Donald și Duffy Duck

marți, 02 iulie 2024, 03:01
1 MIN
 Donald și Duffy Duck

Cine oare a putut privi cu seriozitate discuția dintre rățoiul Donald și un bătrânel senil care tot insista să i se spună Biden? Ambii „concurenți” la Casa Albă îmi tot aminteau de vreun nebun de prin cărți sau din realitate care se crede rege sau împărat, Napoleon sau Ceaușescu, în timp ce se plimbă pe aleile spitalului de boli mintale. Asta a ajuns politica actuală, o comedie neagră. Doar cei care nu aveau meci de urmărit la Campionatul European sau care nu aveau somn la 4 dimineața, ora României, evident. Adică ciudații.

Bătrânii nu mai sunt respectați nicăieri în ziua de azi. Nici în România, nici în restul lumii. Nicăieri nu mai sunt lăsați să joace liniștiți șah sau table în parcuri, să mai fluiere fete pe stradă, din cărucioare, să își vadă de pensie, de nepoți și de pescuit, peste tot sunt puși să facă dintre cele mai stranii și batjocoritoare activități. Cândva dacă ziceai „bătrân”, înțelegeai înțelepciune, calm, inteligență, experiență, detașare. Azi, când zici „bătrân”, te gândești la azilele groazei din România unde niște sadici își bat joc de oamenii în vârstă, bolnavi și neajutorați, sau la cealaltă parte a oceanului, în SUA, unde aceiași oameni sadici îi pun pe bătrâni să se facă de râs pe canalele naționale. De bieții bătrâni bolnavi și neajutorați. Cred că e fără precedent această stare de lucruri, și arată degradarea în care a ajuns lumea. Ne plictisim de moarte și căutăm îndeletniciri și distracție în cele mai ciudate moduri.

Nu mai zic de săracii miliardari decrepiți înșelați de fetișcane profitoare, sau de flăcăi la fel de hoțomani (vezi cazul Gina Lollobrigida), că deja e la ordinea zilei, a devenit ceva absolut firesc, aproape obligatoriu. Un bătrân acum nu mai poate trăi în liniște, el/ea trebuie neapărat să se însoare ori să aibă o relație amoroasă cu unul/una mult mai tânără (vezi cazul Macron) altfel nu mai e împlinit, a trăit degeaba.

Ați observat că pe Facebook apar din ce în ce mai multe poze cu bătrâni care chipurile arată în formă fizică mai bună decât tinerii? Eu am crezut că e o întâmplare, dar văd în fiecare zi moșnegi sexy, cu brațe musculoase, cu pătrățele pe burtă, cu bărbi albe aranjate după ultima modă, ținând într-o mână bastoane cu modele mișto și accesorii de îți iau ochii, iar în cealaltă mână babe bune de tot, cu decolteuri ochioase, în timp ce se plimbă sprințari prin peisaje feerice, ori stau tolăniți pe plaje exotice, toți îmbrăcați în haine de firmă chic. Cu siguranță nu e întâmplător. Cum să nu-ți dorești să fii ca ei? Hai, mai ai un pic, trage tare încă vreo 20-30 de ani și gata, ai câștigat…

Cine oare a putut privi cu seriozitate discuția dintre rățoiul Donald și un bătrânel senil care tot insista să i se spună Biden? Ambii „concurenți” la Casa Albă îmi tot aminteau de vreun nebun de prin cărți sau din realitate care se crede rege sau împărat, Napoleon sau Ceaușescu, în timp ce se plimbă pe aleile spitalului de boli mintale. Asta a ajuns politica actuală, o comedie neagră. Doar cei care nu aveau meci de urmărit la Campionatul European sau care nu aveau somn la 4 dimineața, ora României, evident. Adică ciudații.

Eu nu văd dezbaterea aceea decât transformată în desen animat cu personaje cunoscute în care cei doi încep să își fac farse unul altuia. Donald cum îi pune capcane de șoareci pe pupitru lui Joe, ca să-și prindă degetele în ele, sau cum cel din urmă îl vânează cu praștia sau pușca pe celălalt prin platou, și altele asemenea. Nu e mare diferență dintre ce a fost pe CNN și asta. Dacă au ajuns ei să se ciondănească exact ca niște copii de grădiniță despre cine e mai abil la golf și mai tânăr la minte, mai în formă, vă dați seama în ce hal de pierzanie și de degradare mintală au ajuns?

Și ne mai mirăm că la noi OTV-ul era circ, hai să fim serioși. Tind să cred că totul în ziua de azi e făcut pentru audiență. Pe bune, altfel nu are nicio explicație logică. E clar că televiziunile, trusturile de presă, în general, conduc totul pe lume. E clar ca bună ziua că acești figuranți de pe micul ecran nu au nicio treabă cu luarea deciziilor adevărate, ei doar trebuie să țină spectatorii cu ochii ațintiți. Treburile adevărate se fac în spatele lor de niște necunoscuți. De la butoane. De așa-numiții „regizori de platou”. În fișa postului unui președinte scrie cu litere mari doar „ocupație-actor”.

Când absolut toată lumea este concentrată doar pe ecranele din fața lor, e total logic ca întreaga suflare a investitorilor și politicienilor să își investească banii și energiile doar în acele ecrane. Realitatea nu mai are nicio importanță pentru că nu o mai vede nimeni. Nu mai are cum. Și după regulile marketingului trebuie să vii mereu cu idei intrigante, bulversante ca să menții atenția și ochii fixați acolo, în acel punct. Așa se explică aberațiile continue. Nu îți permiți momente de relaxare, de normalitate, pentru că acestea plictisesc. Eu aproape tind să cred că de fapt în lume, la ora actuală toate lucrurile sunt absolut normale, sau total scăpate de sub control, multe absurdități din care vedem noi la televizor nici măcar neexistând în plan real, ci într-o lume paralelă. În fiecare zi practic are loc câte o aselenizare fictivă în platouri prezentată cu caracter de știre senzațională, dar care nu poate fi verificată decât de foarte puțini oameni, exact cei care au creat iluzia respectivă, sau de unii apropiați de aceștia. În rest, adevărul rămâne inaccesibil. Ne îndreptăm cu pași repezi către Metavers, către Matrix unde totul va avea loc doar în spațiul virtual, realitatea fiind doar un câmp gol, ars de soare. Freak showuri, asta urmărim zi de zi.

Dacă încercăm să îi lăsăm în pace pe acești oameni, dăm peste alții, unii mult prea tineri, dar la fel de ciudați. Cum ar fi politicienii din Franța, bunăoară. Acolo avem extrema cealaltă, tot desene animate. Candidații la alegeri sunt în jur de 20 de ani. Jordan Bardella, de exemplu, candidatul partidului de extremă dreaptă al lui Marine Le Pen, are doar 28 de anișori. Cândva tinereii aceștia cu mucii la nas erau puși să facă doar curățenie în birourile miniștrilor și să le aducă țigări. Acuma sunt candidați cu șanse mari de a deveni miniștri și prim-miniștri, adică oameni care iau decizii pentru un popor întreg cu repercusiuni asupra întregii lumi. Nici nu știi ce să mai gândești. Ce experiență de viață poate să aibă un ins de 28 de ani la cârma unei țări? Îl înțeleg pe actualul prim-ministru, Gabriel Attal, și el destul de tânăr, că măcar e gay și, na, trebuie să aibă ceva experiență de viață, dar un băiețel straight așa fraged ce poate să știe? Nu m-aș mira ca pe la mijlocul alegerilor să aflăm că de fapt și între Le Pen și Bardella să fie o afacere suculentă de amor. La urma urmei modelul Macron a deschis o poartă către o infinitate de posibilități unde vârsta chiar nu mai are nicio importanță, iar asta e o treabă foarte bună. Parcă văd cum sar audiențele televiziunilor peste toate recordurile…

Dar să ne păstrăm deocamdată calmul. Măcar pentru 6 luni de acum încolo trebuie să ne relaxăm, totul va fi bine: Ungaria va prelua președinția Consiliului European… Eu nici nu cred că voi mai pleca în vacanță, voi sta lipit de televizor și-mi voi cumpăra conserve și saci de popcorn ca să fie acolo, că nu se știe. Doar nu-s nebun să ratez ceva. Și cum să pleci, n-ați văzut că sunt din ce în ce mai multe cazuri de furtuni care se năpustesc asupra avioanelor, cui îi mai vine la îndemână să se mai urce în așa ceva? Stăm acasă, mergem la ștrand ori ne punem apă în ciubăr și așteptăm, „ne râdem” (sic!) de bătrânii și pruncii aceștia care cică ne conduc.

 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii