Dosarul “Comoara puşcăriaşilor”: cum au ajuns la vânzare banii Hoardei de Aur?

luni, 28 martie 2022, 01:50
3 MIN
 Dosarul “Comoara puşcăriaşilor”: cum au ajuns la vânzare banii Hoardei de Aur?

“Ziarul de Iaşi” publică astăzi noi detalii incredibile despre cazul care i-a lăsat cu gura căscată pe arheologi, la finele anului trecut. Atunci, chiar sub nasul gardienilor, dar şi al istoricilor special detaşaţi, doi pucăriaşi ce munceau la săpături în situl din zona centrală a Iaşului au reuşit să găsească, apoi să dosească şi să transporte în celulă un bol plin cu monede medievale de argint. Mai mult, au trimis apoi tezaurul afară, la vânzare. Care a fost traseul complet al comorii de circa 7.000 de euro până ce aceasta a reintrat în posesia oamenilor legii?

După furtul unui tezaur din argint de la Curtea Domnească a noului Palas din centrul Iaşului, poliţia ieşeană doreşte interzicerea deţinuţilor la folosirea lor în munca arheologică. Poliţiştii de la patrimoniu au fost cei care au recuperat tezaurul furat de către doi deţinuţi din Podu Iloaiei la sfârşitul anului trecut.

Deţinuţii şi-au pus lacăt pe gură

Furtul tezaurului de monede care a avut loc la sfârşitul anului trecut taman din situl arheologic de la Curtea Domnească din centrul Iaşului a pus pe gânduri autorităţile. Doi deţinuţi care săpau în sit sub atenta supraveghere a arheologilor au reuşit să ascundă un bol mic din ceramică în care se aflau peste 100 de monede din argint.

Ulterior, deţinuţii au reuşit să transfere comoara pe care o ascundeau în Penitenciar unor rude, care au scos monedele la vânzare. Noroc de poliţişti, care s-au dat drept cumpărători, şi astfel a fost recuperată comoara.

“Monedele erau într-un mic bol de lut ars, mare cam cât doi pumni. Deţinuţii care l-au găsit nu au dorit să facă declaraţii, nu am reuşit să smulgem nimic de la ei. În schimb, am stabilit că valoarea comorii era de 7.000 de euro. A fost cerut ca în asemenea activităţi să nu mai fie folosiţi deţinuţii”, ne-a spus Gabriel Trifescu, unul dintre poliţiştii care a lucrat la dosar.

Cazul a provocat stupoare printre arheologii din Iaşi: doi puşcăriaşi aduşi să lucreze la un sit arheologic, în zona Palas II, Curtea Domnească, au găsit şi furat un adevărat tezaur, datând din Evul Mediu. Era vorba despre 100 de monede otomane din argint.

CITESTE SI: Comoara pușcăriașilor – O descoperire şi un furt care i-au lăsat pe arheologi şi gardieni cu gura căscată

Cu o dibăcie incredibilă având în vedere condiţiile şi supravegherea în care munceau, aceştia au reuşit să ascundă comoara atât de arheologii de la sit, prezenţi permanent acolo, cât şi de gardienii care îi păzeau pe puşcăriaşi.

Mai mult, cei doi hoţi au reuşit să ia cu ei comoara, dând apoi monedele unor cunoscuţi, care au încercat să le vândă pe internet. Din fericire, poliţiştii au descoperit totul la timp, au fost pe fază, şi au dejucat tranzacţia.

“Este de necrezut, este fantastic!”

“Este de necrezut, este fantastic! Nu ştiu ce să cred!”, ne-a spus atunci un istoric de la Institutul de Arheologie.

“În urma unui cumul complex de investigaţii şi cercetări în cadrul unui dosar penal, au fost prinse în flagrant, la data de 14 decembrie 2021, două persoane ce tranzacţionau 103 monede medievale – tezaur constituit din emisiuni islamice ale Hoardei de Aur, Hoardei Mari, Hanatului Crimeii, Moldova – Cetatea Albă şi coloniei genoveze Tana, databile din secolul al XV-lea, care ar fi fost sustrase din situl arheologic de importanţă naţională Centrul Istoric şi Curtea Domnească, din municipiul Iaşi”, ne-au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii