Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Donald Tusk convoacă un nou summit al liderilor UE pe tema imigraţiei în Malta

GALERIE
Donald Tusk
  • Donald Tusk
- +

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat marţi că va convoca un nou summit de urgenţă al liderilor UE pe tema imigraţiei, la 12 noiembrie, în Malta.

Reuniunea - cea de-a şasea întâlnire a liderilor UE pe tema imigraţiei începând din aprilie - va avea loc la 12 noiembrie, imediat după un summit prevăzut al liderilor europeni şi africani la Valletta.

Într-o scrisoare adresată şefilor de stat şi de Guvern din UE, Tusk a afirmat că "viteza cu care se dezvoltă evenimentele" în criza refugiaţilor face necesar ca liderii "să evalueze starea implementării măsurilor decise până în prezent".

Oficialii UE au petrecut ultimele săptămâni exercitând presiuni asupra statelor membre să-şi respecte promisiunile făcute în vederea soluţionării crizei, inclusiv prin oferirea de ajutor umanitar şi prin acceptarea transferării unor solicitanţi de azil.

Tusk a precizat că reuniunea informală de săptămâna viitoare va examina câteva probleme, precum sporirea cooperării cu Turcia, în speranţa că va limita fluxul de refugiaţi, implementarea deciziilor luate până acum privind transferul imigranţilor, înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, sporirea capacităţilor de recepţie şi furnizarea de expertiză agenţiilor Frontex şi EASO pentru a controla mai eficient frontierele externe ale blocului comunitar.

Anunţul lui Tusk intervine la peste o săptămână după ce Comisia Europeană a convocat un summit al liderilor ţărilor din Balcanii de Vest aflate pe ruta migraţiei, care a dus la un acord privind o mai bună coordonare, gestionarea frontierelor şi oferirea de adăpost unui număr de 100.000 de refugiaţi.

Liderii europeni vor discuta de asemenea problema imigraţiei la summitul lor obişnuit din decembrie, a afirmat Tusk.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri