Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Două BMW-uri s-au ciocnit noaptea trecută. El este tânărul care și-a pierdut viața (UPDATE)

GALERIE
accident BMW
  • accident BMW
- +

Un accident grav, în care au fost implicate două autoturisme, s-a petrecut noaptea trecută în apropiere de Hârlău. Din păcate, un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața. Trei echipaje de prim ajutor au fost trimise la fața locului.

Impactul puternic s-a produs după miezul nopții. În cele două mașini marca BMW se aflau cinci persoane. Cel mai grav rănit a fost un tânăr de 27 de ani, care conducea unul dintre autoturisme. El a fost resuscitat, iar un echipaj EPA de la Târgu Frumos l-a dus la Iași, dar nu a putut fi salvat.

Acesta este tânărul care a murit, Mihai Ignat, în vârstă de 27 de ani:

El era din comuna Ceplenița, satul Buhalnița, și făcea taximetrie în Hârlău.

Cu acest tânăr în mașină se mai aflau două fete. Ele aveau leziuni minore și erau stabile hemodinamic. Una a refuzat transportul la spital, iar cealaltă a ajuns la UPU Hârlău. Tot la Urgențe a ajuns și șoferul din celălalt autoturism, un tânăr în vârstă de 20 de ani tot din comuna Ceplenița, satul Poiana Mărului. Și el avea leziuni minore. O altă fată a părăsit locul accidentului înainte să ajungă salvatorii.

Comunicatul Poliției:

"Aseară, în jurul orei 1.20, am fost sesizați cu privire la faptul că pe DE 58 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Ceplenița, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 58, în comuna Scobinți, aflându-se în zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă", s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism al cărui conducător auto ar fi virat stânga, intrând astfel în coliziune.

În urma impactului, 4 persoane au fost rănite, ulterior fiind declarat decesul uneia dintre victime.

Conducătorul primului autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar ambilor conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar cercetările continuă".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri