Donatorii de sânge din zonele afectate de virusul West Nile vor fi testați înainte de donare

joi, 12 septembrie 2024, 22:10
4 MIN
 Donatorii de sânge din zonele afectate de virusul West Nile vor fi testați înainte de donare

Persoanele care doresc să doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Iași și provin din zone unde s-au confirmat cazuri de virus West Nile vor fi testate înainte de donare. Astfel, sângele donat de persoane din județele Suceava sau Botoșani va ajunge la pacienții ieșeni care au nevoie de transfuzii numai după ce va fi supus testării. Medicii subliniază că nu este o situație alarmantă, ci o măsură de precauție.

Măsurile luate de autorități

 

„În anumite localități există persoane confirmate cu virusul West Nile care au dezvoltat meningoencefalită, iar cei care fie locuiesc, fie au tranzitat acele zone sunt suspendați de la donarea de sânge timp de 28 de zile. Sunt două opțiuni, fie se impune o perioadă de 28 de zile de la ultima vizită într-o localitate afectată, fie donatorii sunt testați pentru virusul West Nile. Această măsură nu se aplică la nivel național, ci doar în județele afectate, care nu includ neapărat orașele mari. Măsurile sunt luate în funcție de cazurile raportate. Centrele de transfuzii pot trimite sânge după testare, dacă rezultatele sunt negative, însă există o întârziere între momentul donării și distribuție din acest motiv”, a declarat dr. Alina-Elena Pleşu, director al Centrului de Transfuzii Sanguine din Iaşi.

 

50 de persoane donează în medie sânge la Iași

 

Dr. Alina Pleșu a confirmat că stocurile de sânge sunt mai reduse în această perioadă, chiar dacă numărul donatorilor a crescut în timpul verii, comparativ cu anii anteriori. Stocurile sunt diminuate din cauza cererii ridicate. Pe parcursul verii au existat numeroase solicitări, iar deși au fost mai mulți donatori decât în anii trecuți, cererea a rămas foarte mare.

De asemenea, Dr. Alina Pleșu menționează că, în ultima perioadă, media zilnică de donatori la Centrul de Transfuzii este de aproximativ 50 de persoane. Uneori sunt 40, alteori 60, dar în general se menține această medie. Mai mult de jumătate dintre cei care se prezintă pentru a dona sânge sunt donatori fideli.

 

Există un necesar nerezolvat de sânge pentru toate grupele sanguine

 

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, explică faptul că s-a adoptat această măsură din cauza riscului, deși redus, ca o persoană provenită dintr-o zonă afectată să fie purtătoare a unei infecții cu virusul West Nile. Din acest motiv, donatorii din acele zone nu sunt acceptați.

„De obicei, studenții, care au o mobilitate ridicată și provin din diverse regiuni, reprezintă un grup important de donatori. Însă, în acest moment, rămân fideli donatorii obișnuiți din Iași, cei care donează constant. La Sf. Spiridon, fiind un spital care primește toate cazurile grave de traumă la adulți, consumul de sânge la Urgențe este foarte mare. În prezent, există un necesar nerezolvat de sânge pentru toate grupele sanguine”, a declarat Diana Cimpoeșu.

 

Măsurile sunt luate pentru a proteja pacienții

 

„Nu putem afirma că situația este îngrijorătoare, ci mai degrabă că este vorba despre o măsură de precauție, un management al riscului. Luăm aceste măsuri pentru a proteja pacienții, deci nu este ceva alarmant”,  a declarat Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași.

Medicul explică că la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași se efectuează transfuzii de sânge, deoarece în cazul unui sepsis poate apărea necesitatea. În contextul unei infecții, poate surveni anemia intra-infecțioasă, iar dacă este necesar, se recurge la transfuzie de sânge. Sângele este verificat la Centrul de Transfuzii, iar în spital se asigură compatibilitatea înainte de administrare.

 

Un singur caz de infecție cu virusul West Nile în Iași

 

În prezent, în Iași este confirmat un singur caz de infecție cu virusul West Nile, pacientul aflându-se în stare gravă la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Acesta suferă de disfuncție multiplă de organe, inclusiv insuficiență respiratorie, necesitând ventilație mecanică, deoarece nu poate respira singur. De asemenea, pacientul are disfuncție cardio-circulatorie, fiind tratat cu medicamente pentru menținerea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace în limite normale. Funcția renală este monitorizată cu atenție pentru a asigura o diureză corespunzătoare. Medicii precizează că, deși fac tot posibilul pentru a-i oferi cele mai bune șanse de recuperare, prognosticul rămâne rezervat, evoluția depinzând în mare măsură de capacitatea organismului și de sistemul imunitar al pacientului.

Boala este transmisă prin înțepătura de țânțar, aceștia având în salivă un virus care cauzează infecția cu West Nile. Totuși, doar 3% dintre țânțari poartă acest virus. Pentru a ne proteja, mai ales în zonele cu apă sau vegetație abundentă, medicii recomandă purtarea de pantaloni și bluze cu mâneci lungi. Dacă acest lucru nu este posibil, este important să utilizăm substanțe care țin țânțarii la distanță.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii