Două TIR-uri au intrat unul în altul în Sibiu. Sunt 3 victime

vineri, 20 septembrie 2024, 08:42
1 MIN
 Două TIR-uri au intrat unul în altul în Sibiu. Sunt 3 victime

Un accident de circulație grav a avut loc, vineri dimineață, între A1 și DN 7, județul Sibiu. Trei persoane au fost transportate la spital după o coliziune frontală între două TIR-uri.

Șoferul ansamblului condus spre A1, un clujean de 32 de ani, a intrat pe contrasens și a lovit ansamblul condus spre DN 7.

Cele trei victime au fost transportate la UPU și CPU Luther, potrivit stirileprotv.

„La fața locului sunt mobilizate o autospecială de descarcerare, una de stingere și două echipaje SMURD. De asemenea, intervin și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic. Echipajele medicale au evaluat medical 4 persoane dintre care una a refuzat transportul la spital, rămânând însoțitor pentru una dintre cele 3 victime care merge la CPU Luther, este vorba de un minor de 17 ani preluat de SMURD cu traumatism facial. Al doilea echipaj SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 32 de ani care a suferit multiple contuzii și este transportat la UPU Sibiu. Echipajul SAJ a preluat un alt bărbat de 43 de ani, cu traumatism abdominal și îl transporta la UPU Sibiu”, a precizat ISU Sibiu.

Traficul este deviat pe DN 7.

Etichete: accident, Sibiu, TIR

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii