Dopaj fără limite
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Dopaj fără limite

GALERIE
soci-sportivi-rusi
  • soci-sportivi-rusi
- +

 

Se reanalizează cazurile a 28 de sportivi ruşi prezenţi la Jocurile Olimpice de la Soci
 
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, ieri, că a deschis proceduri disciplinare ce vizează 28 de sportivi ruşi care au participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. "În cazul acestor sportivi există dovezi de manipulare a unuia sau mai multor eşantioane de urină din timpul JO de iarnă de la Soci, din 2014", se arată pe site-ul CIO. Comitetul a precizat că autorul raportului McLaren, referitor la un program de dopaj "sponsorizat de stat" de care ar fi beneficiat peste 1.000 de sportivi ruşi timp de patru ani, a investigat 95 de eşantioane ale sportivilor ruşi care i-au fost puse la dispoziţie de CIO. În urma investigaţiilor, la 28 de sportivi s-au descoperit dovezi de manipulare. Eşantioanele au fost trimise înapoi la laboratorul antidoping de la Lausanne, unde a început reanalizarea lor. Deocamdată cele 28 de cazuri nu sunt considerate cazuri de dopaj, "dar manipularea eşantioanelor poate duce la încălcarea regulamentului antidoping şi la sancţiuni", adaugă CIO.
Potrivit tass.com, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că Rusia nu a avut şi nu va avea niciodată un sistem de dopaj controlat de stat. "Este imposibil şi facem tot ce putem pentru a preveni aşa ceva. Nu trebuie să existe niciodată un astfel de sistem de susţinere a dopajului controlat de stat. Activităţile oricărei agenţii antidoping, inclusiv WADA, trebuie să fie transparente, clare şi verificabile", a spus Putin. Până în prezent, 27 de sportivi ruşi au fost deja sancţionaţi de CIO ca urmare a reanalizării eşantioanelor de la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing (2008) şi Londra (2012). Comitetul internaţional va reanaliza şi toate eşantioanele prelevate de la sportivii ruşi la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010.
La 9 decembrie, avocatul canadian Richard McLaren a dat publicităţii un nou raport, conform căruia peste 1000 de sportivi ruşi au beneficiat de un program de dopaj "sponsorizat de stat" timp de patru ani, începând din 2011. în noul raport sunt menţionaţi şi patru medaliaţi de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, şi cinci de la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, din 2012. Raportul descrie "o conspiraţie instituţională" în care au fost implicate şi serviciile secrete ruse, subliniindu-se faptul că sportivii nu au acţionat singuri, ci ca parte a unui program. Un prim raport al lui Richard McLaren a fost comandat în luna mai de Agenţia Mondială Antidoping, după dezvăluirile lui Grigori Rodcenkov, fost şef al laboratorului antidoping rus, cu privire la sistemul organizat de dopaj din timpul JO de la Soci.
 
Rusia nu mai organizează etapa la biatlon
Federaţia Internaţională de Biatlon (IBU) a anunţat, ieri, că Rusia a a renunţat la organizarea etapei de Cupă Mondială de la Tiumen, după raportul McLaren. Etapa de Cupă Mondială de Tiumen era programată în perioada 9-12 martie 2017. Această decizie a venit după ce 31 de biatlonişti ruşi au apărut în noul raport întocmit de avocatul canadian Richard McLaren, conform căruia au beneficiat de un program de dopaj "sponsorizat de stat" timp de patru ani, începând din 2011. De asemenea, Rusia a renunţat la organizarea Campionatelor Mondiale de juniori. IBU a anunţat că cele două competiţii se vor disputa în alte localităţi, care vor fi anunţate în curând.
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Lapoviță

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.