Două poveşti despre curăţenia la oraşe şi sate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

vineri, 07.05.2021

Două poveşti despre curăţenia la oraşe şi sate

GALERIE
Patratel MARTI, 16 martie 2021 - 1Patratel MARTI, 16 martie 2021 - 2
  • Patratel MARTI, 16 martie 2021 - 1
  • Patratel MARTI, 16 martie 2021 - 2
- +

* În mediul urban, Mardare de la V a făcut curat, adunând resturile. După un sfert de ceas a strâns trei pungi pline; noaptea le-a făcut vânt în balconul lui Stamate de la etajul IV. A doua zi şi Stamate s-a apucat de curăţenie: a adunat cinci cutii cu gunoi şi, când s-a întunecat, le-a zvârlit pe geam în balconul lui Popescu de la etajul III, cu tot cu resturile lui Mardare, primite cu o noapte în urmă. Popescu a făcut şi el curat, a umplut două lăzi şi a aşteptat seara pentru a le răsturna în balconul lui Ionescu de la II: două lăzi ale sale, cutiile de la Stamate şi pungile de la Mardare. Ionescu de la II a strâns şi el doi saci cu resturi şi le-a făcut cadou, noaptea, lui Georgescu de la I, cu tot cu darurile primite de la vecinii dragi de sus. În noaptea următoare, resturile de la Mardare, Stamate, Popescu, Ionescu şi Georgescu au ajuns în balconul lui Aurel, de la parter. Aurel nu avea vecini sub el, dar a aşteptat o pauză de publicitate (pe RTV) şi a cărat toate gunoaiele în boxă, ca în anii trecuţi, el fiind un moş strângător. În bloc pute la fel ca în anii trecuţi, dar acum se simte ceva mai puţin, fiindcă oamenii poartă măşti. Aurel nu poartă mască (şi nu crede în viruşi, e convins că-i conspiraţie), dar pe el nu-l deranjează putoarea, fiindcă miroase şi mai urât, deoarece nu se prea spală...

* În mediul rural, Ilie a dat cu grebla prin curte, sperând că va găsi ceva de ars; cum n-a găsit, s-a enervat şi a mai dat cu grebla încă o dată, în soacra care îl critica de la geam că ţine grebla prea de la coadă. Vecinul său Gică a dat cu grebla prin curte un sfert de ceas, a adunat o grămăjoară de gunoi şi a ars-o. După o oră a adunat încă una şi se pregătea să-i dea foc, dar Ilie l-a văzut peste gard şi l-a rugat să i-o vândă lui, că el n-are gunoaie de ars. Gică şi-a băut cei 15 lei primiţi de la Ilie, iar Ilie a fost premiat de Primărie (500 de lei), fiind văzut când dădea foc la gunoaie. Primarul l-a văzut şi pe Gică venind de la bufet şi l-a mustrat "Ilie face curat şi arde gunoaie, iar tu bei ca porcul!". Gică a pus iar mâna pe greblă şi a sărit gardul la Ilie, să-l pocnească, dar l-a văzut cum îşi număra banii de premiu, i s-a redeschis pofta şi i-a propus să-i vândă grebla pentru 25 de lei. Întors de la acelaşi bufet, a văzut că în curte erau cutii mari din carton şi le-a dat foc, să-l vadă primarul şi pe el că e gospodar. Din păcate, pe fondul consumului, la ieşirea din bufet, Gică făcuse stânga în loc de dreapta, aşa că a intrat nu în curtea lui, ci în alta. În curtea primarului, unde se aflau, în cutii, acte de la primărie. Ilie are, acum, două greble, iar soacra (numită Varvara, dacă sunteţi curioşi) îl respectă de două ori mai mult. Gică a ajuns la greblă de lemn.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Toni HRIŢAC

Cu primarul Mihai Chirica la Zoiosu’

Primarul foloseşte resursele patrimoniale şi juridice ale primăriei ca să-şi gestioneze destinul politic.

Filmuletul zilei

opinii

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

Marte

Neculai SEGHEDIN

Marte

Aşa cum românii au aşteptat în zadar sosirea americanilor (au venit, ce-i drept, dar cam târziu!), aşa şi pământenii au aşteptat invazia marţienilor până când s-au plictisit şi atunci au trimis ei diverşi emisari către planeta vecină.

De ce romanul? (I)

Nicolae CREŢU

De ce romanul? (I)

A trecut de mult vremea întrebării simptomatic reluate pe atunci „De ce nu avem roman?”. În zilele noastre mai că-ţi vine să (te) întrebi, în faţa producţiei de titluri, altceva: dar oare chiar avem atât de mulţi romancieri? Asta, înainte de a-i citi? După lectură, schimbând ceea ce e de schimbat: oare cum s-o fi explicând iluzia atâtor „romancieri” despre ceea ce scriu ai? Pentru că, la drept vorbind, proporţia de autentice romane din „avalanşa” editorială readuce percepţia realităţii la adevărata şi onesta ei măsură.

pulspulspuls

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Mărirea şi decăderea lui Mihăiţă vodă Chirica: cine i-a tras scatoalca ce l-a dat jos de pe cal?

Una bucăţică de analiză politico-mondenă de Bahlui pe ziua de azi, stimaţi telespectatori, dacă tot e ziua Izvorului Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roşie.

Caricatura zilei

Două măști

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.