Dosarul comisarului Zacornea – O expertiză care scoate din răbdări rudele mortului: durează un an jumătate

miercuri, 29 mai 2024, 03:12
3 MIN
 Dosarul comisarului Zacornea – O expertiză care scoate din răbdări rudele mortului: durează un an jumătate

A trecut aproape un an de zile de când comisarul Vasile Zacornea a intrat în rândul oamenilor certați cu legea. Acesta este suspectat că a trecut cu mașina peste un om beat care dormea pe un drum din Holboca și că ar fi fugit de la locul accidentului. Apoi și-ar fi spălat liniștit autoturismul, la spălătoria lui Gheorghe Cheșcu de lângă Green Park. Rudele mortului au de așteptat să se facă dreptate.

Între timp, Zacornea încearcă de toate; ultima dată a întrebat autoritățile dacă drumul de pământ pe care a avut loc accidentul mortal este considerat a fi public. Iar răspunsul pare că l-a dezamăgit.

 

Un rezultat care îl poate transforma din suspect în inculpat

 

Avocații și rudele omului care a murit călcat de mașina de teren a comisarului de poliție Vasile Zacornea probabil că ar trebui să-și mai tempereze  dorința spre înfăptuirea actului de dreptate. Asta deoarece autoritățile se mișcă extrem de încet. Deși a trecut un an de la tragedie, expertiza care ar trebui să de un impuls major cazului se lasă așteptată. Reprezentanții rudelor mortului au cerut inițial în februarie procurorilor urgentarea expertizei, iar atunci aceștia au spus că documentul va fi gata în iunie 2025. Așa că aceștia au cerut direct Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi să urgenteze procedura.

Drumul de pământ pe care a avut loc accidentul mortal

„Pe 19 mai am solicitat laboratorului să ne comunice care este stadiul de soluționare a expertizei. Așteptăm răspunsul, deocamdată”, a spus Codrin Stupariu, avocatul rudelor celui accidentat. Această expertiză l-ar putea transforma pe Zacornea, din suspect, în inculpat. Vasile Zacornea, fostul şef al Serviciului de Înmatriculări şi Permise Iaşi, în prezent pensionat, a căpătat oficial calitatea de suspect într-un dosar penal, infracţiunile fiind ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.

 

Ce spune prima expertiză?

 

Criminaliştii descoperiseră rămăşiţe omeneşti pe autovehicolul Mitsubishi aparţinând fostului poliţist Zacornea. Numai că acesta spune că nu ar fi conştientizat faptul că a trecut peste un om cu maşina. Aceasta deşi drumul de pământ era plat, iar după câteva ore a fost văzut spălându-şi maşina, în Tătăraşi. Expertiza ar trebui să lămurească dinamica producerii accidentului, viteza de deplasare, condiţii de vizibilitate, poziția victimei şi dacă Zacornea putea sau nu să simtă din mașină trecerea peste corpul victimei.

O primă expertiză a fost depusă la începutul anului, iar în aceasta criminaliştii explicau faptul că au fost găsite rămăşiţe umane pe maşina Mitsubishi a lui Zacornea, chiar dacă acesta ar fi spălat maşina, imediat după ce ar fi trecut peste omul respectiv. Faptul s-ar fi întâmplat în jurul orei 2 noaptea, la controversata spălătorie a lui Cheşcu de lângă lacul Veneţia, Green Park, în aceeaşi noapte de 30 iunie în care a fost călcat bărbatul de 45 de ani, din Holboca.

În cazul în care procurorii vor concluziona că Zacornea a fost conştient că a trecut peste corpul bărbatului din Holboca, comisarul riscă o pedeapsă cu executare, deoarece faptul este considerat părăsirea locului accidentului, infracţiune pedepsită cu până la trei ani de închisoare în caz de deces. Bărbatul omorât avea vârsta de 45 de ani şi locuia chiar în proximitatea locului unde a fost găsit, adică pe un drum sătesc, din Holboca. Raportul toxicologic arăta faptul că acesta era beat, cu peste 2 la mie în sânge. Având patima alcoolului, acesta se îmbăta repede şi deseori nu mai putea ajunge acasă, dormind prin şanţuri.

 

Ce fel de drum este cel în cauză?

 

Un alt aspect este faptul că reprezentanții lui Vasile Zacornea au cerut un punct de vedere de la instituția care administrează rețeaua de drumuri, unde au cerut informații despre drumul pe care a vut loc accidentul. Drumul respectiv este din pământ și era folosit doar de un număr mic de loclanici, pentru a ajunge la casele lor. Zacornea folosea acest drum ca scurtătură spre casa lui, dar unele surse spun că și ca să nu dea ochii cu vreo patrulă de poliție. Răspunsul Regionalei de Drumuri a fost dezamăgitor pentru comisar: drumul de pământ respectiv este considerat drum public.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii