Două mașini s-au izbit puternic pe DN 13: Cinci persoane au fost rănite

duminică, 14 aprilie 2024, 17:18
1 MIN
 Două mașini s-au izbit puternic pe DN 13: Cinci persoane au fost rănite

Două autoturisme au fost implicate, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 13, în judeţul Mureş, primele informaţii aratând că sunt cinci persoane rănite. Traficul este blocat complet.

Accidentul s-a produs pe DN 13 Târgu Mureş-Sighişoara, la ieşirea din localitatea Corunca, spre Acăţari, în judeţul Mureş. ISU Mureş a anunţat că acolo au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi două echipaje SMURD, dintre care unu cu medic. ”Din primele informaţii în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, cu cinci victime”, a transmis sursa citată.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a precizat că traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, estimându-se reluarea normală a circulaţiei după ora 15.00.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii