Donald Trump revine la Casa Albă (I)

Peste doi ani, în 2026, Statele Unite vor sărbători 250 de ani de existență cu Donald Trump revenit la Casa Albă după o pauză de patru ani. Și încă cum, cu o majoritate clară la nivel național, nu doar în Colegiul Electoral, ci și la votul popular, și foarte probabil cu un Congres în întregime republican. Nu la asta se așteptau democrații, care în mare măsură controlau copios la nivel federal mai toate instituțiile, inclusiv cele de forță precum FBI sau CIA, cele culturale și academice (în universități peste 85% dintre profesori sunt de stânga, mulți chiar cu simpatii comuniste sau marxiste), principalele canale media tradiționale, cu excepția Fox News și Wall Street Journal.

Oricum, sigur nu se așteptau la o înfrângere atât de categorică mai ales că sondajele păreau să indice o cursă foarte strânsă. E drept, au fost avertismente că acestea tind să-l subestimeze pe Trump, așa cum s-a întâmplat în trecut. În afară de asta, Kamala Harris a cheltuit în campanie $1 miliard (de trei ori cât Trump) fără a reuși să explice cât de cât inteligibil ce politici va promova în domenii esențiale pe plan intern și pe plan extern. Nu a ținut nici măcar o singură conferință de presă și, cu o singură excepție, a dat interviuri doar unor canale media prietenoase. De fapt, majoritatea voturile primite de ea au fost în principal voturi anti-Trump. Iar fără contribuția frontului mediatic compact și activ anti-Trump, înfrângerea ei ar fi fost probabil de-a dreptul catastrofală.

Aceste lucruri nu s-au văzut însă. Inclusiv la noi, unde a fost livrată o imagine edulcorată a Kamalei Harris și una diabolizantă a lui Trump cu concursul CNN, BBC, The New York Times, The Guardian sau Washington Post, care au devenit mai ales din 2016 încoace un fel de organe de presă ale Partidului Democrat. Peste 90% dintre jurnaliștii americani sunt înregistrați drept votanți democrați, iar în redacția de la Washington Post a fost o adevărată revoltă după ce, în urma intervenției lui Jeff Bezos, proprietarul cotidianului, ziarul a refuzat să-și exprime sprijinul pentru Kamala Harris.

Ar fi arătat altfel lucrurile cu un alt candidat democrat? Nu e deloc sigur. Votul a însemnat o respingere clară a politicilor administrației Biden din ultimii patru ani. Radicale în plan cultural, cu o agendă woke promovată agresiv, și cu un impact profund negativ în plan economic și în ceea ce privește imigrația ilegală prin granița de sud. În afară de asta alegerile au reliefat o adevărată prăbușire a încrederii în instituții, de la justiție la instituțiile de forță și mass-media. Donald Trump a câștigat în ciuda zecilor de procese care i-au fost intentate (pe care mulți juriști proeminenți, nu doar susținătorii săi, le-au considerat motivate politic), două încercări de asasinat și o campanie mediatică de o agresivitate fără precedent cu acuzații inventate de autoritarism, fascism, nazism. Trump a fost comparat cu Hitler și a fost acuzat că ar pune în pericol democrația, deși democrații, chiar Kamala Harris, au spus că vor să elimine filibusterul, să crească numărul de judecători de la Curtea Supremă sau să elimine Colegiul Electoral. Toate, decizii radicale menite să-i avantajeze, în cazul în care ar fi obținut puterea.

Încă de la intrarea lui Donald Trump pe scena politică, elitele au explicat că mișcarea MAGA pe care a inițiat-o ar fi o expresie a frustrărilor și a temerilor unei majorități albe speriate de perspectiva pierderii influenței sale în urma mutațiilor demografice și culturale din societate. O aserțiune șubredă din start, dar care a devenit cu atât mai greu de susținut acum, după ultimele alegeri, în care Donald Trump a obținut cel mai mare număr de voturi pentru un președinte republican din partea comunităților hispanică (aproape jumătate), afro-americană sau asiatică (39%). Într-un cadru și mai larg a obținut un număr record de voturi de la femei (46%) și tineri (46%).

Partidul Democrat, așa cum arată astăzi, dominat de o facțiune stângistă radicală, ca și cea mai mare parte a mass-media, nu vede alegătorii ca indivizi, ci doar ca membri ai unor grupuri identitare. Din această perspectivă este de neconceput ca cineva din aceste segmente electorale să se abată prin vot de la loialitatea obligatorie față de grup. Meritul individual, calitățile personale, politicile promovate, fiind complet irelevante. Așa se face că o moderatoare de la o cunoscută emisiune de la televiziunea ABC News s-a declarat extrem de dezamăgită de rezultat pentru că „o femeie de rasă mixtă căsătorită cu un evreu trebuia să fie aleasă președinte al acestei țări”. „Și cred că nu a avut nimic de-a face cu politica. Cred că a fost un referendum al resentimentelor culturale din această țară.”

Canalele TV de știri și publicațiile liberale, adică de stânga în Statele Unite, au ales să dea vina pe alegători. Firul roșu al tuturor acestor comentarii din mass-media a fost acela că alegătorii sunt de vină. Precum misoginismul bărbaților albi, al celor de culoare sau hispanici, care nu au vrut să fie conduși de o femeie, sau rasismul. Ideea că eventual s-ar putea să fi fost probleme în sine cu candidata sau cu politicile democrate fiind de neimaginat. Însă, după cum scrie și The Free Press, „nu reușești în alegeri numindu-i pe oamenii de rând rasiști, sexiști sau proști. Câștigi ascultându-i”.

Sigur, au existat și analize realiste, dar acestea au fost puține. „Văd rezultatele în seara asta ca pe o răzbunare a unui american obișnuit din clasa muncitoare, americanul anonim care a fost zdrobit, insultat, pus la colț. Nu sunt gunoaie, nu sunt naziști, sunt doar oameni obișnuiți care se trezesc și merg la muncă în fiecare zi și încearcă să aibă o viață mai bună pentru copiii lor și simt că li s-a spus să tacă când s-au plâns că sunt lucruri care le fac viața amară”, remarca Scott Jennings la CNN, singurul invitat conservator într-un panel cu simpatii politice opuse.

În 2016, după prima victorie a lui Donald Trump, Mark Lilla, profesor la Universitatea Columbia, scria în The New York Times că elitele politice au ignorat complet problemele reale ale Americii, s-au arătat mai preocupate, spunea el, de soarta minorităților sexuale din Egipt decât de starea precară a existenței a milioane de americani. Bineînțeles, avertismentul său a fost ignorat.

Și acum cotidianul găzduiește un articol de opinie oarecum similar, diferit față de linia generală a ziarului adoptată pe tot parcursul campaniei, care își propune să explice al doilea succes al lui Trump. Probabil însă că și acesta va fi ignorat. Pentru autorul acestuia, „victoria dlui Trump echivalează cu un vot public de neîncredere în liderii și instituțiile care au modelat viața americană de la sfârșitul Războiului Rece, acum 35 de ani”. „Provocarea pe care o reprezintă nu constă atât de mult în ceea ce face, ci în faptul că pune sub semnul întrebării convingerile pe care se bazează autoritatea. Dl Trump a arătat că ortodoxiile politice ale națiunii sunt falimentare, iar liderii din toate instituțiile noastre – atât private, cât și publice – care își bazează autoritatea pe fidelitatea lor față de astfel de ortodoxii sunt acum vulnerabili.”

Analiza explică semnificația succesului electoral masiv și motivele pentru care acesta este privit cu atâta ostilitate și îngrijorare de către establishment-ul politic, academic, mediatic, corporatist (pe Wall Street s-a votat în proporție de 75% pentru Kamala Harris, deși republicanii sunt acuzați că ei sprijină „oligarhia financiară”) nu numai din America, ci și din Europa, pe celălalt mal al Atlanticului.

„Adevărata alegere în fața alegătorilor a fost între dl Trump și toți ceilalți – nu numai candidatul democrat, Kamala Harris, și partidul său, ci și republicani precum Liz Cheney, ofițeri militari de top precum generalul Mark Milley și generalul John Kelly (de asemenea, fost șef de stat major), membri ai comunității de informații și economiști laureați ai Premiului Nobel. În acest mod, competiția prezidențială a devenit un exemplu a ceea ce în economie se numește «distrugere creativă». Oponenții săi se tem cu siguranță că dl Trump va distruge însăși democrația americană. Pentru susținătorii săi, însă, un vot pentru dl Trump a însemnat un vot pentru alungarea de la putere a unei clase conducătoare eșuate și recrearea instituțiilor națiunii în conformitate cu un nou set de standarde care ar servi mai bine cetățenii americani.”

Publicitate și alte recomandări video