anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 07.12.2022

Doi piloți au adormit în aer și au ratat aterizarea

GALERIE
Ethiopian Airlines
  • Ethiopian Airlines
- +

Doi piloţi au adormit la 11.000 de metri altitudine, ratând pista aeroportului înainte de a se trezi pentru a aduce avionul la sol în siguranţă, conform unei publicaţii specializate pe domeniul aviaţiei, citată de BBC și news.ro.

Controlorul de trafic aerian a încercat să-i contacteze după ce au depăşit punctul de coborâre în aeroportul din Addis Abeba din Etiopia.

În cele din urmă, piloţii s-au trezit şi au reuşit aterizarea la a doua încercare, conform Aviation Herald.

Echipajul Ethiopian Airlines a fost trimis în concediu în aşteptarea unei anchete.

Reacţiile din spaţiul public au variat de la referirile la programul de lucru al piloţilor până la şocul că aceştia au adormit în timpul serviciului.

„Nu aş arunca vina pe echipajul etiopian în mod special aici – acesta este ceva care s-ar putea întâmpla oricărui echipaj din lume şi probabil că S-A întâmplat... Vina este a corporaţiei şi a autorităţilor de reglementare”, potrivit unui comentariu de pe site-ul Aviation Herald.

Un alt utilizator a sugerat că există o singură soluţie: „Încheierea. Sfârşitul poveştii. Punct.”

Alţii au văzut latura amuzantă a poveştii, comentând pe Twitter, „Somnul la locul de muncă, dus pe noi culmi!”

Un expert în aviaţie a numit incidentul „profund îngrijorător”.

„Oboseala pilotului nu este ceva nou şi continuă să reprezinte una dintre cele mai importante ameninţări la adresa siguranţei aeriene – la nivel internaţional”, a scris pe Twitter expertul Alex Macheras.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

Lucian DÎRDALA

Uniunea Europeană priveşte din nou către sud-est

În stilul consacrat al summit-urilor desfăşurate sub egida Consiliului European, se va încerca afişarea unei solidarităţi încurajatoare între membrii UE şi partenerii lor din sud-estul Continentului.

opinii

Umbra Regelui

Florin CÎNTIC

Umbra Regelui

Pe 5 decembrie tocmai am comemorat cinci ani de când Mihai I, ultimul monarh constituţional al României, ne-a lăsat mai singuri. După ură viscerală şi bocete ipocrite la catafalc a venit şi vremea uitării împotriva căreia nu putem lupta decât activând memoria scurtă. Ca de exemplu:

Arteziana Balenă din Puşkin

Radu PĂRPĂUȚĂ

Arteziana Balenă din Puşkin

Generaţii şi generaţii de studenţi, care au făcut facultatea în Copoul Iaşilor, desigur că ştiu ce este aceea Balena: fântâna arteziană din campusul Titu Maiorescu (zis de cei mai vechi Puşkin sau, cum zicea o... tovarăşă cu multe fuste - Puşchiu), având conturul unei balene sau, în fine, al unui peştoaice, din părculeţul de lângă căminele de fete de aici. 

Atât de rar - César Franck

Alex VASILIU

Atât de rar - César Franck

La 10 decembrie se vor împlini două secole de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi compozitori - César Franck. Aderenţa sa la tehnicile de scriitură clasice şi romantice, inventivitatea, ardenţa emoţională, frumuseţea temelor melodice impresionând instantaneu, imprimându-se definitiv în memorie sunt calităţi ce i-au asigurat autorului francez succesul în timpul vieţii şi pe parcursul timpului.

pulspulspuls

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Olecuţă de lecţie de gramatica limbii române pentru cei care-o agresează chiar de ziua ţării

Ehehei, unde-s vremurile când, ca să intri la facultatea de drept, mâncai pe pâine manualele de gramatică a limbii române? 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.