Comunitatea educațională din Iași este în doliu. A murit Consuela Roșu, directoarea Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași
„Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, din Iași a îmbrăcat peste straiele de sărbătoare, hainele cernite ale doliului, greu, apăsător, sufocant, odată cu plecarea către cele sfinte a Doamnei Director, Consuela Roșu, o femeie puternică, de o rară noblețe spirituală, care a avut mereu un cuvânt de încurajare pentru noi toți! Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, din Iași nu ar fi ajuns astăzi acolo unde îi este locul, printre școlile tehnice respectate, datorită modului în care doamna Consuela Roșu, pe atunci Consuela Șerb, a gestionat activitatea și a știut să aprecieze valoarea! Pentru noi, Doamna Director a fost cea care a ales valoarea, a apreciat meritele și a motivat oamenii cu adevărat valoroși, pe care i-a pregătit pentru viitor, asemenea unui mentor de oameni și de suflete. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească printre stele și îngeri, pentru a ne veghea de acolo de sus! Unii oameni, unele clipe, unele momente petrecute împreună sunt de neuitat…nu toți oamenii pot fi înlocuiți, unii rămân mereu, în locul lor, ca și cum nu ar fi plecat niciodată de lângă noi! Doamna Roșu va rămâne mereu o amintire vie, dragă, frumoasă, iar noi, toți, care ne-am bucurat de înțelepciunea ei o vom păstra mereu în memorie! Dumnezeu să îi aline sufletul de o generozitate aparte”, este mesajul transmis de Colegiu, pe pagina de Facebook.
Un mesaj emoționant a fost postat și pe pagina de Facebook a Liceului Tehnologic „Petru Poni” Iași.
„O dimineață cernită pentru întreaga comunitate școlară… Vestea plecării la cele veșnice a Doamnei Director Roșu Consuela a venit ca un fulger, lăsând în urmă o durere profundă și un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o, au prețuit-o și au iubit-o.După o luptă lungă și grea cu o boală nemiloasă, s-a stins discret, așa cum a trăit — cu demnitate, cu blândețe și cu un suflet de o frumusețe rară.A fost nu doar un director respectat și un dascăl desăvârșit, ci și un om de o noblețe sufletească aparte, mereu aproape de elevi, de colegi, de familie, oferind tuturor sprijin, înțelegere și lumină.Prin dăruirea, profesionalismul și căldura sa, Doamna Director, Consuela Roșu, a lăsat o amprentă adâncă în inimile celor cu care a lucrat, formând generații de elevi și inspirându-și colegii prin exemplul personal.Astăzi, școala pe care a condus-o cu atâta dragoste este mai tăcută, mai tristă… , dar plină de amintirea unui om care a știut să dăruiască necondiționat.De acolo, din lumea senină a îngerilor, ne va veghea în continuare, cu același zâmbet blând și privire caldă.Suntem alături de familia îndurerată în aceste clipe de grea încercare și transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care o poartă în suflet. Dumnezeu să o odihnească în pace! Roșu Consuela (n. 14.12.1960 – d. 13.10.2025).”
Publicitate și alte recomandări video