Dr. Răzvan Constantinescu nu le mai poate preda studenţilor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 28.01.2022

Până la finalul cercetării disciplinare de la UMF

Dr. Răzvan Constantinescu nu le mai poate preda studenţilor

GALERIE
Razvan Constantinescu
  • Razvan Constantinescu
- +

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” de Iaşi a decis suspendarea din activitate a cadrului didactic Răzvan Constantinescu, care activează şi ca medic gastroenterolog la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pe perioada cercetării sale disciplinare. 

Prezenţa lui Răzvan Constantinescu în forurile de analiză şi cercetare disciplinară a fost una foarte frecventă în ultima perioadă: are cel puţin trei plângeri la activ analizate de Colegiul Medicilor pentru comportamentul său anti-vaccinist. La UMF, acesta a fost sancţionat deja de Comisia de Etică cu avertisment pentru că a denigrat imaginea universităţii, poziţionându-se inclusiv în faţa studenţilor împotriva deciziei UMF de a permite accesul în sesiune doar pe bază de adeverinţă de vaccinare, adeverinţă de trecere prin boală sau certificat de vaccinare.

Cititi si: Ancheta medicilor anti-vaccinişti de la Iaşi, aproape de final. Ce sancţiuni se pot da?

Acum însă este cercetat într-o nouă speţă de o comisie condusă chiar de rectorul UMF Iaşi, prof.dr. Viorel Scripcariu. Aparent, Răzvan Constantinescu nu s-a limitat doar la a nu fi de acord cu decizia universităţii referitoare la persoanele admise în sala de examen, ci s-a dus fără a fi vaccinat sau testat, ba chiar, conform plângerii depuse de colegii săi, nu a respectat nici măsurile de protecţie sanitară.

Cititi si: Cazul Constantinescu: Medicul vorbeşte despre vaccinare ca „injectare” şi despre respectarea „planului la hectar

Până această speţă va fi soluţionată, conform unei decizii a UMF făcută publică chiar de medicul sancţionat, Răzvan Constantinescu „nu va mai desfăşura activităţi de predare, activităţi de seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte de an, participare la examene şi orice alte activităţi care presupun interacţiunea faţă în faţă sau online cu studenţii. În această perioadă, salariatul va desfăşura celelalte activităţi din fişa postului sau activităţile trasate în mod direct de către decan / şeful ierarhic”.

În documentul semnat de rectorul universităţii este invocat faptul că, în cadrul audierii din data de 28.06.2021, Răzvan Constantinescu ar fi declarat că nu va respecta decizia luată de universitate în contextul măsurilor sanitare şi de protecţie în perioada pandemiei - „şi nicio altă decizie/hotărâre având dispoziţii similare”. La finalul lunii trecute, Comisia de Etică a UMF a decis, în unanimitate, sancţionarea cu avertisment scris a doctorului Răzvan Constantinescu.

Cititi si: Medicul Răzvan Constantinescu acuzat că a denigrat Universitatea de Medicină din Iaşi

Decizia a fost luată în baza regulamentelor de funcţionare interioare ale universităţii, după ce comisia a decis că gastroenterologul a denigrat imaginea instituţiei de învăţământ superior medical. În decizia de sancţionare trimisă către rectorul UMF, comisia constată că Răzvan Constantinescu ar fi spus că îi este ruşine că aparţine universităţii, şi că decizia de a impune vaccinarea studenţilor pentru a intra în sesiune „este menită să crească numărul de studenţi injectaţi pentru a putea raporta şi noi la minister respectarea planului la hectar”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Deloc-surprinzătoarea legătură dintre Iohannis şi AUR

Pavel LUCESCU

Deloc-surprinzătoarea legătură dintre Iohannis şi AUR

Criza declanşată din umbră de Iohannis, în care Cîţu şi penibila lui #echipăcâştigătoare au funcţionat pe post de simple marionete, avea să producă, practic, relansarea în forţă a AUR până la a-l ajuta să ajungă la cele peste 20 de procente de acum (mai exact, 20,6, cf. INSCOP).

Filmuletul zilei

opinii

Dintr-una într-alta

Alexandru CĂLINESCU

Dintr-una într-alta

Uns - cum se spune - cu toate alifiile, Dîncu este şi unul dintre cei care au creat şi au dezvoltat „fabrica de doctori” din zona armatei şi a serviciilor. A încurajat, aşadar, impostura, frauda, minciuna. Spoiala lui intelectuală îl face cu atât mai detestabil.

Nomex

Neculai SEGHEDIN

Nomex

Cine nu-şi aduce aminte de faţa plină de cicatrice a lui Andreas Nikolaus Lauda, adică Niki Lauda, campionul de Formula 1 din anii 1975, 1977 şi 1984?

Scadenţa minciunilor „de stat”

Nicolae CREŢU

Scadenţa minciunilor „de stat”

Deşi nu ne-a lipsit, nici nouă, românilor, ca şi tuturor celorlalţi trecuţi prin „raiul” comunist, pe aici, prin partea asta de lume din „sfera de influenţă” a Moscovei, experienţa, trăită „pe propria piele”, a minciunilor tot mai gogonate de care era în stare - şi este şi acum - propaganda oficială, ce se întâmplă, sub ochii noştri, de la o vreme, depăşeşte orice „aşteptări” în materie de ţanţoşă neobrăzare. 

pulspulspuls

Viorica şi Doiniţa: un cuplu vechi de prin vecini, care sapă de ani buni la temelia Iaşului

Viorica şi Doiniţa: un cuplu vechi de prin vecini, care sapă de ani buni la temelia Iaşului

Ne tot întreabă lumea de prin Iaşi cum de au ajuns aşa de influenţi botoşănenii în partidoi la Bucureşti şi cum de au decăzut ieşenii că nu-i lasă să intre prin ministere nici pe holuri, că sunt opriţi de portari. 

Caricatura zilei

Nouă în loc de patru

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X