Doi soți, uciși de jarul din sobă, la Gănești. Pompierii ieșeni au luptat peste două ore cu flăcările
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Doi soți, uciși de jarul din sobă, la Gănești. Pompierii ieșeni au luptat peste două ore cu flăcările

GALERIE
incendiu, casa
  • incendiu, casa
- +

Doi soți pensionari și-au găsit sfârșitul în urma unui incendiu în casa lor. Tragedia a avut loc în localitatea Gănești, comuna Ion Neculce.

Potrivit ISUJ IAȘI, apelul la 112 a fost dat în jurul orei 00.30. Au fost trimise pentru stingerea incendiului două autospeciale de stingere și EPA pentru acordarea primului ajutor calificat.După aproximativ ore ore de luptă cu flăcările, din nefericire, militarii au constatat că proprietarii, două persoane, soț și soție, de  84 și 81 ani,  au fost găsite decedate în locuință.Victimele prezentau arsuri pe o suprafață a corpului de 80%.

A ars locuința pe o suprafață de 150 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă.

Apelăm din nou la cetățeni pentru a-și curăță soba și hornul, de a nu lasă focul nesupravegheat, iar pe timpul nopții focul din sobă sa fie stins, să nu depoziteze materiale combustibile pe sobe și în încăperea acesteia, să nu usuce haine pe sobe, sobele să nu fie supraîncălzite.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gânduri despre Maradona

Nicolae GRECU

Gânduri despre Maradona

De morţi nu se vorbeşte decât de bine, dar nu trebuie uitat nici răul din ei.

Filmuletul zilei

opinii

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Eugen MUNTEANU

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Prezentarea succintă a începuturilor tradiţiei biblice româneşti continuă cu o schiţă de portret a iniţiatorului acestei tradiţii, Nicolae Spătarul Milescu.

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Ciprian IFTIMOAEI

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Problematica de gen şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei a fost abordată încă din anii ‘60 în cadrul studiilor despre rolul femeilor în politică şi dezvoltarea socioeconomică (women studies), mai apoi în cadrul studiilor feministe (feminist studies), iar în prezent în cadrul studiilor de gen (gender studies). În altă ordine de idei, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. 

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

pr. Constantin STURZU

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

Unul dintre ucenicii mei avea, la un moment dat, probleme la serviciu. Se confrunta cu tot soiul de neplăceri, cu şicane şi chiar cu ameninţări. M-a întrebat ce să facă, dacă nu cumva e momentul să renunţe şi să caute altceva de lucru. Eventual în alt domeniu. Îl ştiu ca fiind o persoană competentă, talentată şi dăruită în lucrarea sa. 

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.