Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Doru Boştină, radiat din tabloul avocaţilor după ce a fost condamnat definitiv

GALERIE
doru-bostina
  • doru-bostina
- +

Avocatul Doru Cătălin Boştină va fi radiat din taboul avocaţilor Baroului Bucureşti după ce a fost condamnat definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri şi uz de fals, a decis marţi consiliul baroului.

 

Consiliul Baroului Bucureşti a luat act, în şedinţa de marţi, de decizia din 29 iunie a Consliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) prin care s-a constatat încetarea calităţii de avocat a lui Doru Cătălin Boştină.

"Consiliul Baroului Bucureşti, în aplicarea deciziei mai sus-aratată (decizia UNBR din 29 iunie-n.r.), a dispus radierea domnului Boştină Doru Cătălin din tabloul avocaţilor", se precizează într-un comunicat de presă a Baroului Bucureşti.

Potrivit documentului citat, decizia UNBR din 29 iunie prin care s-a constatat încetarea calităţii de avocat a lui Doru Boştină a fost luată în baza articolelor 14, litera a, şi 27, litera d, din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Conform articolului 14, lit. a, din Legea 51/1995, "este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei".

Potrivit articolului 27, lit. d, calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Avocatul Doru Cătălin Boştină a fost condamnat pe 31 martie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, dar acesta a contestat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Instanţa supremă a respins ca nefondat recursul avocatului Doru Boştină, în iulie 2011, iar decizia a rămas definitivă.

Doru Boştină a formulat o cerere de revizuire la Curtea de Apel Bucureşti, care are termen pe 30 septembrie.

De asemenea, avocatul a cerut Curţii de Apel Bucureşti suspendare deciziei UNBR, dar în acest caz nu s-a stabilit încă un termen.

Pe rolul aceleiaşi instanţe, avocatul mai are şi o cerere de reabilitare, primul termen al procesului fiind pe 6 septembrie.

Casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii" anunţa pe 30 iunie că Doru Boştină, managing partner al casei de avocatură până la acea dată, va lucra ca director de dezvoltare al societăţii, iar poziţia de managing partner va fi preluată de Gheorghe Boştină, tatăl acestuia. Schimbarea a intrat în vigoare în aceeaşi zi.

"După ce am reuşit ca în ultimii doi ani să ne clasăm pe primul loc în topul caselor de avocatură după veniturile realizate şi analizând rezultatele financiare ale primului semestru, am ajuns la concluzia că este vital să mă dedic în exclusivitate eforturilor de dezvoltare ale companiei şi să renunţ la activitatea avocaţială propriu-zisă. Am alcătuit un task-force al cărui scop va fi de a explora căile de expansiune pe piaţa avocaturii şi de a găsi cele mai oportune modalităţi de a face faţă atât concurenţei, cât şi noilor condiţii ale economiei româneşti", afirma atunci Doru Boştină.

Tatăl lui, Gheorghe Boştină, în vârstă de 64 ani, este avocat cu o cariera juridică de peste 40 de ani, membru al Baroului Bucureşti, se arăta în comunicatul casei de avocatură.

"Este, fără îndoială, o onoare şi o provocare pentru mine să conduc o echipă atât de numeroasă din poziţia de managing partner, însă echipa noastră s-a sudat de-a lungul multor ani, acumulând expertiza necesară pentru a putea aborda orice fel de proiecte, indiferent de mărima sau complexitatea lor", afirma Gheorghe Boştină, noul managing partner.

Casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii" a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 16,98 milioane euro, având 18 avocaţi partneri şi peste 130 de avocati colaboratori şi consultanţi.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri