Două benzi suplimentare pe una din cele mai aglomerate artere ale Iașului. Planuri care au stat ani buni la sertar primesc anul acesta finanțare. APTA protestează
Două bretele viitoare vor face viața șoferilor mai ușoară: una la Pasajul „Octav Băncilă”, iar o alta la rondul din capătul orașului, la ieșirea prin Păcurari. Primul dintre ele va avea alocare în bugetul primăriei din acest an. La a doua, lucrările vor începe și mai repede.
„Racordul Arcu-Păcurari este finalizat și intră în buget”, a anunțat primarul Mihai Chirica în ultima ședință a Consiliului Local. În răspunsul la o interpelare adresată de consilierul Florentin Ciobotaru, primarul s-a referit la proiectul bretelei Arcu-Păcurari: „Fără supralărgire, că e în curtea spălătoriei auto (cu acces de pe str. Păcurari, n.r.), dar putem să racordăm astfel încât cei care vin de pe strada Arcu să nu mai urce pe pod. Breteaua să faciliteze doar traversarea dinspre Alexandru-Dacia”, a adăugat Mihai Chirica.
Ideea construirii unei bretele la capătul din Păcurari al Pasajului „Octav Băncilă” este veche de nouă ani. În decembrie 2017, consilierii au adoptat o hotărâre (nr. 566) prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru construirea benzii suplimentare de circulație. Breteaua va avea 155 m lungime totală, cu o lățime cuprinsă între 4 și 5,8 metri și trituare perimetrale.

La acea vreme, costul investiției fusese estimat la 508,5 mii lei (fără TVA), durata șantierului fiind de 7 luni. Au trecut însă mai mult de 7 ani de la ședința prezidată atunci chiar de Florentin Ciobotaru, autorul interpelării din plenul CL reunit luna trecută.

În Rondul Păcurari s-au făcut măsurători și urmează proiectarea
Nu este singura bandă suplimentară prevăzută să fie construită în zona Păcurari. Primarii din Rediu și Valea Lupului au propus o supralărgire în Rondul Păcurari, astfel încât cei care coboară pe șoseaua Rediu să poată „ocoli” intersecția dacă virează dreapta spre ieșirea din Iași. Ideea a fost discutată de consilierii locali în februarie, când viceprimarul Daniel Juravle a prezentat detalii în ședința ordinară a lunii. El a explicat că e vorba de lărgirea străzii prin „tăierea” trotuarului din față de la Profi.

„E o chestiune care nici nu costă foarte mulți bani și ar putea să fie făcută destul de repede, astfel încât cei care coboară din Rediu sau vin de pe strada Soarelui și ajung în Rediu și vor să facă dreapta spre Ideo, spre Era, să poată să aibă o bandă dedicată. Cred că în perioada următoare ne putem și apuca de ea. Ar putea fi o soluție rapidă de descongestionare a traficului în zonă”, a spus vicele Juravle.
„S-au făcut măsurători și s-a creat o temă de proiectare ca să facem racordul către Antibiotice”, a prezentat la rândul lui primarul Chirica situația actualizată la sfârșitul lunii martie.
Primele critici
Însă nu toată lumea vede cu ochi buni lărgirea străzii. Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași (APTA) invocă, pe de o parte, faptul că Păcurariul este deja un cartier mult prea aglomerat cu mașini, și faptul că, încurajând afluxul celor din afara municipiului, afectăm tocmai locuitorii din oraș.
„Ne punem o întrebare firească: pe cine ajută această măsură? Vrem să fluidizăm traficul auto într-un punct din municipiul Iași pentru cei care vin din afara municipiului? Nu cumva, încercând să facilităm fluxul de intrare, afectăm tocmai locuitorii orașului?”
„Trotuarul din fața magazinului Profi nu este lat. Reducerea lui pentru o bandă suplimentară înseamnă mai puțin spațiu pentru pietoni – adică pentru locuitorii municipiului Iași – și mai mult spațiu pentru mașinile celor care tranzitează orașul”, au subliniat cei de la APTA.
Publicitate și alte recomandări video