anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Dosarul "tabla": Costel Alexe, şeful CJ, a contestat controlul judiciar

GALERIE
Costel Alexe
  • Costel Alexe
- +

Preşedintele Consiliului Judeţean a contestat măsura controlului judiciar dispusă împotriva sa de către procurorii DNA la sfârşitul lunii trecute. O acţiune similară a fost înaintată şi de fostul director general al combinatului Liberty Galaţi, Ioan Bogdan Grecu. Contestaţia depusă de cei doi se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât faptele de care este acuzat Alexe au fost comise de acesta în perioada în care îndeplinea funcţia de ministru al Mediului.

Alexe este acuzat că, în aprilie anul trecut, i-ar fi pretins în mod direct lui Grecu tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă ca beneficiu personal, în schimbul eliberării cu titlu gratuit de către Ministerul Mediului a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate de Liberty Galaţi pentru închiderea haldei de zgură. Liberty Galaţi ar fi livrat produsele respective, în cantitate totală de 22 de tone şi valoare de 103.000 lei. Faptele au fost încadrate de procurori la luare, respectiv dare de mită.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un vis de vară după Bacalaureat

Ioan Alexandru TOFAN

Un vis de vară după Bacalaureat

Nimeni nu s-a gândit, probabil, că elevul nu se stresează decât atunci când se întâlneşte cu absurdul unui sistem de învăţământ centrat pe el şi nu când i se cere să fie creativ, să gândească şi să ia în piept marile probleme ale culturii.

opinii

O lume a celorlalţi

Codrin Liviu CUȚITARU

O lume a celorlalţi

Personajele lui Ondaatje stau, prin urmare, sub semnul „dublei critici”, adică, în limbajul postcolonial, sub semnul „dublei identităţi”. De aici rezultă tipologii maleabile, dar şi, paradoxal, neconcesive.

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

George ŢURCĂNAŞU

Cinşpe regiuni de inspiraţie sovietică… (III)

În orice societate, sistemul administrativ este conceput în scopul eficientizării gestiunii resurselor umane şi naturale ale unui teritoriu. E necesar ca acest sistem să fie flexibil şi să articuleze într-o manieră echilibrată şi funcţională necesităţile fiecărui nivel de organizare (local, judeţean, regional etc.), conform principiului subsidiarităţii.

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

Bogdan ILIESCU

Conu’ Leonida faţă cu o lume a ielelor

„My advice to other disabled people would be, concentrate on things your disability doesn't prevent you doing well, and don't regret the things it interferes with. Don't be disabled in spirit as well as physically.” (Sfatul meu pentru alte persoane cu dizabilităţi ar fi să vă concentraţi asupra lucrurilor pe care dizabilitatea dvs. nu vă împiedică să le faceţi bine şi să nu regretaţi lucrurile cu care interferează. Nu fiţi dezabilitaţi spiritual, aşa cum sunteti fizic.) Stephen Hawking

pulspulspuls

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Întâlnire secretă a aurarului Georgică cu baza de la Iaşi, în toiul nopţii: se caută oameni noi

Rămaşi orfani la capitolul vizibilitate după ce mamaia Omida Şoşo a fost dată afară din partid şi, implicit, şi din filiala de Iaşi, în care a fost aleasă senatoare, cică ieşenii din acest partid au o mare problemă în ultima vreme: nu prea există în spaţiul public. 

Caricatura zilei

Rusia și-a amintit de Alaska

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.