Domnul Orac, cel mai bucuros om din lume
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Domnul Orac, cel mai bucuros om din lume

GALERIE
Ioan-Alexandru-TOFAN
  • Ioan-Alexandru-TOFAN
- +

Lecţia profesorului nostru de desen pare că nu se mai termină, ceea ce este şi semnul vieţii pe care o adună în ea. Nici admiraţia, nici solemnitatea caldă în faţa „marilor opere” ale lumii nu ajung la un capăt, după cum nici dorul, care răbufneşte în răstimpuri, pentru Domnul Profesor.

Pe 7 iulie 2004 a murit, la Fălticeni, Domnul Radu Orac. După 17 ani, mă gândesc la el, profesorul meu de desen. Am scris textul acesta în urmă cu trei ani pentru revista Corolar a Liceului „Costache Negruzzi”, unde am fost elev. Cu nostalgie, bucurie şi dintr-o cutremurare apocaliptică a sufletului. Nu ştiu dacă a mai apărut în revista liceului, dar îl reiau oricum aici, ca ecou al unei şcoli perfecte.

Domnul Orac se mişca întotdeauna val-vârtej. Profesorul nostru de desen era parcă într-o stare de graţie în care, clipă de clipă, se întâmpla ceva important, care nu trebuia ratat şi care, desigur, era absolut necesar să fie împărtăşit celorlalţi. Se năpustea asupra orelor, chiar în momentul în care suna soneria, ca să fie întâmpinat de urletele şi forfota unei clase de treizeci şi ceva de bestii inocente. Confruntat cu hărmălaia, se prefăcea că se supără, eşuând lamentabil într-un surâs mucalit. Ameninţa în stânga şi-n dreapta cu „gheboşi” (nota doi), deşi în catalog se adunau, în dreptul fiecăruia, şiruri de „dolofani” (în acelaşi imaginar pictural, nota zece). După mult timp, amintindu-ne de el, ne-am dat seama că de fapt asistam la efectele devastatoare ale dragostei pe care ne-o purta şi care îi zădărnicea orice tentativă de severitate - justificată, de altfel, cu supramăsură. Se bucura să ne vadă, să ne vorbească şi să se minuneze de planşele noastre chinuite. Ştia de toate, văzuse toate expoziţiile, visase la toate muzeele lumii, ştia unde se găseşte fiecare tablou şi la ce ora soarele bate cum trebuie, creând condiţii perfecte pentru a fi privit. Ţinea minte, dar apela din când în când la un ajutor magic: un carneţel roşu, în care erau adunate informaţiile esenţiale din cărţi şi viaţă. Ni l-a arătat şi l-am bănuit atunci cu toţii de vrăjitorie: era plin de semne îmbârligate şi puncte, ca într-o scriere de multă vreme uitată, al cărui singur stăpânitor era Domnul Orac - stenografia. Nu am mai cunoscut pe nimeni să ştie stenografia, după cum nu am auzit pe nimeni care să ne spună cât este de importantă: pentru că poţi scrie totul, repede, fără să pierzi nimic, nicio minunăţie dintre câte îţi poate arăta lumea. Orele începeau cu poveştile de istoria artei, spuse cu talent şi, iarăşi, bucurie. Artă universală, artă românească, tablouri povestite, cu un talent nemaivăzut, care întruchipa culori din cuvinte... Şi aproape de fiecare dată, la un moment anume, răsărea un loc nepereche, despre care Domnul Orac ne vorbea ca despre un centru al lumii: Fălticeniul lui drag, cu case memoriale înşirate pe o uliţă, mai densă şi mai luminoasă decât cărările Olimpului. Prima dată când am ajuns în Fălticeni, mult mai târziu, am ştiut că, într-un fel, am îndeplinit o sarcină iniţiatică, trasată nouă de profesorul de desen şi care marca pragul unei maturizări.

În acei ani, puţini au fost atenţi la ce avea să ne spună Domnul Orac. Cei mai mulţi dintre noi am ales să ne bucurăm din plin de vârsta la care mai puteam să ne pierdem, fără vină, timpul. Dar lecţia profesorului de desen a rodit, în mod neaşteptat, mult mai târziu, când am aflat că nu mai este. Pentru Domnul Orac, a trebuit să învăţăm rapid că lumea este o minune, inepiuzabilă, plină de poveşti şi frumuseţi pentru care merită să te trezeşti la ore mici din noapte (cum făcea el, ca să îşi pregătească orele) să le descoperi - în cărţi, albume şi dimineţi. Tot pentru a onora „dolofanii” primiţi, am învăţat şi că a întâlni pe ceilalţi, colegi, elevi (sau studenţi, în cazul meu), prieteni este un dar fără seamăn, care se cere cinstit. Şi mai câte altele...

Facultăţile umane prin excelenţă, atenţia, curiozitatea şi mai ales admiraţia, sunt subiectele primite de la Domnul Orac la extemporalele inefabile pe care ni le-a dat. Dar, mai presus de toate şi cuprinzându-le sub un singur nume, bucuria de a fi în preajma frumosului, cea care te face să te mişti val-vârtej, să vorbeşti repede printre zâmbete şi să îţi faci cu căldură şi drag, datoria cea mare de a-i învăţa pe alţii să nu lase zilele să treacă aiurea. Lecţia profesorului nostru de desen pare că nu se mai termină, ceea ce este şi semnul vieţii pe care o adună în ea. Nici admiraţia, nici solemnitatea caldă în faţa „marilor opere” ale lumii nu ajung la un capăt, după cum nici dorul, care răbufneşte în răstimpuri, pentru Domnul Profesor. Toate culminând într-un dar miraculos pe care ni l-a făcut, multora dintre noi: acela ca, după două decenii de la Bacalaureat, pe holurile liceului, să avem privilegiul de a ne simţi elevi.

Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fraţii de cruce strâmbă

Cătălin ONOFREI

Fraţii de cruce strâmbă

Cum ar arăta un stat condus de nişte microbişti ce-şi fac cruce în timp ce înjură?

Filmuletul zilei

opinii

Dacii liberi

Briscan ZARA

Dacii liberi

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Ciprian IFTIMOAEI

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Oficiul de statistică al UE, Eurostat, a diseminat recent indicatorul AROPE care arată că România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 35,8% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială, în anul 2020. 

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

pulspulspuls

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Pentru că, iată, Cioloş tocmai a depus ieri lista şi programul guvernului său în parlament, unde în următoarele zile se va decide prin vot dacă merge echipa asta înainte au ba, şi pentru că avem un ieşean pe acea listă, am zis că musai să-l chestionăm olecuţă pe amicul Archibald Tănase despre subiect, în calitatea lui onorabilă de om cu doftorat în sforăraie politică. 

Caricatura zilei

Certificate

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.