anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Dosarul Roşia Montană: Şeful Institutului Geologic acuză că a fost demis în mod ilegal

GALERIE
rosia
  • rosia
- +
Fostul director al Institutului Geologic al României Ştefan Marincea a declarat ieri că a fost demis de Ministerul Educaţiei în mod discriminatoriu şi ilegal, pe motiv că nu are certificat ORNISS, pe care nu este însă obligat să îl aibă.
 

 

Marincea a arătat că motivul pe care Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) l-a invocat pentru demiterea sa, în documentul pe care l-a primit în acest sens prin fax, a fost acela că nu are certificatul eliberat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) pentru acces la informaţii clasificate. Fostul director al Institutului Geologic al României (IGR) a spus că nu este obligat să aibă acest certificat, conform Hotărârii de Guvern 91/2013 privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare. "Deci sunt discriminat în raport cu alţi directori de institute de cercetare", a spus Marincea. El a mai arătat că deţinea totuşi certificatul, care i-a expirat în luna mai, având la dispoziţie şase luni pentru a-l prelungi, termen în care nu i se poate imputa absenţa acestuia. Totodată, fiind în proces cu o unitate militară, care l-a amendat, în perioada de judecare i se poate refuza prelungirea certificatului ORNISS, a mai spus fostul director al IGR. "Până la rezolvarea în instanţă a speţei (contestarea amenzii, n.r.), nici nu trebuie să-l cer", a spus Marincea.
El a mai susţinut că a fost demis ilegal şi pentru că se află în proces cu Ministerul Educaţiei, care l-a destituit şi în 2011, din funcţia de director al IGR. El şi-a ocupat din nou postul după ce a câştigat pe fond procesul cu MEN, în martie 2012, la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul depus de minister se va judeca pe 29 noiembrie la instanţa supremă. "Eram în perioada de recurs, în care nu se pot adăuga motive noi de demitere, decât dacă sunt de natură penală", a spus Marincea. El a mai precizat că ocupa postul de director al IGR, şi înainte de 2011 şi după ce a fost repus în funcţie, prin delegare, până la organizarea unui concurs.
 

Marincea a criticat contractul cu RMGC

 
Referitor la motivul comunicat de MEN pentru demiterea sa, miercuri, şi anume "modul defectuos în care a gestionat şi a comunicat public rezultatele cercetărilor" privind cutremurele din Galaţi, prin publicarea pe pagina IGR a unui punct de vedere preliminar, Marincea a spus că acel raport este "opera consiliului ştiinţific" al IGR, că nu îi poartă semnătura şi nu îi poate fi imputat. "Sunt semnat cu bară. Nici nu am fost prezent", spune acesta. Pe documentul respectiv, ce poate fi consultat pe site-ul IGR, poate fi văzut numele său, scris de mână, sub acelaşi nume scris de tipar, cu ştampila instituţiei în dreptul acestora.
În calitate de director general al IGR, Ştefan Marincea a fost audiat, pe 8 octombrie, la Comisia specială pentru proiectul de la Roşia Montană din Parlament, el criticând proiectul de exploatare minieră, spunând că este "de nota cinci" şi că ar trebui modificat substanţial şi adaptat la practicile europene. Totodată, el a spus că proiectul "nu este în avantajul statului român", presupunând costuri uriaşe după exploatare.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cătălin ONOFREI

Ochiul care nu mai vede (IV)

Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

opinii

Educaţia colaterală

Briscan ZARA

Educaţia colaterală

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se mărită Adriana!

Cristina DANILOV

Se mărită Adriana!

După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

pulspulspuls

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.