Cred că această criză economică are o importanţă istorică. Şi nu trebuie să fii economist pentru a înţelege asta. Deşi cred că nici economiştii ori specialiştii din domeniul financiar nu ne pot spune exact ceea ce va urma, şi chiar ceea ce este de fapt acum. Spuneam că are o importanţă istorică, mai ales pentru noi românii, prin prisma luării de către guvernanţi a unor decizii inconsecvente; şi pe cât de inconsecvente pe atât de tardive. Probabil că doar istoricii vor putea, în timp, să dezlege nodul gordian pentru a înţelege mai bine cauzele acestei crize sau … incompetenţa “mai marilor” acestei perioade.

 Dacă despre criza economică au curs râuri de cerneală, în ceea ce priveşte criza politică internă râul este deocamdată un izvor ce se va umfla odată cu apropierea alegerilor, indiferent de care. Stând strâmb şi judecând drept nu cred că e foarte important ce îşi dispută cele două partide - STS-uri, ministere, vicepremieri - dar dacă nu se certau pe astea, găseau alt motiv, garantat. Spre deosebire de ucraineni, noi avem un orizont de aşteptare pentru sfârşitul crizei politice interne. Declarativ mai ţine până luni, conform anunţului oficial al celui de-al doilea om în stat. Alăturarea celor două evenimente este şi forţată şi nepotrivită dacă ne gândim că numai zilele trecute au murit oameni pe Euromaidanul de la Kiev. Dar am facut-o pentru că noi am trecut prin astfel de evenimente acum vreo 24 de ani.

Acum avem şi democraţie, şi Europa, şi liberă circulaţie, şi NATO, şi ... criză politică internă. Este oarecum adevărat că în democraţie, o criză, indiferent de care, se tranşează graţie tehnologiei la televizor cu vorbe şi nu în stradă cu cocktailuri Molotov. Şi totuşi mi-aş fi dorit ca în mass media să văd doar divorţul sau strângerea de mână. De ce trebuie să-mi consum timpul cu luptele lor sterile şi pentru interese meschine, departe ca cerul de pământ de ceea ce reprezintă interesul naţional, interesul românilor. Dealtfel acesta este un timp pierdut, care ar putea fi transformat prin muncă în bunăstare. Oricum până luni această criză este valabilă, chiar dacă şi până atunci se constituie într-un eveniment în continuă mişcare.

Criza partidelor de la guvernare durează însă de vreo două săptămâni, timp în care s-au dat ultimatumuri, s-au împărţit declaraţii grele, culminate cu încă o repriză de prelungiri. Şi atunci nu cumva îţi pui întrebarea de unde derivă problema? Dacă îmi aduc bine aminte USL s-a constituit cu scopul declarat de a lupta cu preşedintele. Cât timp a urmărit acest ţel – „preşedintele e dictator” – struţo-cămila social-liberală a funcţionat unitar şi a fost cât pe ce să-l înece. În schimb atunci când vine vorba de guvernare, o alianţă între stânga şi dreapta produce scântei. Şi chiar dacă mai spun odată, nu e foarte important ce îşi dispută cele două partide - STS-uri, ministere, vicepremieri -, dar dacă nu se certau pe astea, găseau alt motiv garantat, în pofida tuturor protocoalelor semnate, parafate şi răsparafate.

Până la urmă e aproape firesc ca într-o chestiune ce ţine de guvernare să mai apară şi neînţelegeri, mai ales când e vorba de un cocktail doar de interese personale şi de grup, mascate de doctrine politice. Dar de ce acestea trebuie neapărat să degenereze într-o criză? În zilele noastre, guvernarea devine la fel de dificilă ca şi alergatul pe mâzgă, tocmai datorită acestui cocktail izvorât dintr-o democraţie subrezită. Place sau nu este un lucru evident, dar despre care nu se prea vorbeşte. Toţi aleargă după declaraţii de la cei implicaţi, probabil pe principiul machiavelic “încaieră-i, drace!”. Nu pot să susţin că ţara nu a fost guvernată în ultimele două săptămâni şi mai bine, cum nu pot să spun că nu va fi guvernată în următoarele trei zile. Dar nimeni să nu-mi spună că aceasta este o guvernare normală pentru o ţară care se considera măcar cât de cât normală.

Şi atunci îşi mai doreşte cineva un 2 în 1 ... la pachet?

Ing.dr.ec Traian Dobre