VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Una dintre fetele al căor nume apare în dosarul de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat în care sunt cercetaţi fraţii Andrew şi Tristan Tate a declarat că cele două complice ale acestora o obligau să lucreze pentru a obţine cel puţin 10.000 de euro pe lună de pe urma transmisiunilor pe reţeaua de socializare TikTok. Femeia a explicat că s-a temut să renunţe pentru că risca să fie compromisă în mediul online. Dacă nu postau pe Only Fans, fetele erau «amendate», asfel încât, conform datelor din anchetă, uneia dintre ajunsese să i se impute o datorie de 4000 de euro.
Fetele obligate să lucreze pentru grupul infracţional organizat de fraţii Andrew şi Tristan Tate erau nevoite să lucreze până obţineau mii de euro lunar, susţin procurorii care anchetează dosarul celor doi şi al complicelor acestora.
Astfel, din documentele prezentate de anchetatori în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care a decis definitiv prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor patru, reiese că una dintre fete era obligată să câştige 10.000 de euro pe lună din transmisiunile făcute pe TikTok.
Din încheierea de şedinţă Curţii de Apel Bucureşti reiese că cele două complice ale fraţilor Tate au spart conturile de pe reţelele de socializare ale altei fete, care a renunţat la a munci pentru cei patru, imagini compromiţătoare cu aceasta fiind postate în mediul online.
„Persoana vătămată ............. şi-a continuat activitatea, după un program foarte strict (aceasta trebuia să stea timp de 12 ore live pe Tik Tok cu o pauză de doar 5 minute), inculpatele .... şi .... impunându-i să facă minim 10.000 euro/lună de pe Tik Tok şi ameninţând-o, totodată, că o vor bate dacă nu îşi face treaba. Din declaraţia persoanei vătămate ............. reiese că acesteia îi era teamă să renunţe, pentru ca inculpatele ........ şi .... să nu procedeze cum au procedat în cazul C. (persoana vătămată P C- n.n.) respectiv să-i spargă conturile şi să posteze poze sau video indecente cu aceasta”, se arată în documentele Curţii de Apel Bucureşti.
Conform acestora, fetele erau obligate să stea şi 12 ore live pe TikTok, cu pauză de cinci minute, să adune peste 1000 de urmăritori, dar şi să producă materiale foto şi video pentru platforma Only Fans.
Dacă nu postau pe Only Fans, fetele erau «amendate», asfel încât, conform datelor din anchetă, uneia dintre ajunsese să i se impute o datorie de 4000 de euro.
„Folosind acelaşi mod de inducere în eroare, prin care le insufla victimelor iluzia că sunt iubitele lui şi le va asigura un trai mai bun, inculpatul T. A. le-a determinat pe numitele ............ şi ............ să desfăşoare pentru acesta activităţi de videochat şi să posteze pe Tik Tok, sub coordonarea/supravegherea inculpatelor ........ şi ...., care le forţau să muncească din ce în ce mai mult, să posteze din ce în ce mai multe video pe Tik Tok şi să respecte indicaţiile lor referitoare la poze şi video pentru Only Fans. Mai mult, din declaraţia persoanei vătămate ............ se poate reţine şi o formă de constrângere psihică prin pretinderea unor datorii, aşa zisele «amenzi» ce le erau aplicate de inculpaţii Tate T. şi Tate A. dacă fetele nu postau pe OnlyFans, astfel că numita ............ le datora acestora, la acel moment, suma de 4000 euro. Deşi numitele ............ şi ..........., atât în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, în caliT. de martore cât şi prin declaraţiile autentificate date în faţa notarului şi depuse de apărare la dosarul cauzei, au negat orice formă de exploatare din partea celor patru inculpaţi, completul colegial de drepturi şi libertăţi apreciază că aceste declaraţii nu reflectă realiT.a, cunoscut fiind că, în cazul metodei de recrutare „ lover boy” sau „prin îndrăgostire”, victimele traficului de persoane nu recunosc întotdeauna faptul că au fost aservite şi exploaT. şi nu cooperează cu organele judiciare, acreditând ideea că acestea activităţi le-au practicat în mod benevol”, se mai arată în documentele Curţii de Apel Bucureşti.
Una dintre fete a declarat că, „deşi nu a semnat niciun contract, atât ea cât şi celelalte fete obţineau un procent de 50% din câştigurile realizate pe Tik Tok şi OnlyFans, inculpata R. L. spunându-i că, din celălalt procent de 50%, 25% îi revine acesteia iar restul de 25% merge la inculpaţii T. şi A. T.. Cu toate acestea, persoana vătămată P ............ a declarat că, de pe platforma Only Fans nu a primit nicio sumă de bani, inculpatele ........ şi R. L. spunându-i că nu a câştigat nimic deşi în acea perioadă trimitea zilnic poze şi video pentru a fi postate. pe OnlyFans”, se mai arată în documentele citate.
Cuvinte cheie: + fete, munca, fratii Tate, dosar, TikTok
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.