Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Doi polițiști și trei vameși, liderii unei rețele care a adus în România parfumuri contrafăcute de 25 milioane de euro

GALERIE
parfumuri contrafacute
  • parfumuri contrafacute
- +

Procurorii DIICOT şi ofiţeri DGA au efectuat, joi, 57 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Constanţa, Bacău, Vrancea, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unei grupări, din care fac parte doi poliţişti şi trei vameşi, acuzată că a introdus în ţară peste 580.000 de parfumuri contrafăcute, purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux, cu o valoare estimată de 25 milioane euro.
 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.

De asemenea, concomitent, în Franţa şi Italia, au fost efectuate, în baza unor ordine europene de anchetă, alte două percheziţii domiciliare, transmite Agerpres.

În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada mai 2020 - februarie 2021, pe raza municipiilor Constanţa şi Bucureşti, şi-a desfăşurat activitatea o grupare cu ramificaţii internaţionale, specializată în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi de corupţie în formă continuată.

Gruparea a fost formată din cetăţeni turci şi mai mulţi cetăţeni români, printre care şi un comisar şef de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, un agent şef principal de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, un inspector vamal din cadrul DGFP Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi doi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa.

Astfel, liderii grupului infracţional organizat au asigurat introducerea pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, a unor produse contrafăcute reprezentând circa 585.620 de parfumuri purtând însemnele distinctive ale unor brand-uri de lux. Parfumurile contrafăcute au fost disimulate în containere, prin metoda "capac", în cadrul unor operaţiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Turcia.

Operaţiunile de import prin care au fost mascate actele de contrabandă au fost derulate în numele unor societăţi comerciale, în baza unor declaraţii vamale de import, ce au fost depuse la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud.

Conform DIICOT, introducerea în ţară a produselor contrafăcute s-a realizat în baza înţelegerii prealabile stabilite de către cetăţenii turci cu doi inspectori vamali, care au asigurat efectuarea unor controale necorespunzătoare, astfel încât să nu fie semnalate produsele ascunse în interiorul containerelor.

Totodată, gruparea a beneficiat şi de sprijinul unui declarant vamal care a dus la îndeplinire formalităţile vamale în mod necorespunzător, fără a informa conducerea biroului vamal cu privire la produsele neevidenţiate în documentele vamale.

În sprijinul grupării, au fost cooptaţi şi un agent şef principal de poliţie în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, împreună cu fratele acestuia, comisar şef de poliţie în cadrul BCCO Constanţa, care au asigurat permisiunea derulării operaţiunilor de contrabandă, fără a lua, potrivit competenţei, măsurile corespunzătoare pentru combaterea acestora şi, totodată, au oferit garanţia efectuării în condiţii de siguranţă a acestor operaţiuni, prin utilizarea sistemului relaţional deţinut în mediul lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, prin prisma atribuţiilor de serviciu şi a prerogativelor conferite de funcţiile deţinute, în scopul monitorizării procedurii de vămuire şi control al operaţiunilor de import al mărfurilor vizate.

Procurorii mai spun că, în vederea obţinerii sprijinului acestor funcţionari, liderii grupării au promis, iar după obţinerea liberului de vamă pentru fiecare dintre operaţiunile de import, au oferit, cu titlu de mită, suma totală de 489.000 de dolari americani, sumă ce reprezenta aproximativ un dolar pentru fiecare dintre cele 460.820 de parfumuri contrafăcute introduse prin contrabandă, plus suma fixă de 30.000 de dolari, oferită pentru un transport ce conţinea 124.800 de parfumuri de mici dimensiuni.

Produsele de contrabandă au fost distribuite sau destinate distribuirii către clienţi din România şi din alte ţări ale Uniunii Europene, valoarea acestora, în cazul comercializării ca parfumuri de marcă, fiind estimată la aproximativ 25 milioane euro.

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 40 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO, al inspector

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri