Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Domn premare şi-a pus pumnu-n ghips. Ce şi cum?

GALERIE
pulspuls mihai chiricapuls Udrea _stranga
  • puls
  • puls mihai chirica
  • puls Udrea _stranga
- +

Acuma, ca să fim siceri şi derecţi, tre’ să recunoaştem că, atunci când am văzut poza asta, de la conferinţa de ieri a premarelui Mihăiţă, unde a apărut cu atelă pe pumn, ne-am gândit la ce e mai rău pentru ştiţi voi cine, deh, metehne vechi...

Dar, privind mai apoi poza din toate unghiurile, inclusiv pe cant, ne-am gândit că iote ce uşor poate să greşească omul, adicătelea noi, din moment ce premarele e dreptaci iar atela e la pumnul stâng. Aşa că n-am avut încotro şi l-am întrebat derect care îi treaba. După vreo zece secunde de gândire în direct, premarele s-a dovedit că, atunci când vrea, are şi olecuţă de humor, întrebând la rândul lui „Da’ la faţa lui Dragnea nu v-aţi uitat?“. În fire, cică şi-ar fi prins mâna la uşă. Nu ştim dacă voi îl credeţi, dar noi, nu prea... Doar, eventual, dac-o fi fost mai înspre dimineaţă, în anumite circumstanţe. Că, altfel, cum?

P.S.: O lovitură fără ghipsuri sau atele cică ar fi în lucru şi la casa cu pătrate, stimaţi telespectatori. Acolo unde, zice-se, şeful Măricel ar lucra la un plan bombă care cică va schimba complet arhitectura politică de la vârful judeţului. Care-i acesta şi cine sunt personajele negative ale piesei, haideţi că vorbim mâine dimineaţă! Mai pe răcoare...

Vă vine a crede că e Udrea?

Iaca ce te mai schimbă câteva nopţi petrecute pe la Beciul Domnesc, cum îi mai zice arestului poliţiei Capitalei! Vă vine a crede că duduca din stânga imaginii este, într-o fotografie de săptămâna trecută, madama Lenuţa Udrea, zice-se că lucrată din toate botoxurile pentru noul ei iubit cu vreo 10-15 ani mai tânăr (nu cel de alături)?

Noi am crezut prima dată că a renunţat la dietă şi că s-a apucat să mănânce iar sărat, sare care, ştiu madamele ce vorbim: reţine apa. Cât despre „push up“, aicea parca mai aduce şi ea a masterandă la Teologie, anul I...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri