Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Gimnastele Andreea Verdeş şi Laura Aniţei vor să încânte publicul din Guadalajara
În prima zi de iunie, încep la Guadalajara (în Spania, nu Mexic), Campionatele Europene pentru seniori şi juniori l la gimnastică ritmică. România va fi reprezentată de patru gimnaste, două senioare şi două junioare, între care se numără şi cele două sportive de frunte de la CSŞ Unirea, senioara Andreea Verdeş şi junioara Laura Aniţei, pregătite la Iaşi de antrenorii Cătălina şi Constantin Radu. “La acest nivel, întrecerile sunt foarte dificile, contează cel mai mic detaliu, dar am încredere în fetele noastre, mai ales că la turneele de până acum au demonstrat că au potenţial. Ele sunt foarte ambiţioase şi sunt hotărâte să facă exerciţiile cât mai bine. Dincolo de asta, mai sunt însă emoţiile, ambianţa. Important este că ne-am câştigat locul în elita internaţională”, spune antrenoarea Cătălina Radu
În clasamentele “Cupei Mondiale”, realizate prin adiţionarea punctelor la turneele cuprinse în calendarul federaţiei internaţionale de specialitate, domină sportivele din Israel, Rusia, Bulgaria şi Ucraina. Numele care apar cel mai des în frunte sunt Linoy Ashram, Karin Taseva, Alexandra Soldatova, Dina şi Arina Averina. În proba de cerc, Andreea Verdeş ocupă locul 27 din 46 de gimnaste care au obţinut puncte. La Campionatele Europene de la Guadalajara, la individual compus, se vor califica în finală şi vor lupta pentru medalii 24 de gimnaste, dar nu mai mult de două de fiecare ţară, iar la obiecte, opt sportive, dar nu mai mult de una pentru o ţară. Romania va mai fi reprezentata de Denisa Stoian de la CSM Ploieşti la junioare si de Denisa Mailat de la Steaua la senioare.
Cuvinte cheie: + gimnastica, anitei, verdes
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.