Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
Iesenii ar trebui sa mizeze pe ei însisi, pe vibe (atmosfera) si pe creativitate atunci c&acir (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Ieri s-a încheiat admiterea din toamnă la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, rezultatele şi procesarea informaţiilor urmând a avea loc în ziua de astăzi. După primele indicii, locurile de la buget s-au ocupat integral, ba chiar şi o bună parte din cele de la taxă, fiindcă universitatea a scos circa 220 de locuri la buget şi au fost 425 de candidaţi care au îndeplinit condiţiile pentru a-şi depune dosarul pentru unul dintre locurile de la buget şi 145 care au depus din start pentru un loc la taxă.
Trei dintre facultăţile Politehnicii ieşene nici nu au avut locuri disponibile pentru admiterea din această toamnă, este vorba despre Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” şi Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
În ceea ce priveşte restul facultăţilor, cele mai multe dosare au fost depuse la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, 79 la buget şi 50 la taxă, şi la Facultatea de Mecanică, 53 la buget şi 70 la taxă. Au mai fost două facultăţi cu un număr semnificativ de candidaţi pe locurile de la buget - Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, cu 62, şi Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, cu 66.
Politehnica a putut ţine evidenţa cu exactitate în ceea ce priveşte numărul de candidaţi, şi nu pe cel al dosarelor depuse, în urma sistemului unic de admitere creat şi implementat de TUIASI, în care un absolvent de bacalaureat poate să candideze pentru oricâte specializări doreşte din cadrul celor 11 facultăţi ale universităţii depunând un singur dosar şi plătind o singură taxă de admitere.
În urma sesiunii din vară, TUIASI a raportat cea mai bună perioadă de admitere din ultimii 12 ani, iar cifrele de acum par să confirme trendul ascendent. Peste 3.600 de dosare au fost depuse la sesiunea din iulie la cele 11 facultăţi ale universităţii, inclusiv pe locurile destinate candidaţilor români de pretutindeni.
Cuvinte cheie: + loc buget, admitere toamnă, tuiași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
Şeful Fiscului insinuează că salariile din cadrul instituţiei ar fi cam mici: maxim 6.200 lei net
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
O căruţa a “aterizat” în Bahlui. Incidentul s-a petrecut în Brătuleni (FOTO)
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Români care câştigă bani din notarea într-un caieţel a preţurilor mărfurilor din magazine
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Un microbuz Mercedes a izbit violent un BMW: cinci persoane au fost rănite
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Asistentul medical care s-a bătut cu poliţiştii locali ieşeni va sta 30 de zile după gratii
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova (UPDATE-FOTO)
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Licitaţie pentru patru tronsoane de bloc cu locuinţe sociale în Grădinari
S-a scumpit paza obiectivelor ApaVital. Sunt 24 în total în Iași și Neamț
Catrinel Menghia a mers cu fetița la Festivalul de la Cannes
Bill Gates își deschide un hotel de lux la Vatican. Minim 490 euro pe noapte
Marea Britanie administrează vaccinul împotriva variolei după cazurile de variola maimuţei
Tragere la sorți pentru Roland Garros: ușoară pentru Simona și Sorana, grea pentru celelalte
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
Alexandru CĂLINESCUSimple notaţii |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.