Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cum a scăpat un acuzat de contrabandă cu ţigări

Dosarul care i-a speriat pe magistraţii ieşeni: s-au recuzat pe bandă rulantă. Până la urmă, l-au pasat la Paşcani

GALERIE
contrabanda cu tigari
  • contrabanda cu tigari
- +

Judecătorii din Paşcani au făcut o adevărată gimnastică verbală pentru a justifica achitarea unui ieşean acuzat de contrabandă cu ţigări. Dosarul a ajuns la Paşcani după ce magistraţii Judecătoriei ieşene s-au abţinut unul după altul de la a prelua cazul. Reticenţa judecătorilor ieşeni de a-l judeca pe Costachi Stângaciu, ca şi a celor păşcăneni de a lua o decizie de condamnare ar putea fi legate de faptul că unul dintre fiii acuzatului este procuror, iar nora sa este ea însăşi magistrat la Judecătoria ieşeană.

Faptele de care este acuzat Stângaciu s-au petrecut la începutul lunii februarie 2017, când în urma unui control inopinat al Poliţiei de Frontieră, sub tejgheaua magazinului lui Stângaciu au fost găsite 212 pachete de ţigări de contrabandă. În procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante se menţionează declaraţia lui Stângaciu conform căreia ar fi cumpărat personal ţigaretele respective. Ca urmare, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, instanţa sesizată fiind Judecătoria Iaşi. La primul termen al procesului, preşedintele de complet a depus o declaraţie de abţinere, cauza fiind astfel amânată. La termenul următor, declaraţia de abţinere a fost acceptată, urmând a fi desemnat un alt judecător. Şi acesta însă a depus o cerere de amânare. Rând pe rând, au fost înregistrate 14 cereri de amânare depuse de tot atâţi judecători, până când dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Paşcani.

Aici, dosarul s-a aflat pe rol timp de aproape un an şi jumătate. După numeroase amânări, pentru citarea martorilor, apoi pentru convocarea acestora cu mandat de aducere sau pentru completarea declaraţiilor inculpatului, dosarul a rămas în pronunţare. Şi pronunţarea a fost amânată în două rânduri. Până la urmă, judecătorii au ajuns la concluzia că inculpatul trebuie achitat. Aceasta, deoarece la magazinul unde au fost găsite ţigările lucrează şi unul dintre fiii săi, neputându-se afirma cu certitudine cine le-a adus. Aceasta, deşi chiar inculpatul recunoscuse în faţa poliţiştilor de frontieră că el a cumpărat ţigările şi nimeni nu susţinuse că declaraţia ar fi fost dată sub constrângere.

Cu alte cuvinte, s-a considerat că fapta de contrabandă nu ar consta în achiziţionarea a 212 pachete de ţigări, ci în introducerea acestor pachete sub tejgheaua magazinului. "Instanţa reţine că fapta de contrabandă dedusă prezentei judecăţi este una uşor atipică faţă de majoritatea cazurilor în care făptuitorul este depistat cu ţigaretele de contrabandă asupra sa. Cu privire la declaraţia inculpatului, instanţa apreciază că doar acest temei nu este suficient pentru a determina convingerea instanţei că inculpatul a cunoscut cu adevărat despre existenţa ţigaretelor de contrabandă în incinta magazinului său", au justificat magistraţii. În plus, aceştia au apreciat că declaraţiile făcute la momentul flagrantului, adică înainte de a i se aduce la cunoştinţă acuzaţia, nu pot fi folosite împotriva sa. În final, judecătorii au decis aplicarea principiului "in dubio pro reo", adică "în caz de dubiu, se decide în favoarea acuzatului". Ca urmare, Stângaciu a fost achitat.

Sentinţa dată la Paşcani a fost atacată de procurori, ieri desfăşurându-se primul termen în faţa Curţii de Apel. Soluţia dată a fost cea de amânare a cauzei, pentru ca inculpatul să-şi poată angaja un apărător. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri