Două oferte pentru construirea primei piste „extravilane” de biciclete: 17 km între Bârnova și Dobrovăț
Odată atribuit contractul, constructorul va avea la dispoziție șase luni pentru finalizarea lucrărilor.
Două asocieri de firme concurează pentru obținerea contractului de construire a pistei de biciclete dintre Bârnova și Dobrovăț: cea condusă de Patany Construct, în alianță cu Demo Idil și cu Electro Univers (toate cu sediul în Iași), și cea al cărei lider este Toderică Solutions (Onești) și care licitează contractul împreună cu Gironap Prod (Onești) și cu PGV Alert Concept (din Vișeu de Jos). Desemnarea ofertei câștigătoare ar urma să se facă până la sfârșitul acestei luni.
Este a treia procedură lansată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași pentru atribuirea contractului. Prima a fost anulată din lipsă de ofertanți, iar a doua, pentru că oferta înscrisă nu a îndeplinit cerințele impuse.
Proiectul a fost estimat la o valoare de 11,5 milioane de lei, finanțare obținută de la Administrația Fondului de Mediu. Pista va avea o lungime de peste 17 km, cu o lățime cuprinsă între 1 și 3 m, și va fi amenajată pe teritoriul comunelor Bârnova și Dobrovăț. Așa cum am relatat, bicicliștii vor putea să meargă de la Mănăstirea Bârnova la Mănăstirea Dobrovăţ, capetele pistei intrate luni în licitație. Din cei 17,14 km ai traseului, 16,338 km vor fi pe amplasament separat de drum, iar 802 m se vor amenaja pe marginea carosabilului sau pe trotuarul existent deja.
Proiectul include construirea a patru pasarele metalice, pentru asigurarea continuității pistei în dreptul podețelor, și relocarea a cinci stâlpi de electricitate. Potrivit Caietului de sarcini atașat procedurii de licitație, lucrările trebuie să se finalizeze în decurs de șase luni, dar constructorul va avea obligația să facă verificări din trei în trei luni pe parcursul primului an. Garanția pentru întregul obiectiv va fi de cinci ani.
Publicitate și alte recomandări video