anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Dragnea contestă completul de judecată. Ce urmăreşte liderul PSD?

GALERIE
Dragnea1
  • Dragnea1
- +

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că studiază împreună cu avocaţii săi demersurile pe care trebuie să le facă, susţinând că, în dosarul DGASPC Teleorman completul de la ÎCCJ este nelegal.

”O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face. Este nelegal, pentru că legea care modifica 304 spune cu totul altceva. Noi considerăm că este nelegal. O să vorbesc cu avocaţii astăzi şi mâine (joi şi vineri - n.r.) să vedem ce putem face”, a declarat Liviu Dragnea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

El a mai spus că nu a fost surprins când a cerut DNA redeschiderea dosarului Tel Drum. În această cauză judecătorii vor lua o decizie pe 1 octombrie. ”Asta e vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă, or mai fi dosareşle de care nici ei nu mai ţin minte, să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere ( a urmăririi penale - n.r.)? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a mai spus liderul PSD.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că l-a rugat pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să se gândească dacă nu cumva poate sesiza, prin Guvern, Curtea Constituţională privind formarea completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrebat referitor la o posibilă sesizare a Curţii Constituţională referitor la formarea completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Liviu Dragnea a răspuns: "Am transmis domnului Toader şi l-am rugat să nu se gândească dacă nu cumva dumnealui poate, prin Guvern, să facă acest demers".

Inspecţia Judiciară a anunţat că a fost sesizată cu privire la posibile abateri disciplinare referitoare la aplicarea modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu privire la constituirea şi compunerea unor completuri de judecată de la instanţa supremă. Verificările Inspecţiei Judiciare vin după informaţii potrivit cărora instanţa supremă ar fi amânat până la finalul punerea în aplicare a dispoziţiilor modificate din legea de organizare judiciară, care a intrat deja în vigoare, privind componenţa completelor de cinci judecători.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De partea bună a istoriei

Mihai CHIPER

De partea bună a istoriei

Cu schimbarea instituţiilor, a statului, a justiţiei, a sănătăţii, a educaţiei am dat greş. Totuşi, suntem „de partea bună a istoriei”. Cum se poate aşa ceva?

opinii

Doi eremiţi (II)

Codrin Liviu CUȚITARU

Doi eremiţi (II)

Concluzia programului transcendentalist este că, în ultimă instanţă, civilizaţia şi, implicit, modernitatea (individului/ comunităţii) trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ruperea omului de arhetip şi împingerea lui spre un prizonierat al materialităţii (perisabilităţii).

Modele de regionalizare (IV)

George ŢURCĂNAŞU

Modele de regionalizare (IV)

E regionarea poloneză un model de bune practici? (continuare)

Micul sculptor de creiere

Bogdan ILIESCU

Micul sculptor de creiere

„Nu mă pot gândi la vreo nevoie în copilărie atât de puternică ca nevoia de protecţie a unui tată.” Sigmund Freud

pulspulspuls

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Gogonele sau harbuz murat? Iată ce se mai întâmplă în cămara cu zacuscă şi murături de la partidoiul ieşean!

Haidaţi pe azi, stimaţi telespectatori, să ne băgăm olecuţă nasul şi în cămara cu borcane puse deoparte de la partidoiul ieşean, ca să vedem ce meniuri ni se mai pregătesc pentru alegerile care vin! 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.