Dragobetele, văzut de la Iaşi. Etnolog: „Sărbătoarea nici măcar nu avea dată fixă în calendar”. Este sau nu fiul Babei Dochia?

Din punct de vedere etnologic, Dragobetele reprezintă un ritual de inițiere și trecere, marcat de trezirea naturii și începutul noului ciclu agricol. Este o sărbătoare a regenerării, în care păsările autohtone își aleg perechea, multe dintre ele pe viață. Ulterior, în vechile comunități românești, această perioadă a fost văzută ca un moment propice pentru unirea tinerilor, iar actele simbolice (sărutul, alergarea prin pădure, culesul florilor) aveau rol de rit premarital.

„Această sărbătoare este, de fapt, una care consemnează ritmul vegetațional. Este sărbătoarea în care se împerechează păsările și practic anul vegetațional este la debut, acum. Oamenii, de-a lungul civilizației noastre, au ținut cont de periodicitatea vremii și au încercat să preia de la natură vitalitatea ei, forța, de unde și sărbătorile tinerilor din această zi sau din această perioadă, pentru că această sărbătoare nici măcar nu avea o dată fixă în calendar, unele sate o ţineau pe 28 februarie, pe 1, 3 sau în 25 martie”, a adăugat specialistul.

 

Sf. Valentin a „resuscitat” sărbătoarea de Dragobete

În ultimii ani, s-a încercat revitalizarea acestui eveniment, promovându-l ca alternativă românească la Valentine’s Day. În multe locuri se organizează evenimente tematice, iar tradițiile sunt readuse în atenția publicului prin cumpărarea de diverse obiecte fabricate în China.

„Asta s-a încercat să se creeze de 20 de ani încoace. Și dacă nu ar fi năvălit peste noi această dimensiune a sărbătorii Sf. Valentin, probabil că nu am fi știut nici în prezent cine este Dragobetele. În zona Moldovei nu este cunoscut, nu a fost atestat în satele noastre. Agresivitatea comercială a zilei de Sf. Valentin a făcut ca tot restul ţării să afle că există ziua de Dragobete, nu doar în Oltenia şi sporadic câteva localităţi din Transilvania meridională, Moldova sudică ori din Dobrogea, unde comunitățile tradiționale o păstrează. Dacă privim în jur, în mediul urban, vedem inimioare, festivaluri aşa-zis folclorice, cadouri şi sentimente zgomotos româneşti”, a precizat dr. Adina Hulubaș, etnolog și cercetător științific principal în cadrul Academiei Române, filiala Iași.

Contrar mitologiei, Dragobetele nu este un zeu românesc

Deși în popor Dragobetele este descris ca un zeu dacic al dragostei, uneori fiind asociat cu fiul Babei Dochia, el are un rol opus acesteia: dacă Dochia simbolizează sfârșitul iernii și moartea timpului vechi, specialistul recomandă să fim atenți la astfel de interpretări „fanteziste”.

„E mai important să fim informați din punct de vedere cultural și mai puțin permeabili la dimensiunea comercială a acestor zile, la interpretările fanteziste. Nu puține sunt site-urile care distribuie informația că ar fi un zeu românesc. Este imposibil de probat din punct de vedere istoric, arheologic, că ar fi fost o reprezentare dacică”, a menționat dr. Adina Hulubaș.

Obiceiuri și credințe populare

Dragobetele era însoțit și de practici menite să aducă noroc în dragoste și sănătate:

• „Zburătoritul” – fetele fugeau prin pădure, iar băieții le urmăreau; dacă o fată accepta să fie prinsă și sărutată se credea că era semn că va avea o relație fericită;
• Strângerea apei de pe flori – se credea că roua strânsă de pe florile culese de Dragobete avea puteri magice, fiind folosită în descântece de iubire;
• Evitarea certurilor – exista superstiția că cei care se certau în această zi urmau să aibă un an cu ghinion în iubire;
• Interdicția muncii grele – nu se lucra la câmp sau în gospodărie, dar erau permise activitățile legate de iubire și viața socială (de exemplu, întâlniri între tineri).

 

Publicitate și alte recomandări video