Două întrebări pentru democrație

De-a lungul istoriei noastre, într-un context geopolitic și geografic mizerabil, prinși mereu între imperii și zone de interes, am avut parte de oameni politici absolut excepționali. Enumerăm între vârfuri generația Brătienilor, Mihail Kogălniceanu, Titu Mariorescu, P.P. Carp, chiar și Vasile Alecsandri, deși a rămas în istorie ca un om de litere de excepție, a fost un politician fără cusur. Sunt oamenii care au gândit crearea statului român, în 1859, și apoi unirea din 1918, când am fost la un pas să dispărem de pe hartă. Au fost dublați și de conducători magistrali, care au format istoria – de la Alexandru Ioan Cuza, la Carol I, Ferdinand sau Regele Mihai.

După Revoluție, după redobândirea libertății, după intrarea în UE și NATO, pare că s-a înclinat balanța. Când au fost condițiile cele mai adverse, au apărut oameni de excepție. Astăzi, când suntem apărați militar, într-o piață unică, pe punctul să avem frontierele deschise spre Europa și vizele ridicate spre SUA, ne speriem de numele care apar pe buletinul de vot.

După ce am trecut printr-o pandemie care a lăsat răni adânci în societate și trăind de 3 ani aproape cu războiul la graniță, mă întreb dacă nu se vor întruni iarăși condițiile pentru ca societatea să nască politicieni mai de soi. Mă întreb și dacă ar avea loc acum, în cloaca existentă.

Să fie însă clar, nu vorbim de vânzători de iluzii precum Călin Georgescu, care se declară anti-sistem deși e mufat la polii de putere de mai bine de 20 de ani. Și nici independenți de catifea precum Mircea Geoană, care a condus ani de zile PSD-ul și se prezintă tehnocrat de la NATO.

La un pas de-o criză economică severă, cu un război care pare că nu are un sfârșit previzibil, într-un an cu cinci runde de alegeri (dacă numărăm ambele tururi de prezidențiale) ar fi momentul perfect să se nască nouă generație de lideri politici. Care, să ne înțelegem, nu trebuie să fie un roi de îngeri neprihăniți care să se pogoare asupra noastră. Ci să fie oameni corecți, curați, să fie capabili de aceleași greșeli ca oricare dintre noi, dar care să aibă puterea să le recunoască.

Întrebarea este: dacă acești oameni există, vor fi lăsați să scoată capul la suprafață? În momentul în care scriu acest text, există o solicitare din partea Curții Constituționale a României ca Biroul Electoral Central să numere din nou voturile de la turul I al alegerilor prezidențiale. Și chiar dacă mustăcesc mulți pe la colțuri că sunt doar manevre pentru a-l duce pe Marcel Ciolacu în turul al II-lea, oare chiar ne putem juca atât de ușor de-a democrația? Nu că ar fi o problemă cu renumărarea în sine, deși nu înțeleg de ce a fost nevoie să vină CCR să solicite BEC asta când toate procesele verbale au fost validate și închise și n-a ieșit nimic în plus sau în minus la numărătoare.

Dar la alegerile locale și la europarlamentare, la două sectoare din București, în secții din Timișoara, Neamț și Brașov, reprezentanții USR și ai candidaților independenți au adus dovezi că procesele verbale conțineau greșeli, ca să nu spunem mai mult. Că voturile unui candidat erau trecut în dreptul altuia și că, la final, totalul era același. În ciuda acestor greșeli clare, pentru care au existat și dovezi corespunzătoare, BEC a refuzat, punctual, renumărarea voturilor pe localitate sau pe secțiile cu probleme.

Iar acum, pentru solicitarea unui candidat, Cristian Terheș, despre voturile unui alt candidat, care de fapt e și retras, Ludovic Orban, CCR vrea renumărarea a 9,4 milioane de voturi, în loc să se meargă punctual în secțiile în care se bănuiește că ar fi fost probleme?

Această dublă măsură este în momentul de față principalul impediment pentru o clasă politică reformată și civilizată în România. Ocaua cu care număra Cuza, deghizat în mic negustor sau țăran, pentru a vedea ce cred oamenii din piețele din București, s-a defectat. A venit timpul pentru o recalibrare.

Așa că astăzi, între două tururi de alegeri prezidențiale (sau înainte alegerilor, dacă se decide cumva reluarea lor prin vreun artificiu nebănuit de nimeni), înaintea alegerilor parlamentare care vor decide viitorul țării, în contextul iminentei crizei economice care ne așteaptă, suntem în așteptarea unei minuni. Că doar atât cred că ne poate redresa cap-coadă. Și suntem cu toții în același loc, sătui de duble măsuri, sătui de promisiuni și de același lapte și miere care-a secat demult.

Pe terenul unde a crescut nesperat buruiana numită Călin Georgescu poate să crească, organic și natural, o clasă politică decentă. Rămân două întrebări: avem de unde? Va fi lăsată?

Publicitate și alte recomandări video