Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Doi prieteni condamnaţi după o lecţie de şoferie

GALERIE
sofat
  • sofat
- +

Un ieşean şi-a lăsat amicul la volan, pentru a se pregăti în vederea susţinerii examenului practic de obţinere a permisului de conducere. La miez de noapte, pe drumul pustiu dintre două sate se afla totuşi o patrulă de poliţie. Cei doi prieteni au ajuns împreună în faţa judecătorilor, în baza aceluiaşi articol din Codul Penal.

În seara zilei de 6 august a anului trecut, Ionuţ Zaharia şi Cosmin Ismană s-au întâlnit cu un prieten în centrul satului Hodora din comuna Cotnari. Au plecat împreună, cu BMW-ul condus de Ismană, spre Hârlău, unde au stat până în jurul orei 1.30.

La întoarcerea spre Cotnari, între satele Bahluiu şi Iosupeni, Zaharia l-a rugat pe Ismană să-l lase să conducă maşina. Pe stradă nu circulau alte autoturisme, iar el absolvise cursurile de conducere şi luase examenul teoretic.

Ismană a acceptat să-l lase să exerseze, însă după aproximativ 300 de metri, autoturismul a fost oprit de un echipaj de poliţie care venea din sens contrar. Zaharia a recunoscut că nu are permis, iar Ismană, că era maşina lui şi îl lăsase pe prietenul său la volan.

Ca urmare, primul a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, iar al doilea, pentru încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Amândoi şi-au recunoscut faptele şi în faţa magistraţilor Judecătoriei Hârlău. Nu aveau antecedente penale, nu se sustrăseseră de la urmărirea penală sau judecată, nu încercaseră să împiedice aflarea adevărului, aşa că judecătorii au fost convinşi că şi-au învăţat lecţia.

Cei doi au fost condamnaţi la câte un an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Cei doi vor trebui să plătească şi câte 800 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunţată marţi, sentinţa poate fi atacată în apel. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri