Dr. Doru Baltag, medic primar neurolog, Directorul medical al Spitalului Clinic de Recuperare din Iași: ”Medicul dvs de familie are dreptate: trebuie să consultați un medic neurolog pentru a avea certitudinea unui diagnostic, deoarece simptomele menționate de dvs pot fi întâlnite și în alte boli.
În ceea ce privește Boala Parkinson, aceasta este o suferință degenerativ progresivă și survine în urma distrugerii lente a neuronilor. Datorită faptului că zona afectată are un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă dificultăți de deplasare, gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală.

Anual, la nivel mondial circa 300.000 de persoane sunt diagnosticate cu această boală, incidența crescând odată cu vârsta. Astfel, 1% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani fac boala, având o incidență de 1,5 ori mai mare la bărbați decât la femei, rareori survenind în copilărie sau adolescență.

În mod normal, primele simptome își fac simțită prezența după vârsta de 60 de ani, dar sunt cazuri în care 1 din 10 pacienți este diagnosticat cu această afecțiune înainte de 50 de ani și 1 din 20 de pacienți în jurul vârstei de 40 de ani.

La debutul bolii, semnele și simptomele pot fi ușor confundate cu procesul normal de îmbătrânire dar, pe măsură ce boala avansează, diagnosticul devine evident. Încă de la debutul primelor simptome se crede că între 60-80% din celule sunt deja distruse în zona de control a motilității.

Cele trei semne esențiale ale afecțiunii sunt: tremorul de repaus, rigiditatea și bradikinezia (încetinirea mișcărilor voluntare). Dintre acestea, două sunt esențiale pentru precizarea diagnosticului corect. Instabilitatea posturală este al patrulea semn care apare mai tardiv, de obicei după 8-10 ani de evoluție a bolii.

Simptomele acestei boli se împart în două categorii: simptome motorii și non-motorii.
Simptomele motorii includ: rigiditatea musculară; tremorul de repaus; mersul cu pași mici; mișcări lente; pierderi frecvente de echilibru; fața devine treptat imobilă, clipitul este mai rar, poziția pe scaun este una înțepenită și greu de controlat din cauza rigidității și a tremorului.
Simptomele non-motorii sunt: tulburările de somn; oboseala; stări confuzionale; hipersalivație; tulburări micționale; înghițire dificilă și alimentare greoaie; anxietate și stări depresive; transpirație abundentă; apariția durerilor difuze, scăderea tensiunii arteriale.

Severitatea bolii Parkinson, modul în care progresează și impactul asupra vieții pacientului variază de la o persoană la alta și, din fericire, tratamentele disponibile astăzi permit un bun control asupra bolii.

Depistarea timpurie a bolii, vizitele regulate la medicul neurolog, respectarea tratamentului recomandat conform fiecărui stadiu al bolii, alimentația și o activitate fizică minimă îmbunătățesc vizibil calitatea vieții pacienților.

Cauza principală în apariția bolii o constituie moartea celulelor nervoase din zona numită substanța neagră, situată în trunchiul cerebral. Aceste celule sunt responsabile de producția de dopamină, un neurotransmițător care permite controlul mișcărilor. Dacă această zonă este afectată, apare deficitul de dopamină.

Cauza pierderii progresive a celulelor nervoase rămâne necunoscută, dar unii cercetători incriminează factorii genetici și pe cei de mediu.

Factorii de mediu incriminati sunt: expunerea la substanțe chimice și pesticide;
consumul de droguri; unele medicamente neuroleptice, cu rol în blocarea receptorilor de dopamină; intoxicația cu mangan sau monoxid de carbon; unele tumori craniene, hematomul subdural, boala Wilson, hidrocefalia și tulburarile idiopatice degenerative pot contribui la apariția bolii Parkinson.

Există mai multe stadii de evoluție a bolii:

Stadiul 1 are drept particularitate simptomatologia unilaterală, care se manifestă prin rigiditate, tremor, bradikinezie apărute doar pe o parte a corpului.

Stadiul 2 are ca particularitate apariția tulburărilor de mers, vorbit și scris, plus cele trei simptome principale manifestate bilateral, dar fără pierdere de echilibru.

În stadiul 3 simptomatologia este deja avansată, dificultățile de echilibru sunt tot mai greu de stăpânit, dar totuși se descurcă fără a avea nevoie de ajutor și pot face singuri unele activități.

În stadiul 4 afectarea este severă, însă statul în picioare și mersul pe distanțe mici încă este posibil fără ajutor, doar sprijin cu bastonul și suport fizic pentru desfășurarea activităților zilnice.

Stadiul 5 este cel în care pacienții au nevoie de scaun cu rotile, deoarece mersul este imposibil de coordonat, nu se pot da jos din pat și necesită îngrijire permanentă.

Pe parcursul evoluției afecțiunii sunt anumite perioade de timp în care prezența simptomelor și a instabilității posturale se ameliorează datorită eficienței tratamentului.

Tratamentul simptomatic constă in inițierea unei terapii al cărei scop este să crească cantitatea de dopamină, cele mai multe medicamente având drept constituent principal Levodopa.

Medicamentele pentru boala Parkinson pot fi clasificate în mai multe categorii, cele mai utilizate fiind:
- dopaminergicele, substanțe care duc la creșterea temporară a cantității de dopamină sau care simulează acțiunea ei, având rol esențial în scăderea rigidității musculare și îmbunătățind coordonarea, reducând tremorul deranjant, pentru o perioadă de timp;
- non-dopaminergicele au rolul de a modifica acțiunea altor neurotransmițători cu rol similar dopaminei.

Tratamentul chirurgical se aplică pacienților din stadiile avansate ale bolii, când simptomele nu mai răspund la tratamentul medicamentos, dar pacientul trebuie să fie stabil hemodinamic, pentru a rezista pe timpul intervenției.

De-a lungul timpului au fost folosite mai multe tehnici intervenționale dar, mai nou, acestea au fost înlocuite de stimularea cerebrală profundă, care constă în implantarea unor electrozi în anumite părți importante din creier, care sunt apoi interconectați la un dispozitiv extern pentru a li se ajusta parametrii în funcție de modificările simptomelor”.