Dr. Gabriel Marderos – profesorul care ”deschidea” mintea studenților mediciniști!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

„Oameni cari au fost printre noi...”

Dr. Gabriel Marderos – profesorul care ”deschidea” mintea studenților mediciniști!

GALERIE
marderos
  • marderos
- +

Învățământul superior medical, dar și în celelalte ramuri universitare este desfășurat de adevărate armate de angajați instruiți, din care unii sunt pe pozițiile cele mai înalte și sunt scoși în față pe bază de merite mai mult sau mai puțin adevărate, iar alții mai puțin favorizați, dar nu mai puțin merituoși, ba poate de multe ori mai merituoși decât șefii lor, formează marea armată anonimă de specialiști care duc greul războiului. Tot ei sunt de multe ori aceea care devin modele de perfecțiune și de aspirație spre absolut pentru elevii lor. Ei au exemplificat în mod clar că  rostul principal al unei școli este acela de a oferi modele pentru studenți, modele demne de urmat care reprezintă cel important atuu al unei universități și care nu poate fi înlocuit de nimic în lume: este prestigiul universității respective. Un astfel de  ”soldat” a fost  Sef. Lucrări Doctor Gabriel Marderos, Medic primar de Chrirurgie Generală. Despre personalitatea excepțională a acestuia, vorbește în rândurile următoare domnul conf. dr. Christache Zanoschi, fost student al profesorului Gabriel Marderos. 

Reporter: Cum vă amintiți de maestrul dumneavoastră, Dr. Gabriel Marderos  și cum ar fi ca să-l prezentați pe scurt și cuprinzător?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Dr. Marderos Gabriel a fost o personalitate absolut fascinantă, o personalitate puternică și extrem de complexă din toate punctele de vedere: științific, profesional, artistic cultural, filozofic, profesional și social. Eu l-am considerat o personalitate absolut fabuloasă, imposibil de descris în întregime aşa cum a fost în realitate. Este un fel de aforism despre ceea ce înseamnă a cunoaște pe cineva despre care s-a auzit că ar fi cineva deosebit și pe care ai fi vrut de mult să-l cunoști, dar n-ai avut posibilitatea, iar  apoi cu încetul te desumflai  de tot sau erai dezamăgit. Nu mai ştiu de la cine l-am auzit: ”Pe cutare îți pare rău că nu l-ai cunoscut mai înainte, iar după ce l-ai cunoscut, îți pare rău că l-ai cunoscut”. La Marderos, lucrurile erau exact invers: îți parea rău că nu-l poți cunoaşte mai repede, iar după ce l-ai cunoscut, îți parea bine că l-ai cunoscut, iar apoi ca prieten sau elev rămâneai legat de el o viață.

Reporter: Dacă ar fi să ne aducem aminte, cum arăta dr. Marderos?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Iată o fotografie a dr. Marderos. Ceea ce aș remarca în primul rând este  că era foarte prezentabil și că prezența sa impunea respect; de asemenea se relevă o persoană foarte inteligentă și cultă. Acest lucru se vede după aspectul feței care trădează un intelect de excepție, şi pentru că vorbim de anatomiști, trebuie să întărim acest lucru de afirmația că aspectul feței reprezintă de cele  cele mai multe ori proiecția nervoasă a nivelului intelectual al creierului şi care reflectă  inteligenţa persoanei respective.  Arareori aceste aspecte sunt discordante. Dacă ar fi să intrăm mai în detaliu ”de specialitate” trebuie să vă spun că există o parte din creier, numit  ”creier vegetativ” sau hipotalamus care este legat de un fascicol nervos de căile optice și globul ocular. Acest fascicol cu rol trofic vegetativ este responsabil de acea  strălucire sau lumină specială a ochilor  care arată starea emoțională a individului sau dispoziția sa. Este o modificare specifică și discretă a aspectului ochiului uman, greu de descris, aproape imperceptibilă, dar care se observă de fiecare dată când omul trăiește o stare emoțională, de bucurie sau de tristețe. De aceea englezii spun pe drept cuvânt că ochii sunt lumina sufletului.

Rep: Într-adevăr, ochii pot spune multe lucruri.
Conf. Dr. Christache Zanoschi: La el, privirea, trebuie să remarcăm, că exprimă totuși în afară de starea de spirit, aș zice chiar o anduranță intelectuală, o detașare față de realitatea imediată și o situare a lui deasupra lucrurilor cotidiene, mărunte, amestecate  parcă, cu o oarecare amărăciune sau părere de rău. Este privirea unui om superior care privește relaxat, detașat și indiferent față de cei din jur. Trebuie să spunem că în acelați timp că fotografia trădează imaginea unui om care este conștient de valoarea sau potențialul său intelectual, dar care în același timp prezintă o nemulțumire, dar nu una oarecare , ci una abstractă, glaciară dacă vreți, și care nu se răsfrânge asupra subiectului însuși pentru că el știe că are mai multe de spus față de ceilalți din jur.


Rep: Asta putem observa citind fotografia, dar cum era în realitate omul Marderos, cum făcea lucrările practice?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Programa analitică la vremea aceea ( este vorba de anii 1967-1974 când l-am cunoscut) prevedea câte 14 ore de lucrări practice pe săptămână, ceea ce înseamnă de 3 ori mai mult decât de face azi. Poate este curios să vă spun, dar Marderos arareori ne preda lecția așa cum se făcea la cursuri, adica rareori făcea expuneri de la un capăt la altul asupra unui subiect. Ne lăsa pe noi să învățăm, iar dintr-o grupă sau două pe care le avea, cel mai adesea avea în vedere doar câțiva studenți cărora le acorda toată atenția: adica le aducea materiale bibliografice sau le indica anumite ce cărți sau aticole să caute, purta discuții pe marginea diferitelor subiecte de anatomie, dar mai ales de anatomie aplicată insisitând asupra importanței clinice ale diferitelor date anatomice.

Rep: Atunci cu ce umplea timpul destul de mare a orelor?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Marderos era un tezaur de înțelepciune, iar prin cea ce el ne vorbea, intenționa  ca noi, studenții să începem să judecăm, să ne formăm sisteme personale și critice de înțelegere a lucrurilor, să putem noi înșine să gândim în mod critic și mai ales să putem  să fim capabili să facem un descernământ critic, corect sau altfel spus, să deosebim esențialul de secundar. Vorbea, vorbea tot timpul despre cele mai neașteptate teme de la medicină, știință, literatură beletristică, sculptură, pictură, chiar folclor, tehnici chirurgicale, oameni mari din istoria universală, oameni mari sau savanți din medicină, pacienți pe care i-a operat, situații disperate cu prognostic grav etc.

”Ceea ce vreau eu să fac la voi, este să vă deschid capul!”


Rep: Vă  mai  amintiți de câteva din aceste istorisiri?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Da. De exemplu într-o zi ne-a vorbit de ce Napoleon a pierdut lupta de la Waterloo fapt care a avut consecințe decisive  pentru evoluția ulterioară a istoriei Europei și a omenirii în general. Îl considera pe Napoleon un om de geniu care  a schimbat lumea prin reformele revoluționare pe care le-a adus în societatea europeană a secolului nouăsprezece,  o parte din ele menținându-se și azi. Vorbind de suferința hemoroidală,  ca boală cu răsunet general, ne-a spus că principala luptă, acea de la Waterloo Napoleon a pierdut-o fiindcă era obnubilat de  supozitoarele cu opium care i-au fost administrate pentru  criza hemoroidală, din acea zi. Dar ceea ce îl făcea irezisibil era prezentarea cu talent  comic, hazliu  și ironic a diferitelor aspecte fie din sala de operație unde vorbea de atitudinea pompoasă fără acoperire, a profesorului de chirurgie, fie despre educația ateistă care trebuia făcută, după părerea lui de câțiva profesori ce absolviseră seminarul teologic,  pentru că ăștia, zicea el, știu cel mai bine cum trebuie făcută ( pe atunci partidul comnist se ocupa cu mult zel de educația ateistă a maselor!).  Luând lucrurile însă în serios, pentru el educația  era considerată ca un mijloc pragmatic poate singurul și desigur cel mai eficient pentru dezvoltarea intelectuală și spirituală, civilizarea individului, colaborarea armonioasă cu ceilalți membri ai societății. Insista mereu pe studiu și efortul permanent necesar pentru autoinstruire pentru că, zicea el, așa cum sportivul muncește pentru a-și dezvolta  musculatura, intelectualul trebuie să muncească cu capul pentru a-și dezvolta creierul: cu cât efortul intelectual este mai susținut,  mai intens și este efectuat timp îndelungat cu atât performanțele creierului obișnuit cu munca sa specifică devine mai eficientă și stă la baza dezvoltării ulterioare și a performanțelor intelectuale.
Foarte adesea spunea folosind o exprimare ironică ”ceea ce vreau eu să fac la voi este să vă deschid capul”, adica să intre cumva în creierul nostru și să-l reseteze la un nivel superior, după care acesta activând după noile coordonate să înceapă să dea roade. Pentru el, mai importante erau numeroasele exemple și povestiri pe care le prezenta în locul unor expuneri uniforme și care predispunea la oboseală, neatenție și somn,  întrucât spera  el, ca acest mod de prezentare a subiectelor să genereze un proces activ de autoprelucrare, de autoșlefuire, aș zice, la nivelul fiecăruia dintre cei care erau la nivelul corespunzător de recepționare și înțelegere a mesajului său.Fiecare om, spunea el, are dotarea sa genetică și vine în lume pe acest suport care trebuie modelat prin educație și cultivarea spiritului, căci educația, voința,  efortul  și perseverența  fac miracole.  Și mi-a rămas și acum în minte un fel de proverb sau axiomă franțuzească de la el ”La perseverance  reçoit plutôt ou plutard sa recompense” , adică perseverența primește mai devreme sau mai târziu recompensa sa.   

"Expunerile lui erau în mod invariabil însoțite de desenarea noțiunilor anatomice la tablă"

Rep: Cum erau prezentate lecțiie?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Marderos nu prezenta programa în întregime pentru că el se ocupa, după cum am arătat, mai mult de educația noastră: școlară, civică, filozofică, socială, ba chiar și familială, deși noi nu înlegeam prea bine acest lucru. Expunerile subiectelor din programa analitică, de obicei le făceau colegii, foarte adesea din anii mai mari pe care îi avea pe lângă el ca elevi și cu care intra în sală. El intervenea pentru clarificări, dar făcea și el uneori prezentări ale lecțiilor din programă. Expunerile lui erau în întregime sintetice, atingând deci punctele esențiale, pentru a ne arăta cum trebuie învățat sau cum trebuie înțeles un material lecturat; dar expunerile lui erau în mod invariabil însoțite de desenarea noțiunilor anatomice la tablă (aceasta se numea tabelă, cum îi spunea cu un fel de amuzament). Desenele lui erau absolut magistrale, realizate cu o acuratețe excepțională, pentru că numai prin desen el se exprima  în scopul predării noțiunilor de anatomie; Marderos era absolut fabulos pentru că talentul în reprezentarea celor mai complexe aspecte anatomice se făcea cu un talent inegalabil, pe care numai el îl avea. Cred fără nici un fel de exagerare, că a fost cel mai mare desenator artistic și științific de anatomie din România. Motivația stătea în aceea că desenul permite atât înțelegerea spațială a noțiunilor și în acealși timp ușurează reținerea lor. El era atâta de scrupulos în aceast mod de predare, astfel că atunci când  în diferite situații  trebuiau făcute unele aprecieri asupra unei persoane, se raporta printre altele și la  capacitatea acesteia de a desena și, de aici făcea o caracterizare ce nu mai dădea loc la interpretări sau care ținea loc de  răspuns ”Păi, acela nici nu poate să țină  creta în mână  sau că nu știe să țină creta în mână”. (Cu alte cuvinte...cam nu mai avem ce discuta). Era în felul acesta  un averstiment sau o apreciere fără drept de apel asupra celui vizat care nu mai permitea alte comentarii. Sau o altă expresie pe care o folosea pentru aprecierea unei lucrări care nu corespondea standardelor sale, era una lapidară, cu efect distrugător ”Gunoi!!” ...şi gata.

”Avea fișate în mintea lui tot felul de informații bibliografice pe care  le furniza așa cum ai scoate azi ceva la imprimantă de la calculator!”

Rep: Ce înzestrare particulară  avea Marderos care l-a ajutat  ca să fie unic în felul lui?    
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Marderos avea o memorie absolut uluitoare. El avea fișate în mintea lui tot felul de informații bibliografice pe care le folosea la nevoie și  le furniza așa cum ai scoate azi ceva la imprimantă de la calculator. Bineînțeles că pe atunci nu erau calculatoare, nici nu se vorbea de așa ceva.Și am să relatez o întâmplare amuzantă, aproape neverosimilă, exact așa cum a fost. Venisem de vreo câțiva ani buni în UMF, la anatomie și pe atunci se țineau cu mare regularitate, adică săptămânal sau la două săptămâni ședințe de referate. Respectarea programărilor și a referatelor se făcea cu strictețe, iar nerespectarea lor sau prezentarea de materiale necorespunzătoare dădea naștere la un tărăboi greu de imaginat, sef de disciplină și catedră fiind profesorul Adomnicăi și el, unul dintre corifeii acelei generații de anatomiști. Era în ziua și ora stabilită când trebuia să înceapă referatele. M-am întâlnit cu Marderos cu vreo 10-15 minute înainte de începerea referatelor și l-am întrebat: ce ne țineți azi, adica ce ne referați, ce subiect aveți. Dar el foarte speriat: -Cum trebuie să refer eu? Îi rândul meu? –Da. Ați uitat!? –Chiar am uitat. Era și puțin distrat. A intrat într-o agitație cum nu-l mai văzusem, se frământa și era vizibil foarte afectat de cele ce urma să se întâmple. Așa că i-am propus rapid ca soluție salvatoare:-”Ascundeți-vă sau să fugiți acasă” pentru ca să nu vină la ședință, iar eu urma să spun  că-i bolnav și n-a putut veni. Bineînţeles că avea să urmeze tărăboiul de care spuneam, dar cel puţin el nu ar fi fost acolo...
Dar, spre surprinderea mea la un moment dat și-a revenit ca prin minune și zice –”Lasă că o să văd eu. S-a rezolvat” Eu totuşi, eram îngrozit de ce urma să se întâmple, anticipând o situație destul de jenantă care urma să aibă loc.
A început ședința, s-a ținut partea administrativă ca de obicei unde se vorbea despre situația școlară, diferite alte probleme privind programa analitică, absențele și altele de acest fel. Și apoi urmează anunțul fatidic al profesorului:-” Cine referă azi. Al cui este rândul.” Marderos zice : ”-Eu sunt la rând”. ” –Poftim aveți cuvântul”.  De obicei, cel care prezenta referatul venea cu diapozitive, planșe, reviste sau alte materiale scrise care urmau a fi prezentate. Marderos nu avea nimic în față, și toată lumea (în jur de treizeci de persoane) a început să zâmbească, inclusiv profesorul Adomnicăi care a observat că nu-i pregătit şi apoi şi-a făcut loc o rumoare, la început mai mică şi apoi tot mai mare şi mai mare. Îmi era inima cât un purice pentru că aşa cum se vede, aveam o mare simpatie faţă de el şi mi-ar fi părut rău să-l văd pus într-o situaţie de loc academică.
Marderos schiţă  un gest ca şi cum ar fi cerut permisiunea să înceapă şi care impunea audienţei linişte, astfel ca el să poată  fi auzit. La acest gest, toată rumoarea şi ilaritatea dintr-o dată a încetat şi s-a făcut o linişte deplină toţi, aşteptând să vadă ce urma. Toate privirile de această dată întrebătoare şi cu iz de băşcălie forţat oprită se îndreptară spre Marderos şi aşteptau să înceapă. Marderos cu un calm desăvârşit începe: -Azi am să vă refer un  material despre  unele aspecte particulare privind morfologia astragalului şi calcaneului (oase de la picior n.r.), despre particularităţile traumatismelor acestor oase şi în special ale fracturilor de la acest nivel precum şi formarea cu dificultate a calusului în aceste situaţii; de asemenea, particularităţile tratamentului chirurgical, după revista cutare, numărul cutare, din data cutare , editura cutare, autori cutare...
Şi-a vorbit Marderos despre feţele, faţetele, unghiurile şi axele celor două oase ca şi cum ar fi citit dintr-o carte preţ de cel puţin o oră. Apoi, ce caracterisitci au fracturile de la acest nivel, diferite procedee operatorii din care a citat cel puţin vreo 7-8, fiecare cu  avantajele şi dezavantajele sale; apoi timpul şi proceduile de recuperare postoperatorii, şi tot aşa mai departe. Toţi cei mai băţoşi din disciplină se uitau stupefiaţi la el, mai întorceau capul încolo sau încoace, parcă încercând să mascheze sentimentul  ascuns de vinovăţie sau de jenă manifestat la început, ca un fel de scuză. Întâmplarea şi protagonistul ei au fost de neuitat şi de aceea mi-o amintesc cu aceeaşi acurateţă şi azi, iată la 40 de ani de când a avut loc. Iar ce s-a întâmplat atunci la acea şedinţă de referate, numai Marderos ar fi putut să facă.


Cum s-a pierdut o monografie foarte valoroasă pentru literatura de specialitate din lume 

Rep: Ce lucrări ştiinţifice deosebite a realizat Marderos?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Spre surprinderea noastră, Marderos nu-şi arhiva lucrările, fie comunicate sau publicate, deci nu avem o evidenţă numerică a acestora şi nici măcar titlul lor (El se integra perfect în conţinutul binecunoscutului proverb latin ”Non multum sed multa”) . Dar ştiu că avea mai multe brevete de invenţie, mai multe tehnici operatorii personale sau elaborate împreună cu dr. Trosc Paul, un mare ortoped al Iaşului la vremea aceea. Cea mai mare lucrare a sa, din păcate şi aceasta nepublicată care se afla în arhiva familiei a fost uriaşă  şi a fost legată de  studiul morfologiei  cordului, în special a  vascularizaţiei arteriale a acestuia. A lucrat cel puţin 800-1000 de corduri umane din care a stablit noi tipologii de vascularizaţie a inimii, a realizat desene originale excelente şi a fundamentat teoretic şi practic motivul pentru care infarctul miocardic este mai frecevent pe faţa anteroinferioară a ventriculului stâng, unde a descris prima dată o zonă de confluenţă vasculară arterială. Zona respectivă este situată  la capătul vaselor arteriale care o irigă, motiv pentru care fluxul sangvin  este mai mic la acest nivel, iar anastomozele (conexiunile) dintre partea terminală a vaselor de la acest nivel este şi ea dificitară. Observaţile sale au fost apreciate la superlativ de unul dintre cei mai de marcă cardiologici de atunci, prof.dr.Bădărău Gh. care spunea că aceste observaţii asupra vascularizaţiei şi în special tipurile de vascularizaţie stabilite de Marderos vin să explice modificări ale  electrocardiogramei la care nu se găsea nici un fel de explicaţie, motiv pentru care studiile trebuie aprofundate. A vrut la un moment dat, să publice o monografie cu materialul adunat  asupra morfologiei şi vascularizaţiei cardiace, iar pentru asta era nevoie de o recomandare de la o personalitate în domeniu. Şi aşa, am ajuns la prof.dr. Pop D. Popa Ioan cu un geamantan plin de coronarografii, desene, planşe, precum şi două mulaje ale vascularizaţiei cordului efectuate de mine prin injectare de mase plastice. Profesorul Pop D. Popa a rămas  fascinat de materialele prezentate şi a întrebat scurt şi sec: Cine este omul? A fost ceva asemănător cu: ”Ecce homo”, adica, ”Iată omul” iar mulajele nu le-am mai văzut înapoi fiindcă i-au plăcut aşa de mult profesorului Popa încât mi le-a cerut, iar de refuzat a fost imposibil. Marea neşansă a lui Marderos în privinţa publicării materialului privind morfologia şi vascularizaţia cordului a fost că materialele care se publicau la vremea aceea necesitau aprobări de la organele de partid, planificări îndelungate la tipografii şi apoi trebuiau plătite integral costurile pentru tipărire, iar cel din urmă aspect nu a fost realizabil pentru că bani nu erau. În felul acesta s-a pierdut o monografie foarte valoroasă pentru literatura de specialitate din lume  care ar fi putut sta multă vreme şi cu cinste alături de oricare monografie de valoare din lume şi ale celor mai celebri autori. A fost realmente o mare pierdere pentru literatura de specialitate şi mai ales pentru şcoala ieşeană de anatomie.

Profesorul Marderos reuşea să ne inspire multă încredere, orele erau foarte relaxante, fără tensiune

Rep: Dar disecţii făcea Marderos sau cum se proceda în astfel de situaţii?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Atunci când am făcut noi anatomie, deci anul 1 şi 2 în 1967,1968  numărul orelor de lucrări practice era foarte mare 14-16 ore  pe săptămână şi bineînţeles că se făceau disecţii, aceasta find regula de altfel la lucrările practice. Fiecare student trebuia să vină la şcoală cu trusa proprie de disecţie. Când începea semestrul îmi aduc aminte că se făcea un fel instructaj, dar nu în înţelesul actual al cuvântului, ci erau ”cele 5 minute de ameninţări” (cum le numea Marderos ironic): să nu chiulim, să învăţăm, să avem halat lung cu bonetă şi trusă de disecţii, caiet de desen şi altele.  Eram câte 2-3 studenţi la un cadavru şi disecam toate formaţiunile prevăzute în lecţia din ziua respectivă, bineînţeles sub supravegherea lui Marderos. După ce ştii formaţiunile anatomice şi le înţelegi totul, devine simplu şi uşor. Dar la început era foarte greu, formaţiunile fiind multe, nemaiîntâlnite, greu de asimilat, ba chiar şi de recunoscut. Şi-atunci Marderos ce făcea? Ca să nu mai ne temem că nu vom recunoaşte formaţiunile (vase, nervi, muşchi, vene ca să nu mai vorbim de oase) sau că nu le vom şti,  şi să căpătăm încredere în noi, acoperea regiunea disecată cu o pânză de la disecţii şi ne punea să recunoaştem formaţiunile pe sub pânză, fără le vedem. El stătea pe lături şi se amuza când greşeam:  ”-Vedeţi că e mai uşor aşa” . Bineînţeles că era o distracţie generală pe nişte subiecte destul de dificile şi  drept să vă spun, nu ne mai încurcam. Nouă ne venea greu cu formaţiunile şi la vedere, darămite fără să nu le vedem, dar prin tehnica lui Marderos progresam mult mai bine  şi reuşeam această performanţă la care nici nu visam. Astfel, Marderos reuşea să ne inspire multă încredere, orele erau foarte relaxante, fără tensiune. De multe ori Marderos ne făcea disecţii demonstrative ca să învăţăm cum se ţine penseta sau bisturiul în mână, cum trebuie făcută incizia şi aşa mai departe. Marderos diseca rar, dar, atunci când diseca o formaţiune anatomică o făcea aidoma unui act operator ca şi cum acesta ar fi efectuat pe bolnav cu un întreg ceremonial; deosebirea era, ca să spun aşa, faptul că nu sângera, dar actul în sine era de mare fineţe şi acurateţe, exact aşa cum ar trebui să facă un mare maestru de chirurgie. De altfel el a fost medic primar de chirurgie generală, titlul pe care l-a luat prin concurs pentru care povestea cât de mult a trebuit să citească şi să muncească, mai ales că comisia era formată în mare parte din persoane pe care le cunoştea şi n-ar fi fost frumos să nu fie la înălţime.


Marderos era un exerciţiu de cultivare a modestiei, fără orgoliu sau trufie pe care le detesta în mod vizibil

Rep: Dar de enervat, se enerva, era capricios?
Conf. Dr. Christache Zanoschi: Nu l-am văzut niciodată nervos sau furios, deşi avea probleme destul de serioase mai ales privind recunoaşterea capacităţii sale pentru că era foarte conştient de valoarea lui în comparaţie cu ceilalţi colegi de-ai săi; era mai înzestrat, mai meritoriu şi cu atât mai mult ar fi vrut, cum era şi normal, să aibă anumite privilegii şi deci beneficii. Aş putea spune că pentru a estompa probabil această neîmplinire a recunoaşterii sale profesionale, dar pentru că aşa şi era constituit de altfel, Marderos era un exerciţiu de cultivare a modestiei, fără orgoliu sau trufie pe care le detesta în mod vizibil. Învăţământul superior medical, dar şi în celelalte ramuri universitare este desfăşurat de adevărate armate de angajaţi instruiţi, din care unii sunt pe poziţiile cele mai înalte şi sunt scosi în faţă pe bază de merite mai mult sau mai puţin adevărate, iar alţii mai puţin favorizaţi, dar nu mai puţin merituoşi, ba poate de multe ori mai merituoşi decât şefii lor, formează marea armată anonimă de specialişti care duc greul războiului. Tot ei sunt aceea care devin modele de perfecţiune şi de aspiraţie spre absolut pentru elevii lor. Figura lor luminoasă dăinuie mereu în mintea şi inima elevilor lor, iar prinosul de recunoştinţă şi fruntea plecată în memoria lor, este prea puţin spre a le răsplăti munca şi strădania lor.  Ei au exemplificat în mod clar că  rostul principal al unei şcoli este acela de a oferi modele pentru studenţi, modele demne de urmat care reprezintă cel important atu al unei universităţi şi care nu poate fi înlocuit de nimic în lume. Aceste modele formează baza prestigiului universităţii respective. Acest aspect este conferit  de personalităţile care au trecut pe la şcoala respectivă şi îţi trec în CV şcoala respectivă. Proverbul românesc ”Omul sfinţeşte locul” spune prea puţin din acest punct de vedere. Din nefericire, noi nu putem vorbi despre acest prestigiu, la Universitatea de Medicină din Iaşi, decât la trecut ca urmare a evenimentelor murdare şi tragice care au avut loc aici nu cu mult timp în urmă. Iar, dacă ne referim la dascălii anonimi care au dat prestigiu în trecut acestei unităţi de învăţământ, Marderos a reprezentat cu prisosinţă  în cel mai înalt sens al cuvântului un model de mari dimensiuni care a fost urmat de mulţi şi foarte mulţi dintre studenţii şi elevii săi. .       


 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Euro contra dezinformării

Lucian DÎRDALA

Euro contra dezinformării

Indiferent dacă se va adopta sau nu o soluţie instituţională în chestiunea dezinformării chineze, o alocare corespunzătoare de resurse în această direcţie ar fi un pas explicabil, dacă se doreşte restabilirea credibilităţii EEAS ca promotor ferm al valorilor Uniunii Europene.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

Un norocos

Radu PĂRPĂUȚĂ

Un norocos

Prin '90 sau '91 am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre - de pârât om de afaceri! 

Experienţa Ciceu - Cicero

Alex VASILIU

Experienţa Ciceu - Cicero

Couperin, Scarlatti, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Sebastian Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski sunt nume fundamentale pentru istoria culturii. Creaţia lor este ascultată în săli de concerte, de recital, în catedrale, în teatre lirice, în festivaluri. Profesioniştii, publicul european s-au obişnuit de secole cu ideea corect-confortabilă că partiturile compozitorilor menţionaţi fac parte din categoria muzicii academice (pentru că se învaţă în academii, universităţi şi conservatoare), din categoria muzicii clasice, serioase.

pulspulspuls

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.