Donald Trump revine la Casa Albă (II)

Lamentările din spațiul european sunt asemănătoare cu cele din America. Pentru că în fond există același gen de probleme, cele care stau la baza ascensiunii partidelor populiste de pe continent, și aceeași ruptură între elite și restul populației. „«Lumea liberă» va fi condusă de un penal și un demagog care nu împărtășește valorile noastre și vrea să le distrugă. Democrația liberală este în pericol”, se plânge Guy Verhofstadt. O retorică tipică care în lipsă de argumente serioase aplică etichete și vorbește despre încălcarea „valorilor noastre”. Și în Germania, Deutsche Welle ține să se întrebe „cât de departe poate merge Trump și cine va fi acolo pentru a-l opri?” reluând aceleași aserțiuni vehiculate de mass-media americane despre pericolul în care s-ar afla democrația americană. Fiind dată de exemplu „politizarea sistemului judiciar”. Adică exact ceea ce au făcut democrații în campania lansată împotriva lui Donald Trump.

După eșecul lui Trump din 2020, realizat în condiții speciale, în timpul pandemiei, și cu multe semne de întrebare privind, dacă nu rezultatul în sine, cel puțin a manierei în care s-a desfășurat procesul electoral, elitele din Statele Unite au plecat de la premisa că au mână liberă să transforme radical America, așa după cum enunțase Barack Obama încă în urmă cu 10-12 ani, promovând agresiv politici de stânga radicale, din categoria woke, pompând trilioane de dolari în politici climatice problematice, lipsite de pragmatism, emițând pe bandă rulantă reglementări birocratice sufocante pentru mediul de afaceri.

Aceste elite politice, culturale, academice, corporatiste au dat dovadă de o aroganță incredibilă instalând în 2021 un candidat, Joe Biden, care s-a dovedit a avea mari probleme cognitive, după care, de nevoie, l-au înlocuit cu un personaj mediocru, Kamala Harris, care nu a făcut nimic altceva decât să repete public mecanic pilule de comunicare pregătite de echipa de campanie. Iar atunci când i s-a blocat teleprompterul s-a dovedit incapabilă să gestioneze situația. Și în cazul ei, ca și în cazul lui Joe Biden, mulți se întreabă, un exemplu este istoricul Niall Ferguson, cine ia de fapt, chiar acum, deciziile la Casa Albă. Wall Street Journal încerca să dea un răspuns într-un editorial apărut chiar în ajunul alegerilor în care se spunea că un eventual mandat al Kamalei Harris ar fi în realitate un mandat Obama patru pentru că personajele cheie din momentul actual de la Casa Albă și din anturajul ei provin din fosta echipă Obama, președintele care mai ales în al doilea mandat a amplificat programatic faliile identitare din societatea americană.

Acum am asistat, între altele, la o reacție atât împotriva agendei woke, dar și, în plan economic, împotriva unui globalism împins la limită, care a provocat suferință în părți importante ale Statelor Unite și a dus la dezindustrializarea țării. Asemănător, am asistat la o respingere covârșitoare a politicii de încurajate a imigrației în masă practic prin desființarea graniței de sud cu Mexicul, cu un impact major atât în plan economic pentru largi categorii de populație, cât și în planul securității.

În ce măsură va reuși Donald Trump să răspundă așteptărilor alegătorilor în condițiile în care se va confrunta cu un „stat administrativ” extrem de ostil, cu o opoziție amplă pe diferite paliere, nu doar în Statele Unite, ci și în interiorul unor organizații internaționale, precum ONU sau OMS? E adevărat, spre deosebire de situația din primul mandat când a fost luat chiar el prin surprindere de victoria împotriva lui Hillary Clinton, Donald Trump a coagulat în jurul său o mișcare coerentă, mult mai bine organizată. Cu personaje carismatice, redutabile, de la JD Vance și Vivek Ramaswamy la Tulsi Gabbard, Bobby Kennedy Jr, Elon Musk, plus o agendă de acțiune clară.

În plus, și acesta este un element important, care a fost probabil decisiv și în campania electorală, impactul mass-media tradiționale, care îi sunt ostile lui Trump, este în scădere dramatică. Au pierdut teren masiv în favoarea unor alți actori media influenți, precum Joe Rogan, cel mai important podcaster din lume (discuția sa de trei ore cu Donald Trump a avut doar pe YouTube 40 de milioane de vizionări). În plus, X (Twitter) este acum controlat de Elon Musk, iar celelalte rețele sociale nu își vor mai putea probabil permite tipul de atitudine adoptat în primul său mandat când contul i-a fost suspendat.

Însă, pe de altă parte, Donald Trump moștenește, spre deosebire de situația din 2016, o lume mult mai complicată și mai periculoasă, cu un nucleu dur format din Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, Venezuela plus alte state din Sudul Global, care își propune să demanteleze actuala ordine internațională. Una este retorica de campanie, privitoare de exemplu la rezolvarea rapidă a conflictului armat din Ucraina, și cu totul altceva situația din lumea reală.

După cum notează Wall Street Journal, „atunci când Trump a încercat și a eșuat în 2019 să negocieze un acord nuclear cu liderul nord-coreean Kim Jong Un la Hanoi, problema peninsulei coreene putea fi abordată într-o relativă izolare”. Nu mai este cazul, lucrurile sunt foarte diferite acum, la scară globală. Cotidianul citează un fost oficial al Casei Albe din primul mandat al lui Trump: „Cu soldații nord-coreeni care servesc alături de ruși pentru a ucide ucraineni folosind rachete din Iran, o țară care vinde petrolul chinezilor, această interconectare a tuturor acestor zone de criză este ceva ce nu am mai avut înainte”.

Cum va aborda Donald Trump politica externă? Și cum va arăta relația cu Europa, cu atât mai mult cu cât ostilitatea exprimată deschis pe continent față de el va fi și acesta un factor de luat în calcul? Este, de pildă, încă neclar ce semnal transmite excluderea lui Nikki Haley și a lui Mike Pompeo din lista de candidați pentru posturi cheie din viitoarea administrație, anunțată chiar de către președintele Trump. Chiar faptul în sine, că a dorit să anunțe asta public, este poate semnificativ.

Ar putea fi doar ostilitatea față de cei în cauză din partea unora din cercul celor apropiați președintelui (cu trimitere mai ales la Nikki Haley) sau ar putea fi ceva mai mult, un semnal privind maniera în care se vor poziționa Statele Unite în viitor în contextul competiției geopolitice și, inclusiv al relației cu Europa, prin adoptarea unei linii mult mai rezervate în implicarea în conflicte armate. În special în cazul Ucrainei și al umbrelei de securitate NATO. Problema nu e neapărat cea ventilată de establishment-ul politic și de securitate și de mass-media de pe continent privind o posibilă retragere a Statelor Unite din NATO. Însă e de așteptat, așa cum spunea JD Vance, în februarie, la Conferința de Securitate de la Munchen, ca Washingtonul să dorească ca aliații din Europa să-și asume un rol mult mai serios, în plan militar, financiar, politic, în gestiunea crizei ucrainene.

Tensiuni ar putea să apară și pe alte direcții. De pildă JD Vancea vorbit în cursul unui interviu despre felul în care ar trebui să răspundă Statele Unite atunci când țări din NATO amenință americani precum Elon Musk în legătură cu libertatea de exprimare. Cu trimitere la un episodul în care un fost comisar european, Thierry Breton, l-a avertizat pe proprietarul X (Twitter) înaintea dialogului acestuia cu Donald Trump. „Dacă NATO vrea ca noi să continuăm să îl sprijinim,  vrea ca noi să continuăm să fim un bun participant la această alianță militară, de ce nu respectă valorile americane și libertatea de exprimare? Acest sprijin vine cu anumite condiții. Una dintre acestea este respectarea libertății de exprimare, în special de către aliații noștri europeni.”

Iar probleme similare ar putea apărea și în alte cazuri, de pildă în cazul aplicării de către UE a unor sancțiuni punitive împotriva unor giganți tehnologici americani. După cum tensiuni pot apărea și în cazul impunerii unor tarife mărite în comerțul transatlantic, mai ales că Europa traversează o criză economică severă.

Însă o astfel de abordare de către noua administrație americană poate avea consecințe. Statele Unite au nevoie de cooperarea europenilor în competiția cu China. După cum avertiza senatorul democrat Chris Coons, o gestionare greșită a relațiilor cu aliații europeni s-ar putea dovedi un avantaj geopolitic pentru Beijing. „Chinezii au așteptat-o și s-au pregătit pentru ea, iar nouă ne este mai bine să contestăm progresele tehnologice ale Chinei și dominația intenționată în parteneriat cu aliații noștri.”

Publicitate și alte recomandări video