sambata, 25.06.2022
Ceea ce opoziția spune de doi ani de zile începe să devină realitate: ordonanțele de urgență de săptămâna trecută privind Justiția vin să împlinească visul lui Liviu Dragnea de a pune mâna pe încă una dintre puterile în Stat. De aceea, PNL face toate demersurile pentru a sesiza Comisia de la Veneția, pentru a opri acest tăvălug!
Momentul de cotitură în care se află România este de maximă gravitate, iar modul în care se duce bătălia pentru subordonarea Justiției în numele unui singur om este tot mai sofisticat. Capcana în care au intrat inclsuiv aliații politici ai lui Dragnea este că nu urmăreşte amnistia sau grațierea membrilor coaliției, ci aservirea sistemului judiciar în folos propriu. Nici liderii ALDE nu au prea multe motive de optimism în privința adevăratelor intenții ale lui Liviu Dragnea și ale celui care le pune în operă, Tudorel Toader!
Nu „îndreptarea abuzurilor“ îi fac nopțile albe președintelui PSD! Țintele sale sunt pur personale: să scăpe de dosare și de condamnări (anularea sentinței definitive din dosarul Referendumului, precum și tragerea pe linie moartă a anchetelor Tel Drum sau Belina). Iar ca țintele să fie atinse trebuie să aibă controlul asupra Secției speciale de investigare a magistraților, încătușând astfel Justiția. De aceea, suntem datori, ca opoziție parlamentară, să îi susținem pe magistrați în protestul lor și să găsim căile legale pentru a anula OUG-urile toxice date de guvernarea Dăncilă!
Partenerii noștri europeni cunosc adevărata natură a masacrului statului de drept pusă în operă de coaliția PSD-ALDE. În plan extern, am văzut că „împăratul este gol“. Dragnea a fost huiduit la Congresul socialiștilor europeni, iar mesajul liderului Frans Timmermans a fost foarte clar: dacă vrea să fie parte dintr-un club european, „Liviu“ trebuie să îi respecte regulile. Așa că preşedintele coaliției s-a întors de la Congres cu amenințarea că atât PSD, cât și ALDE sunt la un pas de a fi excluse din familiile lor politice europene.
Între timp, noi, în țară, trebuie să avem un singur scop: să nu-i permitem lui Dragnea să ne scoată din Europa!
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL
Cuvinte cheie: + Dragnea vede Justiția ca pe o moșie proprie!
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Vânătoarea de milionari, inițiată de ANAF: Cine este prima persoană fizică verificată
Un bărbat din Botoșani și-a lăsat mașina să ardă în drum pentru că pierdea avionul
Medvedev acuză Bucureștiul că vrea să creeze o „nouă Românie Mare”
Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat în Lisciansk (separatiști)
(VIDEO) Patriarhul Kirill, ”trăsnit” în biserică. A căzut în timpul slujbei
VIDEO Cum se aude războiul. Explozii și alarme aeriene la Harkov, unde atacă armata rusă
ANALIZĂ România, printre cele mai mici prețuri din UE la servicii și mâncare. Salariile ne „omoară”
FOTOREPORTAJ O altfel de vacanță. Locurile ascunse ale destinațiilor pe care credem că le cunoaștem
(FOTO) Mergeți spre Roman? Vă atacă albinele. Accident cu un TIR ce transporta stupi
(VIDEO) Cum este distrus un convoi rusesc în câteva zeci de secunde
(VIDEO) Benny Hill al fotbalului: De câte încercări e nevoie pentru a lovi o minge?
(GALERIE FOTO) HAI LA OALEEE! Iată cu ce vă așteaptă meșterii populari la Târgul Cucuteni
"Vânătoare" mare pentru prinderea șoferilor băuți pe drumurile ieșene FOTO
Movilă a organizat la Iași un simulacru de alegeri. Ce zice șeful real al PMP Iași
Micro-expoziţia „Fenomenul tezaurizării în epoca bronzului”, deschisă la Palat
Angajaţii români sunt pe minus. Nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflaţia
FOTO Cum arată hotelul de 0 stele. Chiar că stai cu privirea la stele
Barack Obama cheamă la proteste, după decizia Curții Supreme de anulare a dreptului la avort
Se propune o linie de gardă cu profil „neurologie” la Spitalul de copii
Scabros - Prima sentinţă în dosarul tânărului pus de tatăl fetei iubite să-i bea urina cu cana
La benzinăriile Mol din Ungaria se pot cumpăra maximum 50 de litri de carburanţi cu preţ redus
6.500 de locuri scoase la admiterea de vară, la Politehnică. Când începe înscrierea?
Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi
Adrian - tânărul grafician care desenează fără să vadă. Talent și boala necruțătoare GALERIE FOTO
Un “zgârie-nori” în boscheţi: bloc de 28 de etaje în capătul cartierului Dacia
Procurorii cer conducerii județului să recupereze prejudiciul cauzat de Costel Alexe
Copilul "zecist" din Voinești pleca dimineața pe întuneric la pregătire
O masterandă la Drept din Iaşi aprofundează studiile penale: prinsă de două ori băută la volan
Şeful CFR Iaşi rămâne bun de plată: a luat amendă din cauza kilogramelor în plus ale unei angajate
Începe distribuirea pastilelor de iodură de postasiu. Este nevoie de reţetă de la medicul de familie
Plecări pe bandă rulantă din Copou. Încă șase jucători trimiși acasă!
Vă amintiţi de Sorina, fata adoptată cu scandal? A susţinut primul concert de vioară
EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO
Cercetătorii au descoperit modul în care creierul conectează amintirile
Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste
Rocanotherworld #7 începe pe 23 iunie. Regulament, măsuri de siguranță și acces public
Anul acesta, IML Iași a avut doar o solicitare de testare a virginității
De ce nu rezolvă parlamentarii ieşeni problema aglomeraţiei de la Paşapoarte
Nicolae GRECUCe urmează după David? |
Eugen MUNTEANUCurentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCât de eficiente sunt pieţele? |
Alexandru CĂLINESCUFranţa, în echilibru fragil |
Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.