VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
Ancheta judiciara la Opera Nationala Româna Iasi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au (...)
citeste totmiercuri, 03.03.2021
Impozitul zero pe salariul minim ar putea deveni realitate cam în doi ani, dar doar după finalizarea unui studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit, spune președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS).
„Ar putea deveni realitate (impozitul zero pe salariul minim - n.r.) într-un an, cam în doi ani, după ce avem finalizat un studiu de impact și atunci când veniturile bugetare și creșterea economică permit”, spus Anca Dragu.
Președintele Senatului precizează că o astfel de măsură are un impact negativ asupra bugetului.
„Pe de altă parte, este o datorie să ne uităm la salariații cu venituri foarte mici. În România există această situație foarte tristă în care 15% dintre salariați, deși muncesc, intră la categoria de sărăcie, acest concept de sărăcie. Ca atare, cea mai rapidă soluție de a-i scoate pe aceștioameni din sărăcie care, deși muncesc opt ore pe zi, la sfârșitul lunii, când primesc salariul, nu-și pot permite să-și asigure un trai decent după standardele normale”, adaugă Dragu.
Aflați amănunte de pe hotnews.ro.
Cuvinte cheie: + dragu, impozitul zero pe salariul minim
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Pot firmele să-şi oblige angajaţii să se vaccineze împotriva Covid-19?
Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!
VIDEO: Indivizii care l-au lovit pe primarul din Roşcani, petrec luna martie după gratii
Instanţa a decis: USAMV păstrează cantina din Copou, „Cuza” face apel
La loc comanda: traseul autobuzului 3b a încins spiritele în Dancu
Fetiţa opărită cu ciorbă pe 40% din suprafaţa corpului rămâne la Iaşi
Casa de Sănătate a încercat, fără succes, să smulgă 42 de lei de la Institutul de Cardiologie
Cât costă o căzătură în Kaufland: 15.000 de lei pentru că a alunecat pe o pată de ulei
Expoziţii inedite la muzeele a trei scriitori: Otilia Cazimir, Ion Creangă şi George Topîrceanu
Partidă de sex la prostituate plătită cu 15.000 de euro. Iată cum s-a încheiat "destrăbălarea"!
Fetiţă de doi ani, victimă colaterală într-un conflict între părinţi
VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
CS Universitatea Craiova este prima semifinalistă a Cupei României
O sticlă de whisky scoţian, vândută la licitaţie pentru 37.000 de dolari
Fotografie răscolitoare cu cei doi muncitori executaţi la Oneşti
Pirelli nu va mai fi scris pe tricourile clubului Inter Milano
Gala Primetime Emmy Awards va fi difuzată de CBS pe 19 septembrie
Lucian Romaşcanu (PSD): Este un buget antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim şi antinaţional
Cântăreţul legendar de reggae Bunny Wailer, membru fondator al formaţiei The Wailers, a murit
Polonia, in procedura de infringement. Ce spune Comisia Europeana
Cartea de identitate electronica ar putea fi disponibila in luna august
Protest al fermierilor din județele Iași, Botoșani și Vaslui, joi, în fața prefecturilor
Veolia Energie Iași anunță lucrări pentru remedierea unei avarii la Magistrala 2
3.950 cazuri noi și 106 decese raportate. Iar peste 1.000 de oameni la ATI
Cîțu, optimist: O să fie prima dată când un buget o să treacă curat prin Parlament
Udrea, 8 ani de închisoare cu executare. Ioana Băsescu, 5 ani. Dan Andronic, achitat
VIDEO: Persoană resuscitată de un jandarm la Palatul de Justiție din Iași
Municipiul Iași, în scenariul galben. Noi localități din județ intră în scenariul roșu
FOTO: Salubrizarea bulevardului Păcurari, anunțată prea târziu. Multe mașini parcate
Medicii de familie recunosc că au refuzat să își programeze pacienții la vaccinare
Fetița cu arsuri pe 40% din corp a fost detubată. Va continua tratamentul la Iași
Lucian DÎRDALAEuro contra dezinformării |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Radu PĂRPĂUȚĂUn norocos |
Alex VASILIUExperienţa Ciceu - Cicero |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.