Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Dragnea: Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat

GALERIE
dragnea
  • dragnea
- +

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare joi pe o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal.

Dragnea a fost adus de la Penitenciarul Rahova şi introdus în sala de judecată având mască pe faţă.

Procesul a început cu o excepţie ridicată de avocaţii săi, care au contestat modul de compunere a completului de la Curtea de Apel Bucureşti, însă magistraţii au respins această excepţie.

Liviu Dragnea a dat o scurtă declaraţie în faţa judecătorilor, în care s-a arătat deranjat de o remarcă a procurorului de şedinţă.

"Sunt o persoană privată de libertate şi nu privativă de libertate, aşa cum l-am auzit pe domnul procuror că a spus în faţa dumneavoastră. A doua remarcă e că am auzit că dumnealui consideră un drept fundamental al CEDO din vreo subspecie a dreptului. Asta arată a mentalitate ca a unui ministru de tristă amintire, care spunea că în România drepturile reprezintă un moft", a spus Dragnea.

Fostul lider al PSD a mai spus că este nevinovat, susţinând că, dacă va fi menţinut în închisoare "prin încălcare brutală a drepturilor omului", înseamnă că justiţia din România "nu rezistă la presiuni politice".

"Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Spre că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării", a spus Dragnea în sala de judecată.

Această contestaţie la executare este ultima cale de atac la care a apelat Liviu Dragnea pentru a ieşi mai devreme din închisoare, după ce a primit pe 9 iunie o decizie nefavorabilă la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri