Două piese de bază ale Politehnicii sunt suspendate în meciul de luni, de la Târgu Mureș

miercuri, 05 noiembrie 2025, 03:59
2 MIN
 Două piese de bază ale Politehnicii sunt suspendate în meciul de luni, de la Târgu Mureș

Luni, după zilele libere primite la finalul partidei de vineri seară, cu FC Bihor, Politehnica Iași a reluat antrenamentele. Principala țintă a perioadei este pregătirea duelului cu ASA Târgu Mureș, care va avea loc luni, de la ora 19:30, în deplasare.

Poli va pleca spre Târgu Mureș duminică dimineață, cu autocarul, ultimul antrenament dinaintea partidei urmând a avea loc în cursul după amiezii zile amintite, pe un teren din orașul care va găzdui partida din etapa a XIII-a a Ligii a II-a de fotbal.

Ghindovean și Opriș sunt suspendați

Din delegația care va face deplasarea vor lipsi două piese de bază, fundașul dreapta Ștefan Opriș și mijlocașul Darius Ghindovean, poate cei mai în formă jucători din ultima perioadă. Ambii au primit în duelul cu orădenii al patrulea avertisment din această stagiune și sunt suspendați. Dacă în ceea ce privește substituirea lui Ghindovean sunt soluții, supranumericul lot ieșean (32 de componenți!) având mulți mijlocași, rămâne de văzut la ce soluție va apela antrenorul ieșenilor, Anthony „Tony” Da Silva, pentru înlocuirea lui Opriș. Integralist în acest sezon (!), fotbalistul împrumutat de la Universitatea Cluj-Napoca a acoperit foarte bine rolul de jucător sub 18 ani pe care fiecare club din Liga a II-a este obligat să conteze pe toată durata meciurilor oficiale.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Olaru sau Dinescu?

În lotul Politehnicii mai sunt doar doi jucători născuți în anul 2007, fundașul lateral Andrei Dinescu și mijlocașul Răzvan Olaru, ambii fiind prezențe discrete până acum.

Împrumutat de la U Cluj, Dinescu nici nu a apucat să debuteze la Poli într-un meci oficial, el prinzând doar de două ori banca de rezerve. Olaru, care are prima șansă de a fi titular, a jucat doar pe finalurile a trei meciuri, opt minute cu Ceahlăul, cinci cu Bistrița și zece la Reșița, în ultimul dând pasa decisivă la golul victoriei.

De precizat că un alt jucător al Politehnicii, Bogdan Istratie, este în pericol de suspendare. Nefolosit deloc cu Bihor, deși marcase golul decisiv din etapa precedentă, de la Reșița, Istratie a încasat trei cartonașe galbene în acest sezon.

Niciun senior accidentat la Poli

Dacă la capitolul suspendări Poli stă prost, la capitolul accidentări situația este foarte bună. Cu excepția juniorului Dragoș Plămadă, care a ieșit din circuit în acest an, din cauza unor probleme la un genunchi, niciun fotbalist ieșean nu are probleme de natură medicală. Drept urmare, în ciuda celor doi suspendați, concurența pentru a prinde un loc în autocarul spre Târgu Mureș va fi ridicată la o echipă care își permite luxul de a lăsa în afara lotului și jucători cu salarii lunare de peste 3.000 de euro.

Reamintim, după meciul de la Târgu Mureș, Poli va avea o mini-vacanță, competițiile interne urmând a fi întrerupte o săptămână ca urmare a acțiunilor loturilor naționale.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii