anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Dosarul “Albumul”: ieri, al 68-lea termen în 4 ani, cu 58 de amânări

GALERIE
instanta
  • instanta
- +

Acum două luni, fostul şef al CJ Iaşi Cristian Adomniţei era condamnat la închisoare, sentinţa nefiind definitivă. Instanţa nu s-a lămurit însă în niciun fel în privinţa fostului vice al CJ Victor Chirilă.

Afacerea „Albumul” pare să se transforme într-o epopee fără sfârşit, cel puţin pentru unul dintre principalii săi protagonişti. La începutul lunii mai 2015, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de fapte de corupţie. În dosar au fost acuzaţi şi vicepreşedinţii CJ de atunci, Alin Aivănoaei şi Victor Chirilă, alături de un număr de funcţionari ai instituţiei.

Scandalul a pornit de la un contract încheiat de CJ cu firma Laser Co SRL, prin care aceasta din urmă se angaja să furnizeze o serie de materiale de promovare a imaginii Iaşului. O parte a acestora nu a fost predată, oficialii şi funcţionarii CJ fiind acuzaţi că au încercat să acopere neîndeplinirea contractului.

Primul care a ieşit din cauză a fost Alin Aivănoaei, care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru neglijenţă în serviciu. Conform procurorilor, el nu verificase documentele ce au stat la baza plăţilor către Laser Co.

Cristian Adomniţei a fost condamnat în noiembrie 2020 la 3 ani şi două luni de închisoare, în primă instanţă, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

Judecătorii nu au ajuns însă la nicio concluzie cu privire la Victor Chirilă, acuzat de complicitate la fals intelectual şi la abuz în serviciu. Procesul acestuia, aflat încă la prima instanţă, cea a Tribunalului, a avut ieri un nou termen, al 68-lea. În mai bine de patru ani de când analizează dosarul, judecătorii au dispus amânarea cauzei de 58 de ori.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alexandru LĂZESCU

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alegerile din Italia accentuează tendința de a aduce valorile culturale și raporturile dintre Comisia Europeană și statele membre în centrul disputelor electorale viitoare din UE.

opinii

Dreptate en detail

Briscan ZARA

Dreptate en detail

Ceea ce este şi mai interesant e că fiind alese arbitrar, legile care garantează menţinerea dreptăţii pot fi la fel de uşor schimbate precum pelincile unui bebeluş. Sunt atâtea dreptăţi pe lume că ai de unde alege. Ceea ce ieri era ilegal, azi e chiar obligatoriu, ceea ce e azi împotriva legii, mâine poate fi permis sau chiar încurajat.

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Cristina DANILOV

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Mulţi adulţi tratează fricile copiilor în mod condescendent. Ce dacă se teme, e normal, spunem, copilul va creşte şi totul va trece; sau - toţi ne-am temut cândva de ceva şi iată, am crescut şi nu ne-a mai mâncat lupul. Dar, în acelaşi timp, adulţii tac mâlc despre cât de multe necazuri le-a cauzat frica în copilărie, şi poate că şi acum, doar că ei au învăţat să le ascundă bine. 

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Mihai DORIN

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Indiferent de finalul războiului din Ucraina, abţinerea noastră de la acte revărsânde şi iresponsabile, chiar şi atunci când ştim că teritoriile răpite României rămân o rană deschisă, o ţară ca a noastră, dacă e ţară demnă şi nu accident al istoriei, nu poate abdica de la onoare şi solidaritate cu valorile lumii libere. Întrucât din credinţă şi asumarea acestor valori ne-am născut şi noi, ca naţiune şi stat. Nu Rusia ne-a fost naş, ci ideile şi valorile lumii libere.

pulspulspuls

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment deosebit se pune la cale în filiala liberalilor ieşeni, o procedură extraordinară de măsurare a potenţialului politic al unor candidaţi. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.