Consumul de vin a crescut anul trecut, comparativ cu 2016, de la 18 la 21,8 litri pe cap de locuitor. Procentul de creştere, 21,1 la sută, indicat de Institutul Naţional de Statistică, este cel mai mare dintre toate categoriile de băuturi alcoolice comercializate în România. Dacă ţinem cont de pro­ble­mele cu care s-au confruntat marii producători de vinuri din România după 1989, se poate spune că programul de finanţare europeană a fost salvatorul acestei industrii - acolo unde a găsit pasiunea pentru cultura viţei-de-vie şi răbdarea pentru producerea vinului de calitate.

Absorbţie sută la sută

Programul Naţional Suport derulat prin Ministerul Agriculturii a asigurat în fiecare dintre anii 2009-2013 fonduri de 42,1 milioane de euro, bani care, de fiecare dată, au fost absorbiţi integral. Acesta a fost motivul pentru care sprijinul financiar anual a crescut la 47,7 milioane de euro în perioada 2014-2018.

La sfârşitul lunii octom­brie, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care acest nivel este menţinut şi pentru perioada de programare 2019-2023. La fel ca până acum, banii vor fi direcţionaţi spre cinci tipuri de activităţi: restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, promovarea vinurilor, asigurarea recoltei, distilarea subproduselor şi investiţii. De altfel, reconversia - lucrările de înlocuire a butaşilor hibrizi sau îmbătrâniţi cu viţă-de-vie de diferite soiuri - a fost domeniul care a consumat cele mai multe resurse financiare: 183,8 milioane de euro în ultimii 5 ani, adică mai mult de trei sferturi din fondurile alocate prin Programul Naţional Suport. Pentru promovarea vinurilor pe terţe pieţe s-au cheltuit în aceeaşi perioadă 34,5 milioane de euro, în vreme ce investiţiile în întreprinderi au atras 15,5 milioane. Restul fondurilor au fost absorbite de instalaţiile de distilare a subproduselor (3 milioane) şi de asigurarea recoltei (1,65 milioane).

De menţionat că, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a scăzut uşor în perioada 2007-2017, în vreme ce producţia de vin a avut un recul la mijlocul deceniului în curs, pentru ca acum să revină pe creştere, ajungând anul trecut la 4,26 milioane de hectolitri. Tendinţa se suprapune cu anii de maxim ai activităţilor de reconversie (replantare), vârful fiind atins în 2013, cu o suprafaţă de 7406,5 hectare. Anul trecut, aceste lucrări au fost făcute pe 1200 de hectare. Intrarea viţei-de-vie pe rod se face complet în al cincilea an de la plantare.

Cum au dispărut dificultăţile în procedura de finanţare

La un asemenea nivel de absorbţie a fondurilor, problemele procedurale sunt ca şi inexistente. Dar n-a fost aşa dintotdeauna.

„Din fericire, lucrurile s-au simplificat. Primul proiect care s-a făcut prin 2007-2008 a necesitat un volum mare de documente“, îşi a­minteşte Ilie Ciomaga, inginer oeno­log şi director în cadrul Agroindustria­la Bucium SA.

Pe de altă parte, şi legea era mai permisivă, astfel că au fost cazuri în care unii întreprinzători au aplicat şi obţinut fonduri, dar s-a descoperit ulterior că suprafeţele cultivate au fost mult mai mici decât au fost declarate la semnarea contractului. Acest lucru a dus atunci la instaurarea unui climat de neîncredere între autorităţi şi fermieri. Dar lucrurile s-au schimbat.

„Marele avantaj este că cei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agri­cultură (APIA) sunt foarte bine puşi la punct cu toate procedurile de aplicare. Când ajungi la unul dintre in­spec­torii lor cu dosarul, cu notifică­rile ce trebuie făcute, vine în întâm­pinarea ta. Pe noi ne ajută foarte mult acest lucru“, ne-a spus Ilie Ciomaga.

De altfel, cuvinte de laudă pentru cei de la APIA au avut şi alţi deţinători de plantaţii viticole.

Din Bucium, în Vaslui

În 1990, Agroindustriala Bucium avea 1050 de hectare de vie, 600 de hectare de pomi fructiferi, două ferme zootehnice. Retrocedarea terenurilor a făcut ca suprafaţa complexului să se reducă drastic în ultimii ani. Prin urmare, conducerea societăţii s-a orientat către alte suprafeţe. În 2007, prima zonă identificată a fost în judeţul Vaslui, lângă localităţile Şuletea şi Epureni, unde au fost plantate 19 hectare de viţă din soiul Muscat Ottonel.

La Iaşi, Agroindustriala practic nu mai are podgorie, dar şi-a păstrat ve­chii clienţi de la care cumpără struguri pentru procesare. Până la investirea într-o nouă instalaţie, societatea are în proiect să-şi facă o cramă la Bohotin. În 2013, a preluat plantaţiile fostei Vi­nia Iaşi, societate care a dat faliment: 64 de hectare de viţă-de-vie la Coz­meşti şi Moşna. Pentru cei de la Bu­cium, asta a însemnat alte soiuri (roşii) intrate în gamă: Busuioacă de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Merlot şi Fetească Neagră.

În 2015 a fost depus la APIA pri­mul plan de reconversie pe zona Coz­meşti, pentru 32 de hectare, dintre care jumătate Tămâioasă românească, ju­mă­tate Busuioacă de Bohotin. Plan­tarea s-a terminat un an mai târziu, iar în 2017 a fost depus alt proiect, pentru 43 de hectare, în cea mare parte Busuioacă de Bohotin. Odată finalizat şi acesta, la sfârşitul lunii august 2018, alte 33 de hectare au fost incluse într-un proiect de reconversie, tot cu accent pe Busuioacă. Urmează în 2019 încă un proiect, pentru 50 de hectare.

Extindere la Bucium şi Cotnari

Toate aceste investiţii în zona de sud-est a judeţului Iaşi vor atrage construirea unui complex modern de vinificaţie, pentru că transportarea recoltei de pe 200 de hectare la vechiul complex situat în coasta municipiului Iaşi, sub dealul care a dat numele so­cietăţii (Bucium), nu mai este rentabilă. În rapoartele APIA din 2016 şi 2017, Agroindustriala Bucium apare cu plăţi efectuate în sumă de peste 300.000 de euro.

În aceeaşi perioadă, Cotnari SA a primit aproximativ 570.000 de euro. Cei de la Cotnari au făcut plantări masive la începutul acestui deceniu, iar în 2011 deja figurau în raportul APIA la capitolul sprijin pentru promovarea vinurilor de calitate pe piaţa din Rusia cu o sumă de aproximativ 1,3 milioane de euro, din care jumătate fonduri europene, iar o treime, de la bugetul de stat.

Vin de Şorogari

Domeniul Viticol Ţibu este o afacere de familie, după cum se prezintă pe pagina proprie de internet. Aproape jumătate din suprafaţa exploatată, respectiv 37 de hectare, este vie tânără - tot ce s-a plantat în 2015 pe Dealul Şorogari, lângă Iaşi, plus două hectare lângă satul Vişan (Bârnova).

„Plantarea a 40 de hectare de viţă-de-vie a reprezentat un efort financiar de sute de mii de euro, pentru care au trebuit să obţină credit de la bancă“, a precizat oenologul Ilie Ciomaga.

Din acest motiv, dar şi pentru că plantaţia este mai mică, nu s-a recurs încă la acţiuni de promovare a vinurilor cu bani de la APIA. Trebuie spus că finanţarea europeană acoperă jumătate din costul unui proiect. De cele mai multe ori, mai vin 30 de procente de la bugetul statului, iar 20 la sută din fonduri reprezintă contribuţia beneficiarului. Anul trecut, societatea figura pe lista de plăţi de la APIA/ AFIR cu puţin peste 200.000 de euro pentru restructurarea şi reconversia podgoriilor.

Contribuţia beneficiarului, greu de împrumutat

La Strunga, deţinătorul societăţii Agrocom a plantat, cu cinci ani în urmă, 41 de hectare cu viţă-de-vie din soiurile Muscat Ottonel, Fetească Albă şi Neagră, Chardonnay şi Busuioacă de Bohotin. Investiţia s-a ridicat la 4 milioane de lei, trei sferturi din sumă fiind fonduri nerambursabile. În 2017, APIA a plătit societăţii 223.642 de euro pentru restructurarea şi reconversia podgoriilor.

„Sunt foarte multe lucrări care trebuie executate manual, cu pricepere, până să intre via pe rod“, ne-a explicat Florin Stegariu, deţinătorul complexului Agrocom.

El a menţionat relaţia instituţională foarte bună cu cei de la APIA, dar şi dificultatea de a obţine banii ce reprezintă contribuţia beneficiarului, respectiv cei 25 la sută din suma necesară pro­iec­tului.

„Când am început proiectul, am fost refuzat de patru bănci şi am obţinut până la urmă finanţarea de la un IFN (instituţie financiară nebancară, n.r.)“, ne-a spus Florin Stegariu.

El a precizat că nu solvabilitatea, ci chichiţele din contractele de împrumut nu au dat undă verde creditării.

În ceea ce priveşte derularea aplicaţiilor finanţate de Comisia Europea­nă, Stegariu a arătat că s-a întâmplat ca regulile jocului, în speţă normele me­todologice, să se schimbe spre finalul proiectului. „Mica Toscana“, cum i se spune noii plantaţii de la Strunga, a intrat pe rod, dar fermierul ne-a precizat că, pentru moment, nu va accesa alte fonduri, preocuparea fiind producerea unei cantităţi de vin nu atât mare, cât de calitate, aplicând procedura culesului târziu.

„Trebuie închis circuitul, nu stăm să vindem struguri“

O altă plan­taţie - de astă dată foarte tânără - mai are de aşteptat puţin. În suprafaţă de 18 hectare, ea este proprietatea lui Virgil Năstăsescu, care o ad­mi­nistrează ca întreprindere indivi­duală. Două treimi din această planta­ţie a fost realizată cu fonduri europene, cu ajutorul unei fir­me specializate. În lista plăţilor efectuate de APIA/AFIR pe parcursul anului financiar 2017, I.I. Năstăsescu Virgil-Sorin apare cu un cuan­­tum de 96.881 de euro pentru re­structurarea şi reconversia podgoriilor. La fel ca şi ceilalţi producători de vinuri cu care am vorbit, el s-a declarat „mulţumit de colaborarea cu APIA şi cu statul român“.

„Cei de la APIA te ajută foarte mult să accesezi aceste fonduri, pentru că sunt numeroase proceduri birocratice care trebuie depăşite. Îţi acordă consultanţă, nu doar se uită la tine din spatele ghişeului“, a ţinut să subli­nieze cel mai „tânăr“ viticultor din Iaşi - în fapt, nou intrat în branşa proprietarilor ieşeni de plantaţii de viţă-de-vie, având experienţă în ferme de stat şi licenţa în Horticultură.

Până la intrarea viei pe rod, anul vi­i­tor, întreprinzătorul ia în calcul accesarea de fonduri pentru o staţie de vinificare, pentru că „trebuie închis circuitul, nu o să stăm să vindem struguri“.

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro şi „Ziarul de Iaşi“ în cadrul proiectului „Cohesion Poli­cy: Better Under­standing, Re­porting, Disse­mi­nation“, cofinan­ţat de UE prin DG Regio. Informaţiile prezen­tate nu reprezintă poziţia ofici­ală a UE. Întreaga răs­pundere asupra corectitu­dinii şi coerenţei infor­ma­ţiilor prezentate revine autorului şi publicaţiei.