Două proiecte mari rezidențiale în Centru și în Canta au primit avizul consilierilor locali

sâmbătă, 31 august 2024, 03:10
2 MIN
 Două proiecte mari rezidențiale în Centru și în Canta au primit avizul consilierilor locali

Două proiecte urbanistice de impact au primit ieri undă verde de la consilierii locali. În primul rând, este vorba despre extinderea Palas cu componenta rezidențială, respectiv proiectul care a făcut obiectul, acum doi ani, unui concurs internațional de soluții arhitecturale. Cealaltă investiție presupune construirea de blocuri în jurul Lidl Moara de Foc care a fost aprobat în ciuda avizului nefavorabil emis de Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL).

Proiectul „Palas Rezidențial” a fost votat în unanimitate de consilierii prezenți la ședință, fără comentarii. Anterior, în ședința Comisiei de urbanism, arhitecți implicați în proiect au făcut o prezentare în detaliu a investiției care, față de propunerea din 2022, a rămas în aceiași parametri.

Documentația supusă analizei de către investitorul Iulius are peste 2.100 de pagini, fiind unul dintre cele mai mari dosare urbanistice aprobate la nivelul Consiliului. După îndeplinerea unor noi pași procedurali, compania va putea obține autorizația de construire.

Ansamblul multifuncțional va fi construit în zona Sf. Andrei și a noii străzi amenajate pe lângă Școala „Gh. Aaschi”, terenul având o suprafață totală de 1,7 hectare. Complexul va găzdui locuințe colective, birouri, spații de servicii și comerț, servicii medicale și alimentație publică, parcări (supraterane și subterane) și amenajări de punere în valoare a unor vestigii arheologice.

Proiectul cu blocurile din Canta a avut aviz nefavorabil

În ceea ce privește proiectul blocurilor din jurul Lidl Moara de Foc, investiția a intrat în Consiliul Local cu aviz nefavorabil de la Comisia de urbanism. În plen, aprobarea proiectului a fost posibilă cu aportul consilierilor PSD.

În schimb, viceprimarul Răzvan Timofciuc, parte din executiv și, teoretic, din alianța constituită în jurul primarului (PNL-PMP), s-a abținut la vot invocând faptul că proiectul ar fi trebuit să cuprindă și o componentă socială, nu doar rezidențială, având în vedere numărul mare de apartamente propuse. În acest sens, el a vorbit despre unități școlare (creșă, grădiniță) sau alte facilități pentru viitorii locatari. De la vot s-au abținut și consilierii USR.

Proiectul rezidențial din jurul Lidl Moara de Foc este propus de firma Gral Construct SRL. Pentru construirea blocurilor vor fi demolate mai multe construcții care au făcut parte din fosta fabrică de panificație 1 Mai, inclusiv silozul care are un regim cu 3 etaje. Societatea a plătit 3,5 milioane euro pe terenul de 1,1 hectare în 2022, și, ulterior, a început demersurile pentru avizarea proiectului urbanistic.

 

Citiți și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii