Două autoturisme s-au izbit frontal pe DN 65 – șase persoane au fost rănite

miercuri, 03 aprilie 2024, 08:45
1 MIN
 Două autoturisme s-au izbit frontal pe DN 65 – șase persoane au fost rănite

Şase persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea în Lunca Corbului din judeţul Argeş. Una dintre victime era inconştientă, dar cu funcţii vitale.

”Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din Slatina, judeţul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, din direcţia Slatina către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 29 de ani, din Bucureşti”, a transmis IPJ Argeş.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 44 de ani, rănirea uşoară a  conducătoarei auto şi a unei pasagere de 37 de ani din autoturismul condus de aceasta, precum şi vătămarea corporală a altor trei pasageri, de 47 de ani, din judeţul Vâlcea, de 47 de ani, respectiv 37 de ani, din judeţul Olt, din primul autoturism.

”Având în vedere starea medicală, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru conducătoarea auto, rezultatul testării cu etilotestul, a fost zero”, a mai transmis sursa citată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care accidentul s-a produs.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii