sau/şi PMP ar însemna o gură de aer proaspăt (vorba vine), un strop de moral, după ce s-au prăbuşit în sondaje.

Dacă mizele par evidente, nu e (încă) foarte clar dacă asistăm la o înţelegere între PNL şi PSD privind o „dezmembrare” frăţească a celor trei cadavre politice sau avem de-a face cu o luptă care pe care între două specii de necrofagi. Dacă liberalii şi social-democraţii şi-au stabilit împreună politicile de alianţe şi fuziuni, înseamnă că într-adevăr au de gând să guverneze ca alianţă încă şapte ani de-aici încolo. Un astfel de scenariu ar presupune o împărţire a teritoriilor între doi „prădători” ai banului public până la nivel de detaliu, un monopol asupra resurselor cum România n-a mai trăit din primele luni ale FSN. Iar la acea vreme visteria ţării era incomparabil mai săracă. Chiar şi în perioada de glorie a USL, opoziţia avea (de bine, de rău) un preşedinte care le punea beţe în roate liderilor PNL şi PSD. Acum, Băsescu, Tăriceanu şi Ponta fac echipă pentru un post de actor în rol secundar şi se milogesc împreună pentru câteva „oscioare”.

Cu un USR care are un potenţial electoral real de 10-15% şi un partid aşa-zis anti-sistem (AUR) care latră, dar nu muşcă puterea (şi care, mai devreme sau mai târziu se va dizolva în PSD), opoziţia din România a rămas cu o singură speranţă. Ca cei doi necrofagi să se sfâşie între ei în jurul prăzii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de AUR şi sporturile

Nicolae GRECU

Generaţia de AUR şi sporturile

Stimaţi iubitori de fotbal şi sporturi din spaţiul carpato-danubian-pontic, realizăm acum că noi, condeierii, pixarii şi tastatorii în domeniu am greşit în masă în aprecierile noastre.

opinii

Creşterea oraşului

arh. Ionel OANCEA

Creşterea oraşului

După reculul din anii postcomunişti, când falimentul industriei ieşene a distrus zeci de mii de locuri de muncă, dezvoltarea Iaşului a fost previzibilă. În fapt este marele pol de atracţie al regiunii Nord-Est şi unul dintre cele mai mari din ţară.

Lumina de la capătul Luminiţei

pr. Constantin STURZU

Lumina de la capătul Luminiţei

Aşa cum ni se relatează în pericopa evanghelică ce se citeşte mâine în bisericile ortodoxe (de la Ioan 4, 5-42), Iisus are un dialog deloc comod cu o femeie ce venise să scoată apă de la o fântână din Samaria, de lângă cetatea Sihar, acolo unde Domnul, ostenit de călătorie, se aşezase în aşteptarea ucenicilor plecaţi să cumpere de mâncare.

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor.

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.