Dosarele "Prima Casă" vor putea fi urmărite pe internet
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Dosarele "Prima Casă" vor putea fi urmărite pe internet

GALERIE
micomir-apartamente
  • micomir-apartamente
- +

Persoanele care au solicitat garanţii de la Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru credite prin programul "Prima casă" vor putea să urmărească, de miercuri, stadiul aprobării garantării prin intermediul paginii de internet a Fondului.

"Pe pagina FNGCIMM a fost creat un link către o aplicaţie prin care fiecare beneficiar poate urmări situaţia dosarului său în procedura de aprobare a garanţiei pentru credit. Se consemnează, astfel, momentul în care dosarul este transmis de la banca creditoare către FNGCIMM, momentul în care este preluat şi intră în lucru, aprobarea sau respingerea acestuia, precum şi momentul în care contractul semnat este transmis băncii", se arată într-un comunicat al Fondului. Concret, pe pagina Fondului, în secţiunea "Prima casă", clienţii trebuie să acceseze link-ul "Stare solicitare" care deschide pagina aplicaţiei de consultare pentru beneficiarii solicitărilor de garantare Prima Casă. Clientul trebuie să introducă în formular banca la care a depus solicitarea de credit pentru Prima Casă, numele, prenumele, data naşterii titularului de credit, tipul imobilului şi judeţul în care se află imobilul ce urmează a fi achiziţionat. "Prin această aplicaţie, FNGCIMM va transmite informaţiile respective rapid şi transparent. Nu în ultimul rând, se va îmbunătăţi relaţia cu băncile partenere ale FNGCIMM în programul «Prima casă»", se menţionează în comunicat. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Armistiţiu ca să ce?

Cosmin PAȘCA

Armistiţiu ca să ce?

Propunerea unui armistiţiu este un semn de disperare din partea PNL. Un indiciu în plus că Iohannis şi Cîţu au aruncat ţara într-o criză politică fără să aibă un plan B, că baronii liberali joacă de două luni la cacealma, improvizează soluţii ca să câştige timp şi să se agaţe de putere.

Filmuletul zilei

opinii

O poveste (nebună) victoriană

Codrin Liviu CUȚITARU

O poveste (nebună) victoriană

Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, „regizorii” unor filme cu intrigi şocante, derulate, dinamic, în imagini pe hârtie, imagini creionate prin complicitate cu abilităţile onirice ale „consumatorului”, adică ale cititorului însuşi. Intervalul epic a ajuns spaţiul de desfăşurare a unor blitzkrieg-uri devastatoare cu imaginaţia celui de dincolo de fila cărţii.

Arta surâsului

Nicolae TURTUREANU

Arta surâsului

Această încercare de portret, săvârşită de mine în urmă cu cinci ani, şi reluată aici şi-acum, s-a vrut o punere în lumină a Vioricăi S. Constantinescu (27 mai 1943 - 22 oct. 2021). Pentru că Viorica însăşi emana lumină. Asta nu-i o metaforă (răsuflată), ci chiar modul de-a fi al unei fiinţe empatice, solare, exclamative şi interogative cât să nu tulbure „corola de minuni a lumii” celuilalt. A acceptat spontan să colaboreze la „Cronica veche”, bucurându-ne paginile cu traducţiuni şi comentarii „din lumi ce vorbeau în versuri”. Într-o vară şi într-o doară, mi-a spus (telefonic) că are o casă cu grădină, la Agapia, se duce să se odihnească în raiul acela. Îmi place să cred că-i tot acolo.

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Alin ANDRIEȘ

Instabilitatea politică şi performanţa economică

Instabilitatea politică este considerată de economişti un factor care afectează negativ economia. Instabilitatea politică este definită în studiile economice ca fiind probabilitatea ca un guvern să fie demis şi înlocuit cu un alt guvern din cauza conflictelor sau a competiţiei vehemente dintre diferiţi politicieni sau partide politice.

pulspulspuls

Tot despre mâini înfipte-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Tot despre mâini înfipte-n gât la partidoi: ce are nea Măricel şi n-are nea Vasile?

Stăteam aseară la filosofat câte-n lună şi-n stele cu amicul Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, iar la un moment dat, de la Prolegomenele lui Kant şi Zarathustra lui Nietzsche, am început a analiza, în context, şi oareşce psihologie socială legată de feţele unora sau altora de prin politichia locală. 

Caricatura zilei

Iohannis în Egipt

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.